A inceput Postul Sfintilor Apostoli Petru si Pavel

Biserica Ortodoxa îi cinsteste în fiecare an pe Sfintii Apostoli, rânduind o perioada speciala de pregatire duhovniceasca ce începe imediat dupa Duminica Tuturor Sfintilor si se încheie în ziua praznicului. Postul Sfintilor Apostoli ne reaminteste însa si de praznicul Pogorârii Duhului Sfânt, când Apostolii au fost „îmbracati cu putere de sus“ si consacrati pentru vestirea Evangheliei mântuirii.Perioada de post si pregatire duhovniceasca ce urmeaza dupa cele doua mari sarbatori crestine, Înaltarea Domnului si Cincizecimea, îsi gaseste ecoul în cuvintele profetice ale Mântuitorului Iisus Hristos care spunea despre Apostoli si Biserica: „Pot, oare, prietenii Mirelui sa posteasca cât timp este Mirele cu ei? Câta vreme au pe Mire cu ei, nu pot sa posteasca. Dar vor veni zile când se va lua Mirele de la ei si atunci vor posti în acele zile“ (Marcu 2, 19-20). Zilele despre care vorbeste Domnul sunt zilele Bisericii în mersul ei istoric, când Mântuitorul Iisus Hristos este înaltat cu firea umana de-a dreapta Tatalui, iar crestinii se pregatesc duhovniceste si se roaga pentru venirea Duhului Sfânt. Teologia Ortodoxa marturiseste ca Hristos nu este absent din Biserica, El este Capul ei nevazut, dupa cum spune Sfântul Apostol Pavel, si este prezent prin lucrarea Duhului Sfânt. Noi întelegem ca Mirele nu mai este prezent trupeste, nu mai poate fi vazut cum a fost pe vremea Apostolilor, dar ne rugam si postim pentru ca Duhul sa aduca o noua prezenta a lui Hristos, duhovniceasca. În acest post noi suntem solidari cu Apostolii care dupa înaltarea Fiului lui Dumnezeu asteptau Pogorârea Duhului Sfânt si revarsarea darurilor speciale, denumite harisme, necesare edificarii Bisericii în lume.Predica Apostolilor este temelia BisericiiPostul Sfintilor Apostoli ne aminteste si de începuturile Bisericii crestine, când un rol important l-a avut comunitatea Sfintilor Apostoli, cei care au fost martorii evenimentelor din viata Mântuitorului si ai Învierii. Cei doisprezece Apostoli sunt temelia Bisericii, nucleul ei, pentru ca toti cei care au crezut în Hristos si s-au botezat au facut-o pe baza marturiei lor si a lucrarilor minunate savârsite de Dumnezeu prin ei. Ei au fost învestiti de Domnul cu mandatul conducerii Bisericii. În iconografie, Sfintii Apostoli Petru si Pavel sunt înfatisati tinând în mâini o biserica. Apostolilor le-a zis Domnul dupa Înviere: „Luati Duh Sfânt, carora le veti ierta pacatele le vor fi iertate, iar carora le veti tine, tinute vor fi“ (Ioan 20, 22-23), iar în alt loc la întrebarea lui Petru: „Doamne, ce va fi cu noi?“, Mântuitorul spune: „Adevarat zic voua ca voi cei ce Mi-ati urmat Mie, la înnoirea lumii, când Fiul Omului va sedea pe tronul slavei Sale, veti sedea si voi pe douasprezece tronuri, judecând cele douasprezece semintii ale lui Israel“ (Matei 19, 27-28). Acest lucru arata ca Apostolii nu au un rol important numai în Biserica, ci ei vor judeca lumea întreaga pentru ca Hristos a fost vestit lumii de catre ei însisi si de urmasii lor. Dintre toti Apostolii, doua personalitati se evidentiaza: Sfintii Petru si Pavel, considerati primii din ceata Apostolilor. Petru a fost cel mai în vârsta dintre ei si cel mai respectat de ceilalti. Pe el, Domnul S-a sprijinit în nenumarate ocazii si i-a aratat o atentie deosebita pentru ca daca Petru întelegea ceea ce El învata si lucra, si ceilalti Apostoli întelegeau. În Cezareea lui Filip, Petru marturiseste primul „Tu