„Ziua Dezrobirii Romilor” (20 februarie) a fost marcată vineri la şcoala „Ion Creangă” din orașul Târgu Frumos printr-o serie de activităţi culturale, informează Doxologia.
Ana Maria Doleanu, inspector pentru minorităţi – Inspectoratul Judeţean Iaşi, a explicat celor prezenţi că „discriminarea doare, și copiii nu trebuie să cunoască această durere”.
„Este necesar să cunoaștem istoria minorităților de lângă noi, să învățăm să apreciem oamenii, să îndreptăm, dacă ne stă în putință, comportamente, atitudini. Elevii au avut astăzi parte de o lecție de viață, spusă frumos, de la suflet la suflet”, a spus Ana Maria Doleanu.
La eveniment au participat, cu respectarea normelor sanitare, cei 30 de elevii din clasele a VII- și a VIII-a, majoritatea provenind din sânul comunității de romi ursari.
Părintele Alexandru Baciu, referent al Departamentului Minorități din cadrul Arhiepiscopiei Iaşilor, a făcut o prezentare istorică a subiectului. Artista Alexandra Bulancea a interpretat imnul romilor, „Dželém dželém lungóne droméntsa”, cântecul tradițional rom, „Ederlezi” și o doină românească.
Partea a doua a fost reprezentată de prelegerea scriitoarei Lenuța Neacșu, care a avut ca scop evidențierea importanței educației în viața elevilor de etnie romă.
„Povestea de viaţă a doamnei Lenuţa Neacşu a fost o lecţie despre cum să ajungi «Baro Manuś » – «om mare». Elevii noştri i-au sorbit fiecare cuvânt invitatei de astăzi. Tind să cred că întâlnirea a schimbat ceva în sufletul lor, fie că este vorba de o atitudine, de un gând sau de o promisiune pentru viitor”, a declarat directorul adjunct Ana-Maria Ştefan.
Activitatea intitulată „Împreună de ziua dezrobirii”, aflată la ediția a II-a, a fost organizată de Departamentul Minorități al Sectorului de Misiune din cadrul Arhiepiscopiei Iașilor, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Iași.
Foto credit: Doxologia.ro
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 322
Id: 72804
Data: Feb 23, 2021
Imagine:
Viața noastră trebuie să fie permanentă așezare în lucrarea lui Dumnezeu, iar aceasta se face numai punând smerenia la temelia vieții duhovnicești, a afirmat în omilia sa de duminică Părintele Arhimandrit Melchisedec Velnic, starețul Mănăstirii Putna. Vom dobândi virtuțile numai .....
Data: Feb 23, 2021
Peste 100 preoți, profesori, asistenți sociali, psihologi și pedagogi sociali din cadrul Arhiepiscopiei Alba Iuliei participă la cursuri de formare pentru prevenirea și combaterea fenomenului de trafic de ființe umane în județele Alba și Mureș.
„Ca urmare a acestor .....
Data: Feb 23, 2021
„Cerem Parlamentului României să aprobe proiectul de lege care prevede obligativitatea obținerii acordului părinților pentru desfășurarea în școli a orelor de educație pentru viață, inclusiv de educație sanitară”, precizează o petiție semnată deja de peste 25.000 de .....
Data: Feb 23, 2021
Arhiepiscopul Varsanufie al Râmnicului a sfinţit luni sala mare a bibliotecii mănăstirii construite în Suieşti, satul natal al Patriarhului Justinian Marina.
Evenimentul a fost parte a manifestărilor dedicate împlinirii a 120 de ani de la naşterea celui de-al treilea .....
Data: Feb 23, 2021
Consiliul Național Bisericesc (CNB) a avizat marți Raportul General de Activitate al Bisericii Ortodoxe Române pe anul 2020, intitulat: „În luptă cu pandemia, Biserica a intensificat rugăciunea, filantropia și protejarea sănătății oamenilor”. Biserica a cheltuit 38 de milioane de .....
Data: Feb 23, 2021
Voluntarii Catedralei Mântuirii Neamului au oferit sprijin material, sâmbătă, 20 februarie 2021, pentru 36 de familii prahovene din Livadea, Podu Ursului, Bertea, Ștefești și Scurtești.
Localnicii, beneficiari ai campaniei „Implică-te! Împreună reușim mai mult!”, au .....
Data: Feb 23, 2021
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).