]]>În Duminica I-a după Rusalii, a Tuturor Sfinților, Preasfinţitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeşului, a participat la hramul Mănăstirii Piatra Scrisă, după cum ne-au transmis diac. Pavel Canea şi Darius Herea. Cu acest prilej ierarhul înconjurat de un numeros sobor de preoţi şi diaconi, a săvârşit Sfânta Liturghie în altarul de vară al mănăstirii. La slujbă au participat autorităţi locale, precum şi un număr mare de credincioşi din întreg Banatul. În cadrul Sfintei Liturghii chiriarhul a hirotonit întru diacon pe tânărul teolog Petru Danci. Răspunsurile liturgice au fost date de Grupul psaltic „Ethos” al Episcopiei Caransebeşului. O primă menţiune documentară despre Piatra Scrisă apare pe o hartă militară austriacă din anul 1788, în care pe acest loc este trecută „Stânca Sfintei Treimi”. În anul 1929 familia Ana şi Vasile Dragomir din Slatina Mică a ridicat o capelă, în amintirea unicei lor fiice care a decedat şi, probabil, că icoana exista atunci, dacă a dat denumire locului. „Îi felicităm și le mulțumim tuturor ctitorilor și binefăcătorilor acestei mănăstiri, autorităților locale și celor care sunt sensibili la ajutarea bisericilor și mănăstirilor din eparhia noastră. Mânăstirea Piatra Scrisă este una de referință în Episcopia Caransebeșului, cu vechiul paraclis în care se păstrează icoana Preasfintei Treimi, o biserică nouă târnosită și care trebuie pictată, un altar de vară și un corp de chilii. Îi mulțumim lui Dumnezeu pentru ziua de astăzi, pentru liniștea și pacea care ne-a oferit-o, căci Dumnezeu ne cheamă pe toți la sfințenie și la desăvârșire”, a subliniat Preasfințitul Părinte Lucian. În anul 1930, Episcopia Caransebeşului a venit în ajutorul mănăstirii, construindu-i o casă cu etaj pentru personalul monahal şi o clopotniță, astfel luând naştere aşezarea monahală numită „Schitul de la Piatra Scrisă”. După anul 1990, s-au făcut şi alte lucrări la această mănăstire: s-a refăcut capela, s-a construit un altar de vară pe dealul din apropiere, iar din cauza poziţionării la marginea drumului european s-au amenajat în vecinătatea altarului de vară un nou corp monahal şi o nouă biserică în stil bizantin.
Download: Click for download attached file: Zi de sarbatoare la Manastirea Piatra Scrisa
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 620
Id: 52543
Data: Jun 8, 2015
Imagine:
]]>Asociația Familia Tradițională și Departamentul Pro Vita al Arhiepiscopiei Iașilor au dorit și au reușit să ofere o „Săptămână a Familiei”, o săptămână de conștientizare, de informare și .....
Data: Jun 8, 2015
]]>Biserica Ortodoxă sărbătorește la 29 iunie pe Sfinții Apostoli Petru și Pavel, doi stâlpi ai bisericii noastre. În Biserica Ortodoxă Română, anul acesta, Postul Sfinților Apostoli .....
Data: Jun 8, 2015
]]>În cadrul Centrului social-cultural „Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica” al Arhiepiscopiei Bucureștilor, inaugurat în incinta mănăstirii ilfovene Cernica în urmă cu aproape 7 ani, .....
Data: Jun 8, 2015
]]>În zilele de 6-7 iunie 2015, la biserica parohială „Sfintele Mucenițe Filofteia de la Curtea de Argeș, Tatiana de la Craiova și Suniva din Bergen” au avut loc lucrările Adunării .....
Data: Jun 8, 2015
]]>Pentru Schitul „Gura Izvorului”, metoc al Mânăstirii Toplița, din Episcopia Covasnei și Harghitei, Duminica Tuturor Sfinților (7 iunie 2015) a fost zi de mare sărbătoare, în care a .....
Data: Jun 8, 2015
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Predica la pomenirea Sfintilor Trei Ierarhi Vasile, Grigorie si Ioan (Pr. Prof. Constantin Coman, 30 ianuarie 2013)
Predica la Duminica a XXXII-a dupa Rusalii (a lui Zaheu) (Pr. Prof. Constantin Coman, 3 februarie 2013)
Predica la Duminica Sfantului Ioan Scararul (IPS Pimen, 14 aprilie 2013)
Predica la praznicul Adormirii Maicii Domnului (IPS Pimen, 15 august 2012)
Predica la praznicul Taierii Capului Sfantului Ioan Botezatorul (Arhim. Melchisedec, 29 august 2011)
Predica a Parintelui Cleopa la pomenirea Sfintilor Apostoli Petru si Pavel (29 iunie 2012)
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).