Parohia „Sf. Antonie” – Titan din Capitală, singura închinată şi Sfântului Cuvios Antonie de la Iezerul Vâlcii, şi-a serbat ocrotitorul român în data de 23 noiembrie.
Parohia a primit anul trecut, din partea Arhiepiscopiei Râmnicului, un fragment din moaștele Sfântului Antonie de la Iezerul Vâlcii, care a fost aşezat în biserica lăcaşului de cult cu ocazia împlinirii a 300 de ani de la mutarea la Domnul a sfântului.
Sfânta Liturghie de hram a fost oficiată de Episcopul vicar patriarhal Ieronim Sinaitul.
La predică, ierarhul a vorbit despre viaţa sfântului român, ocrotitor al parohiei bucureştene.
„Între cei 20 de sfinţi canonizaţi în şedinţa Sfântului Sinod din 20 iunie 1992, s‑a numărat și Sfântul Antonie de la Iezerul Vâlcii, cunoscut fiind Bisericii noastre din vechime. Acest cuvios părinte a refăcut biserica de la Schitul Iezerul, urmând acolo treptele vieţuirii monahale, ajungând la o adâncime a trăirii cu totul deosebită”.
„Prin postiri şi rugăciuni, prin privegherile sale deosebite, a devenit o adevărată lumină pentru mulţi credincioşi care au alergat la el pentru sfat. A fost cunoscut ca om sfânt şi a fost cercetat încă din viaţă, rămânând mărturii în istorie, în conştiinţa istoriei şi, de îndată ce a fost posibil, în urma cercetării vieţii sale, a fost rânduită cinstirea sa la această dată de 23 noiembrie”, a spus PS Ieronim Sinaitul.
Mai multe detalii din viaţa sfântului, aici.
Piatra de temelie a Bisericii Sf. Antonie – Titan a fost aşezată în 1997. Biserica a fost sfinţită în 2004 de Patriarhul Teoctist Arăpaşu.
În 2008, biserica a primit, la iniţiativa Patriarhului Daniel, al doilea hram – Sf. Cuv. Antonie de la Iezerul Vâlcii, contemporan cu Domnitorul Matei Basarab și Sf. Domnitor Martir Constantin Brâncoveanu.
Foto credit: Ziarul Lumina / Luigi Ivanciu
De Sărbătoarea Sfintei Mari Mucenițe Ecaterina, românii aniversează momentul istoric în care a fost sfințit Altarul Catedralei Naționale, în data de 25 noiembrie 2018, la 100 de ani de la Marea Unire. La împlinirea a trei ani de la eveniment, la paraclisul acesteia, va oficia Sfânta .....
Data: Nov 24, 2021
Preafericitul Părinte Patriarh Daniel l-a primit în ziua de miercuri, 24 noiembrie 2021, la Reşedinţa Patriarhală, în vizită de prezentare, pe Excelenţa Sa Domnul Dr. Peer Gebauer, ambasadorul Republicii Federale Germania în România.
Domnul ambasador a mulțumit .....
Data: Nov 24, 2021
Guvernul României a aprobat săptămâna trecută indicatorii tehnico-economici pentru reabilitarea, și extinderea, inclusiv printr-un corp nou, a sediului istoric al .....
Data: Nov 24, 2021
Excelența Sa dr. Peer Gebauer, Ambasadorul Republicii Federale Germania în România, a .....
Data: Nov 24, 2021
Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a participat miercuri după-amiază la ședința solemnă comună a Camerei Deputaților și Senatului dedicată Zilei Naționale a României.
Şedinţa, condusă de vicepreşedintele Senatului Alina Gorghiu, a .....
Data: Nov 24, 2021
Editurile Patriarhiei Române pun la dispoziție mai multe resurse pentru Postul Nașterii Domnului. De pe site-ul Librăriei Cărților Bisericești pot fi descărcate versiuni integrale și gratuite în format digital ale unor lecturi utile pentru această perioadă a anului bisericesc, dar .....
Data: Nov 24, 2021
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Cuvant pentru suflet - Invataturi din pateric ale Sf Antonie cel Mare
Cuvant pentru suflet - Canonul cel mare al Sf Andrei Criteanul (18 martie 2013)
Cuvant pentru suflet - Botezul Domnului si sfintirea noastra (03 ianuarie 2013)
Cuvant pentru suflet - Schimbarea la Fata a Domnului (05 08 2015)
Cuvant pentru suflet - Grijile lumii si sfarsitul vietii
Cuvant pentru suflet - Sfantul Vasile cel Mare Texte si alcatuiri alese (01 ianuarie 2013)
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).