Guvernul României a aprobat săptămâna trecută indicatorii tehnico-economici pentru reabilitarea, și extinderea, inclusiv printr-un corp nou, a sediului istoric al Academiei Române.
Pe lângă modernizarea și reabilitarea corpului existent, se propune extinderea cu o construcție nouă de 8.500 de metri pătrați, care va găzdui cele 14 secții ale Academiei, birourile, dar și săli de întruniri și spații de primire și protocol.
Clădirea istorică a instituției va fi transformată într-un muzeu amenajat la standardele europene în domeniu. Aceasta va presupune introducerea unor pereți noi de beton armat, cămășuirea unor pereți din zidărie și înlocuirea planșeelor din lemn cu planșee din beton armat.

La finalizarea proiectului, clădirile Academiei Române vor avea o suprafață construită desfășurată totală de 14.600 de metri pătrați. Durata estimată de realizare este de 30 de luni.
Proiectul prevede investiții de 188 de milioane de lei și ar urma să fie dezvoltat în patru etape. Din acești bani, 187 de milioane de lei vor veni de la Ministerul Dezvoltării, prin Compania Națională de Investiții (CNI), iar Academia Română va contribui cu 833.000 de lei.

Sediul istoric al Academiei Române din București se află într-un imobil construit în perioada 1911-1923 și consolidat în perioada 2007-2008. Clădirea se încadrează în clasa I din punct de vedere al riscului în caz de cutremur.
Clădirea actuală este pe Lista Monumentelor Istorice a Institutului Național al Patrimoniului, instituție aflată în subordinea Ministerului Culturii.
Sursa foto: Gandul.ro
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 313
Id: 75449
Data: Nov 24, 2021
Imagine:
Excelența Sa dr. Peer Gebauer, Ambasadorul Republicii Federale Germania în România, a .....
Data: Nov 24, 2021
Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a participat miercuri după-amiază la ședința solemnă comună a Camerei Deputaților și Senatului dedicată Zilei Naționale a României.
Şedinţa, condusă de vicepreşedintele Senatului Alina Gorghiu, a .....
Data: Nov 24, 2021
Editurile Patriarhiei Române pun la dispoziție mai multe resurse pentru Postul Nașterii Domnului. De pe site-ul Librăriei Cărților Bisericești pot fi descărcate versiuni integrale și gratuite în format digital ale unor lecturi utile pentru această perioadă a anului bisericesc, dar .....
Data: Nov 24, 2021
Aproximativ 3000 de volume din fondul de carte veche al Muzeului Prima Şcoală Românească din Şcheii Braşovului au fost salvate de la degradare în cadrul unui proiect demarat cu sprijinul autorităţilor locale. În viitor sunt planificate lucrări de restaurare a fondului de carte. .....
Data: Nov 24, 2021
Protoieria Tecuci a organizat miercuri o nouă acţiune de donare de sânge.
Campania s-a desfăşurat în colaborare cu Centrul Regional de Transfuzie .....
Data: Nov 24, 2021
Negustorul Antonie s-a retras la mănăstire la vârsta de 64 de ani, a cheltuit toată agoniseala sa din comerț pentru a reface Schitul Iezer și a trăit restul vieții într-o asceză asemănătoare cu a sfinților din vechime. De aceea, astăzi este cinstit de Biserică drept
Data: Nov 24, 2021
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Cuvant pentru suflet - Invataturi din pateric ale Sf Antonie cel Mare
Cuvant pentru suflet - Canonul cel mare al Sf Andrei Criteanul (18 martie 2013)
Cuvant pentru suflet - Botezul Domnului si sfintirea noastra (03 ianuarie 2013)
Cuvant pentru suflet - Schimbarea la Fata a Domnului (05 08 2015)
Cuvant pentru suflet - Grijile lumii si sfarsitul vietii
Cuvant pentru suflet - Sfantul Vasile cel Mare Texte si alcatuiri alese (01 ianuarie 2013)
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).