Arhim. Dosoftei Dijmărescu: „Construim impreună pentru viață” – 10 ganduri despre contribuția unui cleric in această construcție

Arhim. Dosoftei Dijmărescu, monah la Mănăstirea Putna și Exarh cultural al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, a scris, la invitația Basilica.ro, un editorial care se referă la problematica pro-viață și implicarea clericilor in această direcție.


„Construim impreună pentru viață” – 10 ganduri despre contribuția unui cleric in această construcție

de Arhim. Dosoftei Dijmărescu

In acest an, tema Marșului pentru Viață și a Lunii pentru Viață a fost „Construim impreună pentru viață”. Din această construcție nu pot lipsi preoții și mijloacele Bisericii. Iată 10 situații in care un cleric iși poate pune in lucrare darul primit.

1. A da sens științei

Dezvoltarea științifică a făcut vizibil mult din ce inseamnă dezvoltarea intrauterină a omului. De la faptul că prima celulă a trupului nostru poartă tot ADN-ul pe care il avem intreaga viață, la identificarea primei mișcări a țesuturilor care formează inima, la 16 zile după concepție, la descoperirea momentelor cand se formează definitiv diferite părți ale trupului, pană la operații in utero – ultimele decenii au prezentat detaliat creșterea noastră in primele 9 luni de viață. Insă toate aceste cunoștințe nu au fost suficiente pentru a recunoaște umanitatea copilului nenăscut și pentru a o proteja.

Sensul trupului nu se află in el insuși și preotul este chemat să intărească conștiința că fiecare trup se află intr-o unitate cu sufletul, realitate valabilă și in cazul fiecărui copil nenăscut, care este om după chipul lui Dumnezeu. In această perspectivă, viața fiecărui copil este un dar de o valoare infinită, menit vieții veșnice și comuniunii cu intreaga creație.

Folosind știința cu sensul responsabilității și al veșniciei, diagnosticarea intrauterină a Sindromului Down nu se va face pentru a-i opri viața acelui copil, ci pentru a pregăti familia și comunitatea pentru nașterea copilului cu această afecțiune.

2. Mai presus de vorbele celor din jur este viața copilului

Cați preoți nu au auzit explicația că un avort s-a făcut de teama a ce vor spune cei din jur? Oare merită să li se dea intaietate vorbelor de judecată ale celor din jur in fața vieții unui copil?

Am intrebat odată o bunică dacă nu i-a fost greu cand fiica ei a rămas insărcinată și nu era căsătorită. Răspunsul a fost: „Rușinea a ținut cateva zile, dar bucuria nașterii copilului de atunci nu s-a mai sfarșit”.

Castitatea continuată cu fidelitatea in căsătorie reprezintă cea mai bună cale de viețuire pentru cineva care iși dorește o familie. Preotul știe zbuciumul din sufletul unei femei insărcinate necăsătorite și poate să o incurajeze să aleagă ceea ce este mai de preț – viața copilului.

Ceea ce „o să zică lumea” nu poate fi nici mai important, nici mai binefăcător, nici mai adevărat decat ceea ce zice Dumnezeu; iar Dumnezeu a inceput să Iși spună cuvantul atunci cand a creat sufletul acelui copil, dincolo de situația părinților lui trupești.

3. Cand trecem cu vederea o relație toxică, pavăm drumul către avort

Diferite tipuri de violență domestică sunt foarte legate de avort: cine disprețuiește femeia, cel mai adesea va disprețui și copilul; cine nu prețuiește viața, libertatea, demnitatea femeii nu va prețui nici viața, libertatea și demnitatea copilului și, cu ușurință, va presa pentru avort.

Astfel, o relație toxică este un mediu care anunță avortul cu cea mai mare probabilitate. Pentru că, presată să facă avort, femeia nu va avea o putere mai mare pentru a invinge circumstanțele decat are atunci cand se lasă invinsă de relația toxică.

De aceea, cand trecem cu vederea o relație toxică, pavăm drumul către avort.

Pe langă sprijinul direct pentru o femeie ca să iasă dintr-o relație toxică, este nevoie de impulsionarea creării unei rețele de sprijin in comunitatea locală, intre prietenii ei cei vechi sau unii care ii vin in sprijin acum. In lipsa ajutorului, ea se va intoarce inapoi, pentru că nu a găsit un alt mediu care să-i ofere un sprijin material, emoțional, duhovnicesc.

4. Tatăl copilului se poate spăla pe maini ca Pilat, dar asta nu il ajută

Ca preot, mai ales la Taina Mărturisirii, problema avortului apare in special la femei. Dar realitatea arată că există o responsabilitate uriașă a tatălui copilului, care cel mai adesea ia decizia avortului, fie direct, fie indirect, prin amenințarea cu părăsirea femeii sau prin alte presiuni. Nu este doar nedrept ca o femeie să nu se impărtășească o perioadă după avort, iar tatăl copilului să considere că nu are o problemă, pentru că nu el a făcut avortul, ci este păgubitor pentru tatăl copilului să rateze conștientizarea faptului că responsabilitatea lui – și rana lui sufletească – este cel puțin la fel de mare, dar adesea mult mai adancă decat a femeii, el greșind și prin răul pe care il face femeii cand alege avortul.

