Se împlinesc 135 de ani de la naşterea pictorului român Nicolae Tonitza. Este mai puţin cunoscut faptul că marele artist a obţinut prin concurs, în 1912, certificatul de „pictor bisericesc”. De asemenea, a pictat numeroase biserici şi capele morturare pe teritoriul României.
Mănăstirea Durău
Interiorul Mănăstirii Durău a fost pictat, în perioada 1935 – 1937, de Nicolae Tonitza împreună cu o parte din studenţii săi, printre care şi Corneliu Baba.
Tehnica abordată de Nicolae Tonitza a fost unică la vremea respectivă.
„Tehnica encaustică pe care avea să o aplice Tonitza la Durău era o tehnică unică în România și foarte puțin se folosise în lume. În toamna anului 1935, echipa a zugrăvit pereții cu ceară fierbinte și a lăsat lucrarea să se odihnească toată iarna. În primăvara anului următor, au trecut la pictura propriu-zisă. De aici această transparență, pentru că în spatele picturii este ceară. Acest lucru a fost permis și de climă, care la noi este răcoroasă, fiind totodată și o garanție că ceara nu se va topi”.
Pictura semnată de Tonitza a umanizat foarte mult personajele biblice şi le-a conferit câteva aspecte din specificul popular românesc.

Biserica „Sf. Gheorghe” din Constanţa
Biserica cu hramul „Sfântul Gheorghe” din Constanța este singura biserică din Dobrogea unde a pictat Nicolae Tonitza. Însă, din cauza unor probleme cu autorităţile locale, marele artist român nu a finalizat pictura lăcaşului de cult.
„În momentul părăsirii şantierului, actele consemneaza că Tonitza mai avea de executat, după contract, doua portrete de ctitori la intrare, frontonul de sub cafas şi unele retuşuri“, declara pentru Adevărul teologul Ionuţ Druche.
Nicolae Tonitza a pictat şi: Palatul Mitropoliei din Iaşi (1906), bisericile din Poieni – Vaslui (1911), Scorţeni – Bacău (1912), Grozeşti – Bacău (1912), Capela familiei Moruzi din Iaşi (1913), biserica din Netezeşti – Ilfov (1914).
Nicolae Tonitza
S-a născut în data de 13 aprilie 1886, în Bârlad.
În 1902 se înscrie la Școala națională de Belle-Arte din Iași, dar nu va finaliza studiile, deoarece a participat, în ultimul an, la o grevă a studenților.
În 1903 pictează biserica din satul Grozești. În 1908 este admis la Academia Regală Bavareză de Arte Frumoase, actualmente Academia de Arte Frumoase München, însă nu îşi va încheia studiile în Germania.
În anul 1909 călătorește în Italia și în Franța, unde rămâne pentru doi ani la Paris. În 1911 se reîntoarce în țară, mai întâi la Bârlad și mai târziu la Iași.
În 1912 finalizează cursurile Școlii naționale de Belle-Arte și obține prin concurs certificatul de „pictor bisericesc”.
Se căsătorește în 1913; din motive economice renunță la pictură câțiva ani și lucrează ca redactor la ziarul Iașul.
Mobilizat și trimis pe front, cade prizonier în luptele de la Turtucaia, de unde va fi trimis în lagărul de prizonieri din Kirjali, Bulgaria.
În 1933 ocupă catedra de pictură la Academia de Belle-Arte din Iași, rămasă vacantă în urma decesului lui Ștefan Dimitrescu, iar în 1937 devine rector al Academiei.
În 1939 se îmbolnăvește grav și la 26 februarie 1940 se stinge din viață. Este înmormântat în Capitală.
Sursa foto: Liceul Nicolae Tonitza
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 357
Id: 73281
Data: Apr 13, 2021
Imagine:
După ce în ianuarie a plecat la cele veșnice părintele academician Mircea Păcurariu, teologia românească suferă o nouă pierdere la moartea Părintelui Ioan Ică senior, renumit .....
Data: Apr 13, 2021
„Îi mulțumesc lui Dumnezeu că am reușit să nu văd preoția ca pe o meserie, ci ca pe o vocație, ceea ce înseamnă că trebuie să fim în slujba aproapelui”, a spus Preotul Florin Danu duminică, 11 aprilie, în emisiunea „Chefi la cuțite”.
Cunoscut de publicul Basilica.ro pentru
Data: Apr 13, 2021
Părintele Iulian Naroş a atras atenţia asupra importanţei scăzute pe care o acordăm lui Dumnezeu în societatea contemporană caracterizată de „duhul lumii”. Din păcate, de cele mai multe ori, Dumnezeu nu reprezintă o prioritate.
„Din toată imaginea vieţii noastre, .....
Data: Apr 13, 2021
Agenția Spațială Europeană (ESA) a publicat o imagine cu Capitala României, captată de sateliții Copernicus Sentinel 2.
Imaginea este însoțită de un videoclip în .....
Data: Apr 13, 2021
În Săptămâna a 5-a din Postul Sfintelor Paști, cel mai aspru şi mai lung dintre cele patru posturi din Biserica Ortodoxă, se oficiază două slujbe speciale: Denia Canonului Mare și Denia Acatistului Bunei Vestiri.
La Catedrala Patriarhală, programul liturgic este .....
Data: Apr 14, 2021
Patriarhul Daniel a transmis miercuri un mesaj de condoleanţe la înmormântarea Pr. Prof. Ioan Ică senior, prin care şi-a exprimat preţuirea şi recunoştinţa pentru contribuţia clericului la formarea teologică şi duhovnicească a Preafericirii Sale, „în anii studenției la Institutul .....
Data: Apr 14, 2021
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).