Ca în fiecare an, 1 Decembrie a fost zi de mare sarbatoare în parohia „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul” din Verona, potrivit episcopia-italiei.itCu bucurie și mândrie, de Ziua Naționala a României, foarte mulți credincioși venit îmbracați în costume populare din zona de proveniența a fiecaruia. Dupa Liturghie s-a savârșit slujba de Te Deum și de pomenire a eroilor și martirilor Neamului. În încheiere, copiii de la Școala Parohiala și cântareții de la strana au susținut un concert de cântece patriotice, care a început cu imnul „Deșteapta-te române”, cântat de catre toți oamenii din biserica, unii cântându-l cu lacrimi în ochi. Și pentru ca limba româna este parte constitutiva a ethosului poporului nostru, s-a cântat frumosul cântec al regretaților patrioți Doina și Ion Aldea-Teodorovici – „Lacrima limbii noastre”, pe versuri de Grigore Vieru. Au urmat cântece care fac parte din memoria istorica a românilor de peste tot din lume.Aceasta duminica și Zi de Sarbatoare Naționala a fost pentru membrii parohiei zi de recunoștința adusa lui Dumnezeu și de bucurie pentru comuniunea în credința, cuget și simțire, exprimata în „dulcea și frumoasa” limba româneasca.
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 556
Id: 36157
Data: Dec 2, 2013
Imagine:

Data: Dec 2, 2013

Data: Dec 2, 2013
Data: Dec 2, 2013
Credincioși din toată Moldova au participat în data de 1 Decembrie 2013, de Ziua Națională a României și în Duminica a XV-a după Rusalii, la Sfânta Liturghie arhierească oficiată de IPS Mitropolit Teofan .....
Data: Dec 2, 2013
Dr. Virgiliu Gheorghe, biofizician, cunoscut pentru entuziasmul cu care se întâlneşte cu tinerii, dar şi cu părinţii acestora, cu profesorii şi cu preoţii, a susţinut conferinţa „Tinerii de astăzi, faţă în faţă cu ecranul - .....
Data: Dec 3, 2013

Data: Dec 3, 2013
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Pelerini la locurile sfinte - 2016-05-14 - Paraclisul Sfantul Apostol si Evanghelist Ioan Teologul - Manastirea Afteia
Pelerini la locurile sfinte - 2016-03-27 - Manastirea Turnu Rosu - Catedrala Mitropolitana din Cluj
Pelerini la locurile sfinte - 2014-02-09 - Manastirea Berivoi - Manastirea Rasca Transilvana
Pelerini la locurile sfinte - 2016-06-11 - Parohia Viile Fabric Timisoara - Schitul Hapria
Pelerini la locurile sfinte - 2016-04-03 - Biserica Buna Vestire Giulesti din Bucuresti si Biserica Sfantul Gheorghe Nou din Craiova
Pelerini la locurile sfinte - 2013-11-30 - Pestera Sfantului Apostol Andrei - Manastirea Neamt
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).