Da, tatăl copilului se poate spăla pe maini ca Pilat, dar este vinovat. Indreptarea lui este, adesea, mai dificilă decat a femeii.

5. Mergi și spune cat bine ți-a făcut ție Dumnezeu!

Pe unii dintre cei vindecați de El, Mantuitorul Iisus Hristos i-a indemnat să spună și altora minunea pe care au trăit-o și să iși exprime public credința și recunoștința față de Dumnezeu (cf. Luca 8, 39).

Ieșirea din starea cumplită a frămantărilor date de gandul avortului este o adevărată vindecare, o ieșire din prăpastia morții la lumina lui Hristos. Ea poate fi mărturisită in public, dar nu toți au puterea aceasta. Cu discernămant, au nevoie de susținere cei care pot și doresc, care comunică fără trufie, cu smerenie, ajutorul pe care l-au primit și cu care au conlucrat pentru a alege binele.

Dar și cei care sunt responsabili de avort și, după un timp, conștientizează greșeala și vor să-i ajute pe alții să evite avortul pot fi sprijiniți să prezinte, anonim sau cu identitatea asumată, ce a insemnat avortul pentru ei. Și pentru ei ințelegerea adevărului este o ieșire la lumină din concepțiile false și o șansă să răscumpere greșeala făcută.

In mod special, mărturiile femeilor care au trecut prin criza de sarcină le vor ajuta pe alte femei, aflate in aceeași situație, să se ințeleagă pe sine și să ințeleagă unde vor duce căile ce le stau in față.

6. Trupurile uitate

In conștiința noastră creștină, după despărțirea sufletului de trup, trupul trebuie să se intoarcă in pămantul din care a fost luat, insoțit de slujba inmormantării, in care se cere odihnă pentru suflet. Dacă, in cazul avorturilor la cerere, trupul copilului este neglijat intenționat, așa cum i-a fost trecută cu vederea viața, in cazul in care pierderea sarcinii a avut loc spontan unii părinți se confruntă cu o situație dificilă: ce să facă legat de trupul copilului. In prezent, legea nu dă posibilitatea să fie luat și inmormantat decat după 28 de săptămani de sarcină – in viitor, poate această regulă se va schimba și dreptul la inmormantare va fi recunoscut și inainte de acest moment.

Dar nu mulți credincioși știu că, deși copilul nu a fost botezat, murind pe neașteptate in burtica mamei, el poate fi inmormantat după Randuiala inmormantării copiilor morți nebotezați (Molitfelnic, 2019, p. 295–296).

Prin această slujbă scurtă, recunoaștem că acel copil a trăit in mediul fizic și duhovnicesc al părinților săi, care au dus o viață in Dumnezeu, in care l-au inclus și pe el. Starea spirituală a părinților, și mai ales a mamei, se transmite și pruncului nenăscut, așa cum arată Părintele Dumitru Stăniloae [1].

Astfel, inmormantarea unui copil mort prin avort spontan, printr-o slujbă care are in vedere faptul că nu a fost botezat, poate fi continuarea firească a relației creștine a părinților lui cu el in timpul vieții sale. Iar, pentru unii părinți, această slujbă și pomenirile care se fac folosind aceeași randuială specială sunt alinătoare și le dau puterea de a merge mai departe pe drumul lui Dumnezeu, integrand durerea pierderii copilului in crucea vieții lor, cu conștiința că o poartă impreună cu Hristos Domnul.

7. O situație dificilă: adopția. O situație și mai dificilă: incredințarea spre adopție

In Molitfelnic există „Randuiala la infierea de copii”, prin care se realizează o legătură spirituală intre părinții adoptivi și copilul adoptat. Chiar dacă nu este o slujbă dezvoltată, ci păstrează o scurtă randuială străveche, ea arată binecuvantarea lui Dumnezeu asupra actului adopției.

Cu toate acestea, adopția rămane o alegere dificilă, inclusiv din cauza desconsiderării copilului sau a judecării părinților adoptivi.

Mai dificilă decat adopția este insă incredințarea spre adopție aleasă in situații critice. Adesea, in fața propunerii ca, in locul avortului, după naștere copilul să fie incredințat spre adopție, este ales avortul. Avortul este considerat ceva mai puțin grav decat incredințarea spre adopție – dar nu poate fi așa.

Biserica are acest discernămant ca, in fața emoțiilor, să pună rațiunea drept conducător. Rațiunea ne arată că luarea vieții ia toate șansele copilului, dar incredințarea spre adopție ii oferă unele pe care părintele biologic nu i le poate oferi.

8. Cand efortul eșuează

Se intamplă uneori ca un cleric să pună mult suflet in sfătuirea și in sprijinirea unei femei in criză de sarcină și, in final, să fie ales avortul. Durerea poate fi covarșitoare – pentru copil, pentru femeie, pentru bărbat, pentru cei care au sfătuit-o sau au impins-o spre avort sau nu au ajutat-o să aleagă viața copilului.

