Aceste acţiuni constau în pregătirea duhovnicească (spovedire şi împărtăşire) a unor persoane neajutorate şi asistate, bătrânii şi copii din centrele speciale precum şi împărţirea unor pachete ce cuprind alimente şi îmbrăcăminte.
Liga Femeilor Creştine Ortodoxe din cadrul Arhiepiscopiei Râmnicului desfăşoară în aceste zile, începând de marţi, 15 aprilie, o amplă acţiune socială la sediul organizaţiei aflat în incinta Centrului Eparhial, dăruind ajutoare, pachete cu alimente, dulciuri şi îmbrăcăminte la peste 200 de familii defavorizate din judeţul Vâlcea.
Acţiunea este coordonată de psiholog Maria Popescu, preşedinta Ligii Femeilor Creştin–Ortodoxe, iar beneficiarii sunt persoanele cu o situaţie materială şi socială precară aflate în evidenţele organizaţiei.
„Cu ajutorul Maicii Domnului, ocrotitoarea organizaţiei noastre, am reuşit şi anul acesta să aducem puţină bucurie familiilor pe care le avem în evidenţă. De 22 de ani a devenit deja o tradiţie să dăruim cadouri în preajma Sfintelor Sărbători, astfel încât membrele Ligii s-au mobilizat exemplar ca să împărtăşim bucuria Învierii Domnului cu aproapele nostri”, a spus Maria Popescu, preşedinta Ligii.
Reprezentantele organizaţiei aduc mulţumiri tuturor celor care au contribuit la această acţiune. „În aceste vremuri de criză financiară, dar mai ales morală, am întâlnit oameni cu suflet mare care au înţeles ce facem, şi astfel, cu sprijinul Arhiepiscopiei, am pregătit peste 200 de pachete cu alimente. Mulţumim în mod deosebit firmelor Boromir şi Scavil care ne-au fost aproape şi de această dată, ca de altfel de fiecare dată când am apelat pentru acţiunile întreprinse”, a subliniat Delia Zamfirescu, vicepreşedinta Ligii.
Arhiepiscopia Râmnicului deţine şi o cantină socială în incinta centrului Eparhial, unde servesc masa zilnic peste 100 de persoane cu situaţie materială precară, care cu ocazia Marelui Praznic al Învierii Domnului vor primii pachete cu alimente. (Sursa: arhiram.ro)
sursa: doxologia.ro
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 694
Id: 39863
Data: Apr 15, 2014
Imagine:
Alături de Episcopul Severinului şi Strehaiei va lua parte la ceremonia religioasă un sobor de preoţi şi diaconi. Răspunsurile stranei vor fi date de către Grupul psaltic “Sf. Nicodim” de la Catedrala episcopală din municipiu.
La .....
Data: Apr 16, 2014
Data: Apr 16, 2014
Data: Apr 16, 2014
Vestirea cea din urma a Patimilor. Complotul sinedriului (Mt. XXVI, 1-5; Mc. XIV, 1-2; Lc. XXII, 1-2)
Evanghelistul Matei ne .....
Data: Apr 16, 2014

Data: Apr 16, 2014
Data: Apr 16, 2014
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Manuscrise si maestri tipografi - Crucea, coroana si slova, in slujba neamului si a spiritualitatii - Editie speciala
Manuscrise si maestri tipografi - Mitropolitul Teodosie al Ungrovlahiei si Ardealul (02 11 2016)
Manuscrise si maestri tipografi - Mitropolitul Teodosie al Ungrovlahiei - partea I (05 10 2016 )
Manuscrise si maestri tipografi - Tetraevangheliarul Sfantului Nicodim de la Tismana (27 07 2016)
Manuscrise si maestri tipografi - Colectia de manuscrise a Bibliotecii Nationale a Romaniei (II)
Manuscrise si maestri tipografi - Manuscrise antimiene (17 08 2016)
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).