Imnul naţional în interpretarea lui Alexandru Tomescu, la vioara Stradivarius Elder-Voicu, reprezintă „principalul discurs artistic” de 1 Decembrie prin care Institutul Cultural Român va arăta „lumii România culturală”.
Înregistrarea video va fi transmisă pe toate canalele de comunicare ale ICR atât din țară, dar mai ales din străinătate.
„O sărbătoare adevărată nu poate exista în absența muzicii. (…) Cred că piesa cea mai frumoasă și emoționantă pe care am cântat-o pe Vioara Stradivarius Elder Voicu, care face să vibreze fiecare fibră a oricărui român, indiferent de locul în care se află, de religie sau statut social, este Imnul Național al României. LA MULȚI ANI, ROMÂNIA! LA MULȚI ANI TUTUROR ROMÂNILOR!”, a declarat Alexandru Tomescu, violonist și solist concertist permanent de elită al Orchestrei Naţionale Radio Bucureşti.
Stradivarius Elder este unică în România şi una dintre ultimele 10-13 viori din lume semnate de Stradivarius şi aflate încă în stare de funcţionare. Aceasta a fost realizată în anul 1702.
Institutul Cultural Român are pregătite pentru Ziua Naţională a României mai multe acţiuni artistice online de promovare a culturii și civilizației românești.
„Concerte, expoziții, conferințe susținute de reprezentanți ai creației artistice românești vor consolida în lume valorile și patrimoniul cultural din țara noastră. Iar susținerea și promovarea acestora revine Institutului Cultural Român, care, prin cele 18 reprezentanțe de pe trei continente, le expune publicului internațional atât pe 1 decembrie, cât și în jurul acestei date aniversare”.
Programul integral este disponibil pe site-ul ICR.
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 279
Id: 72016
Data: Nov 27, 2020
Imagine:
Sâmbătă, 28 noiembrie 2020, se împlinesc treizeci și unu de ani de la trecerea la cele veşnice a unuia dintre marii duhovnici români ai secolului trecut, Părintele Arsenie Boca.
Teolog, pictor și duhovnic, Părintele Arsenie a fost de-a lungul timpului stareț la .....
Data: Nov 28, 2020
Ziua Bucovinei este serbată anual pe 28 noiembrie. Legea privind declararea acestei sărbători a fost promulgată în data de 28 octombrie 2015.
Această sărbătoare marchează momentul în care, după aproape un secol şi jumătate de ocupaţie străină, Bucovina redevenea, la .....
Data: Nov 28, 2020
Episcopii Andrei al Covasnei și Harghitei, Gurie al Devei și Hunedoarei și Daniil, locțiitor al Episcopiei Daciei Felix, au oficiat sâmbătă slujba de pomenire pentru Părintele Arsenie Boca la Mănăstirea Proslop.
Sâmbătă, 28 noiembrie 2020, s-au împlinit
Data: Nov 28, 2020
Printr-o donație cu echipament multimedia, calculatoare și birotică, Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova (DRRM) din cadrul Secretariatului General al Guvernului României ajută la promovarea Mitropoliei Basarabiei în mediul online.
Ana Guțu, Secretar de .....
Data: Nov 28, 2020
Biserica „Izvorul Tămăduirii” – Mavrogheni a primit un fragment din moaștele Sfântului Ierarh Andrei Șaguna, Mitropolitul Transilvaniei.
Racla a fost sfințită sâmbătă de Patriarhul României în Paraclisul Reședinței Patriarhale și este așezată spre cinstire în .....
Data: Nov 28, 2020
A apărut Manualul de Religie Ortodoxă pentru Clasa I realizat de Sorina Ciucă și Dragoș Ioniță, profesori cu experiență vastă atât .....
Data: Nov 28, 2020
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Sfantul Nectarie de Eghina - Despre nadejde - chipul disperarii
Sfantul Nectarie de Eghina - Despre atentie - despre neatentie - despre linistirea neamestecata cu grija lumeasca
Sfantul Nectarie de Eghina - Chipul barbatului adevarat
Sfantul Nectarie de Eghina - Despre pizma
Sfantul Nectarie de Eghina - Despre smerenie
Sfantul Nectarie de Eghina - Despre simplitate si cumpatare - despre iubirea de sine - despre lamentare
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).