Descurajarea este la ușa inimii atunci și doar puterea lui Hristos, Cel ce ne spune „Indrăzniți, Eu am biruit lumea” (Ioan 16, 33), il poate ocroti pe cleric să nu cadă in deznădejde și in descurajarea de a-și mai pune sufletul in astfel de situații.

Insă un licăr de lumină este prezent chiar și in tragedia pe care nu a putut-o opri. Faptul că acel copil a fost iubit de cineva nu este puțin lucru. Mitropolitul Antonie de Suroj spunea că niciun om nu ar trebui să moară singur – in sensul că ar fi normal să simțim că Dumnezeu ne iubește și prin iubirea oamenilor, atunci cand suntem in fața trecerii din viața de aici.

Copilul care iși pierde viața prin avort nu moare singur, dacă măcar cineva l-a iubit și s-a zbătut pentru viața lui. Iși pierde viața insoțit de rugăciunea cuiva, iar nicio rugăciune nu este trecută cu vederea de Părintele ceresc.

La fel, fiecare rugăciune pentru mamă, pentru părinți, pentru familie, pentru doctori nu poate să rămană fără rod, in această lume și in veșnicie. Acel efort sincer al preotului, dar și al credinciosului, va fi un prilej prin care Dumnezeu va lucra.

9. Dincolo de materie și de războaie culturale este lupta spirituală

Furia impotriva ființei umane atat de vulnerabile in pantecele mamei nu poate fi explicată doar prin greutatea pe care o receptează adulții care ar trebui să ii poarte de grijă; nici prin conflictele de idei numite astăzi războaie culturale.

Este mult prea multă ură, mai ales in ceea ce privește activismul pro-avort, ridicat la rang de credință religioasă de către unii, pentru a nu simți că ea este generată nu doar de oameni cu interese egoiste și opinii proprii, ci și de o prezență spirituală negativă, distrugătoare, care urăște a priori chipul copilului și vrea să ii oprească viața inainte de a-și implini potențialul. Demonii, care il aruncau „și in foc și in apă ca să il piardă” (Marcu 9, 42) pe un copil, sunt astăzi nu doar nevăzuți, ca intotdeauna, dar și ignorați ca sursă a răului. Iar această ignorare ne face mai neputincioși in fața lor.

In schimb, viața in Hristos prin Biserică ne dă putere in fața lor. Ingerii, sfinții, Maica Domnului și Insuși Dumnezeu luptă de partea vieții. Impreună cu ei, omul capătă puteri nebiruite. Dar trebuie să zică, asemenea Fecioarei Maria: „Fie mie după cuvantul tău” (Luca 1, 38).

10. Problematica pro-viață nu este o noutate in Biserică

Prezentă dintotdeauna in Biserică – „Doamne, Tu m-ai alcătuit in pantecele maicii mele” (Psalmi 138, 13) –, problematica pro-viață� nu este o noutate pe care Biserica trebuie să o integreze. Dar acum este necesar să fie explorată in chip deosebit, pentru că este contestată foarte puternic de către alții și proporțiile răului sunt nemaiintalnite și negandite in trecut: peste 23 de milioane de avorturi inregistrate oficial in Romania după 1958 (probabil numărul real este dublu), peste un miliard de avorturi in lume timp de un secol, după legalizarea, pentru prima dată in 1920 de către Lenin, in URSS.

Viața veșnică, pentru care Dumnezeu l-a creat pe om, incepe in viața pămantească, care ii este o temelie. Ocrotirea ei și conducerea ei către induhovnicire este �o chemare și un privilegiu pentru om, iar Dumnezeu ii binecuvintează pe cei ce fac această nevoință a impreună-lucrării cu El.

Sprijinirea femeii insărcinate și a copilului nenăscut sunt pliniri ale dragostei de aproapele. Ele necesită responsabilitate și jertfelnicie și sunt o nevoință asemenea altor nevoințe prin care un cleric sau un credincios se ostenește să sprijine pe un om să aleagă și să facă binele.


Note

[1] „Unirea intre mamă și fiu este tot timpul, dar mai ales in timpul purtării fiului in pantece, atat de mare, că mama trăiește toate ale fiului fără să se confunde cu el. E o taină ce ține de prezența sufletului in prunc de la conceperea lui. E taina iubirii maxime intre mamă și prunc, care-i unește fără să-i confunde”, in Preotul Profesor Dumitru Stăniloae, „Chipul evanghelic al lui Iisus Hristos”, Editura Basilica, 2012, p. 40, și „Căci nu numai mama imprimă simțirile ei pruncului din pantecele ei, ci și pruncul și le imprimă pe ale lui maicii lui”, ibidem, p. 42.

Foto credit: Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților / Irina Ursachi

Urmărește-ne pe Telegram:�t.me/basilicanews


Sursa: Basilica.ro

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 61

Id: 80706

Data: Apr 4, 2024

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).