24 mai: Ziua europeana a parcurilor nationale

Ziua europeană a parcurilor naţionale este sărbătorită în 24 mai, la nivel continental, pentru a apropia oamenii de natură şi pentru a sensibiliza publicul cu privire la importanţa frumuseţii naturale în zonele protejate, precum şi la importanţa conservării şi gestionării durabile a ariilor protejate din Europa, informează Agerpres.

Ziua Europeană a Parcurilor a fost instituită în 1999 la inițiativa Federației Europene a Parcurilor EUROPARC, la nouă decenii de la înființarea primelor parcuri naturale protejate din Europa. În acel an, pe 24 mai, peste o sută de organizaţii din 18 ţări europene au organizat evenimente de Ziua europeană a parcurilor naţionale.

Iniţiativa a aparţinut Federaţiei EUROPARC, organizaţie nonguvernamentală, fondată în 1973, ce reuneşte sute de autorităţi şi mii de arii protejate din 37 de ţări europene. EUROPARC doreşte conştientizarea opiniei publice europene faţă de importanţa rezervaţiilor naturale protejate şi a parcurilor naţionale.

Ziua europeană a parcurilor naţionale este celebrată în 2022 sub genericul „Noi suntem natura – regândim, restaurăm, reconectăm!”. Zonele protejate sunt locuri ideale pentru refacerea naturii şi a conexiunii noastre cu aceasta.

România este membru al EUROPARC prin Academia de Ştiinţe Agricole, iar ariile protejate care intră sub incidenţa autorităţii EUROPARC sunt Delta Dunării şi Parcul Naţional Retezat. Din partea României, ca membri EUROPARC mai sunt: Administraţia Lacuri, Parcuri şi Agrement Bucureşti; Asociaţia Altitudine; Administraţia Parcului Natural Apuseni; Enduro Ranch; ProPark – Fundaţia pentru arii protejate.

În ţara noastră există 13 parcuri naţionale. Cu excepţia Parcului Naţional Munţii Măcinului, toate se află în Carpaţi, potrivit Agerpres.

Foto credit: Public domain

Urmăriți-ne pe Twitter: @AgentiaBasilica

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 42

Id: 76965

Data: May 24, 2022

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).