esti Hristosul, Fiul lui Dumnezeu Celui viu“ (Matei 16, 16), dar prin gura lui toti au marturisit, iar la spalarea picioarelor Hristos îi spune „Ceea ce fac Eu, tu nu stii acum, dar vei întelege dupa aceasta“ (Ioan 13, 7), însemnând prin aceste cuvinte cunoasterea de care se vor bucura toti Apostolii când va veni Duhul Sfânt peste ei. Sfântul Pavel a fost chemat la apostolat de Mântuitorul Hristos si a fost considerat de la început în rândul celor doisprezece Apostoli. Pavel, dupa propria marturie, s-a ostenit în predicarea Evangheliei mai mult decât toti ceilalti Apostoli, a cutreierat Imperiul Roman si a raspândit Evanghelia în nenumarate locuri. De numele lui se leaga chemarea pagânilor la Hristos si el a fost denumit Apostolul neamurilor, adica al celor care nu erau dintre iudei.Postul Cincizecimii sau al ApostolilorPostul Sfintilor Apostoli a fost cunoscut în vechime si ca Postul Cincizecimii, pentru ca se tine în apropiere de Pogorârea Duhului Sfânt, fiind considerat o cinstire a Duhului Sfânt care s-a revarsat peste Sfintii Apostoli si apoi o rugaciune si o cerere ca aceste daruri sa se coboare si peste ceilalti crestini. Acest lucru este întarit de marturia biblica, unde se spune ca dupa Pogorârea Duhului Sfânt crestinii „staruiau în învatatura apostolilor si în împartasire, în frângerea pâinii si în rugaciuni“ (Fapte 2, 42); „Şi în fiecare zi, staruiau într-un cuget în templu si, frângând pâinea în casa, luau împreuna hrana întru bucurie si întru curatia inimii“ (Fapte 2, 46). Astazi, aceasta purtare a primilor crestini, nevointa de a se pastra curati pentru ca darurile Duhului Sfânt sa nu se ia de la ei si sa rodeasca, este exprimata de prezenta acestui post închinat Sfintilor Apostoli, care începe luni, dupa sarbatoarea Tuturor Sfintilor.Durata si modul de postireÎnceputul Postului Sfintilor Apostoli este în functie de data Sfintelor Pasti. Începe întotdeauna luni dupa Duminica Tuturor Sfintilor. Conform Pascaliei Bisericii Ortodoxe Române, Postul Sfintilor Apostoli poate varia între 28 de zile, atunci când Pastele cade pe 4 aprilie, pâna în situatia în care poate fi redus la câteva zile, atunci când Pastele este praznuit dupa data de 1 mai. Anul trecut, când Pastele a picat pe 5 mai, Postul Sfintilor Apostoli a început pe 25 iunie, marti, dupa sarbatoarea Sfintei Treimi. Postul Sfintilor Apostoli Petru si Pavel este un post usor. În fiecare sâmbata si duminica este dezlegare la peste, vin si ulei, precum si de sarbatoarea Nasterii Sfântului Ioan Botezatorul (24 iunie). Învatatura pentru posturi din Ceaslovul mare arata ca luni, miercuri si vineri se manânca legume fara ulei, marti si joi aceleasi cu untdelemn si vin. Dezlegarea la peste se da si luni, marti si joi daca atunci cade sarbatoarea vreunui sfânt cu doxologie mare si cu cruce neagra în calendar, iar când o astfel de sarbatoare cade miercuri sau vineri se dezleaga la untdelemn si vin. Şi la sarbatoarea hramului bisericii se da dezlegare la peste. În Tipicul cel Mare al Sfântului Sava cel Sfintit se spune ca „datori suntem ca în fiecare saptamâna a acestui post sa pazim trei zile, adica luni, miercuri si vineri, în care se manânca la ceasul 9 mâncare uscata, dupa slujba Vecerniei“. Daca însusi praznicul Sfintilor Apostoli Petru si Pavel cade miercuri sau vineri, se face dezlegare numai la peste, vin si ulei.

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 737

Id: 41614

Data: Jun 16, 2014

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).