Vineri, după Sfânta Liturghie, la Mănăstirea Sf. Ioan cel Nou de la Suceava a avut loc slujba înmormântării Înaltpreasfințitului Părinte Pimen, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților.
Au oficiat Părintele Mitropolit Teofan, Locțiitor de Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, Părintele Arhiepiscop Teodosie al Tomisului și Părintele Damaschin Dorneanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților.
La finalul slujbei de înmormântare s-au citit mesajele de condoleanțe transmise de către Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române și de către Președintele României, Klaus Werner Iohannis.
Părintele Mitropolit Teofan a evocat personalitatea părintelui arhiepiscop: „Născut în perioada interbelică, trăind din plin timpul războiului, martor al întregii perioade comuniste și participant la durerile fără de sfârșit ale mult așteptatei renașteri a României post-decembriste, Înaltpreasfințitul Pimen domină acest răstimp în chip smerit și majestuos deopotrivă”.
„Chipul său de ascet trimitea la pustnicii din Pateric. Cuvântul direct, scurt, fără menajamente căldicele crea sentimentul unui om care nu are timp de pierdut în explicații și justificări inutile. Înfățișarea sa exterioară – prelungire a celei lăuntrice – se apropia de icoanele de la Voroneț. Era, de fapt, o extensiune a acestora”, a mai spus mitropolitul.
„Suferea adânc pentru Basarabia și Bucovina de Nord înstrăinate. Mormântul Măriei Sale, Ștefan cel Mare și Sfânt, îi era altar al Moldovei, pe care o dorea întregită în trupul României”, a adăugat Înaltpreasfințitul Părinte Teofan.
Preasfințitul Damaschin Dorneanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, s-a despărțit de Părintele Arhiepiscop Pimen exprimându-și profunda recunoștință: „Părinte Pimen, nu pentru greșelile Înaltpreasfinției Voastre a venit această cruntă boală… A venit pentru neascultările noastre, pentru toate mâhnirile pe care vi le-am făcut, pentru toate nedesăvârșirile din cele pe care ni le-ați cerut să le împlinim”.
„A venit această boală ca să fiți, și în ultimele zile ale vieții, împreună cu cei năpăstuiți, cu cei în durere, cu cei bolnavi, cu Bucovina iubită, dar atât de încercată și îndurerată de această molimă”, a mai spus Preasfințitul Părinte Damaschin.
Trupul neînsuflețit al Părintelui Arhiepiscop Pimen a fost dus la Mănăstirea Sihăstria Putnei, spre odihnă în mormântul pe care și-l pregătise încă din timpul vieții.
În jurul orei 16.00, a ajuns la Mănăstirea Putna, unde a fost oficiată o scurtă rugăciune, în prezența obștii și a primarilor din zonă.
Trupul Părintelui Arhiepiscop Pimen a ajuns la Sihăstria Putnei în jurul orei 16:30, fiind întâmpinat în dangăt de clopote și sunet de bucium, după cum își exprimase cândva dorința.
Sicriul Arhiepiscopului Pimen a fost purtat la ceremonia de înmormântare de 6 preoți din cadrul Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, alături de 2 .....
Data: May 23, 2020
Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române a explicat într-o intervenție la Radio Trinitas că Ordinul Ministerul Sănătății și Ministerului Afacerilor Interne referitor la măsurile sanitare specifice pentru desfășurarea activității relgioase în contextul pandemiei este adresat în mod .....
Data: May 23, 2020
După ce a fost anunțată măsura ca activitățile de învățare să se desfășoare online în acest final de an școlar, eparhiile Patriarhiei Române au căutat soluții pentru a le facilita accesul la acest tip de studiu și elevilor fără posibilități.
Data: May 23, 2020
Arhiepiscopul Calinic al Argeșului și Muscelului îl numește pe IPS Pimen, într-un text publicat cu ocazia trecerii sale la cele veșnice, „Arhiepiscopul biblic”. Ierarhul își amintește prima întâlnire cu el și ce i-a răspuns atunci când l-a întrebat dacă să se facă monah. .....
Data: May 23, 2020
Peste 700 de copii cooptați pentru derularea activităților educaționale în cadrul proiectului „Alege Școala – o șansă pentru viitor!” sunt premiați de Arhiepiscopia Râmnicului și World Vision România.
Este vorba de copii din mediul rural cu .....
Data: May 23, 2020
În urma înmormântării Arhiepiscopului Pimen al Sucevei și Rădăuților, Părintele Constantin Necula a remarcat cu bucurie că „Inima Bucovinei e vie!”.
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
PF Daniel - Duminica tuturor Sfintilor 22.06.2003
PF Daniel - Duminica a 26-a dupa Rusalii - Pilda bogatului caruia i-a rodit tarina - 17-11-2013
PF Daniel - Duminica a 4-a dupa Pasti - a Slabanogului - 22-05-2016
PF Daniel - Sf. Treime 16.06.2003
PF Daniel - Duminica a 19-a dupa Rusalii - Predica de pe munte - iubirea vrajmasilor - 05-10-2014
PF Daniel - Nasterea Maicii Domnului 2000
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).