În Duminica Sfintilor Parinti de la Sinodul al IV-lea Ecumenic, la 13 iulie 2014, drept-slavitorii crestini severineni s-au împartasit de alese bucurii duhovnicesti. În mijlocul credinciosilor s-a aflat Preasfintitul Nicodim, Episcopul Severinului si Strehaiei, care a savârsit Sfânta Liturghie arhiereaasca în aceasta zi de mare sarbatoare. Alaturi de Chiriarhul mehedintean au luat parte la ceremonia liturgica preotii si diaconii sfântului lacas de închinare.Raspunsurile stranei au fost date de grupul psaltic “Sf. Nicodim”, bucurând sufletele crestinilor participanti cu frumusetea cântarilor bizantine. „Cu binecuvântarea Parintelui Episcop, predica a fost rostita de PC Pr. George Radu Trailescu, care a vorbit celor prezenti despre vindecarea celor doi demonizati din tinutul Gadarei, aratând cât de important este sufletul omenesc pentru Dumnezeu, Cel ce a rascumparat întreaga Creatie prin jertfa de pe Cruce. La momentul împartasirii, zeci de credinciosi s-au apropiat cu credinta si cu dragoste de Sfântul Trup si Sânge al Mântuitorului, desavârsind comuniunea tainica cu Hristos si împlinind scopul principal al participarii la Sfânta Liturghie”, ne-a transmis Catalin Cernatescu, Redactor Ştiri Episcopia Severinului si Strehaiei.La finalul slujbei, parohul Catedralei, parintele consilier George Daniel Achim a facut cunoscute alte doua momente importante ce vor avea loc în saptamâna 14-20 iulie, si anume Ciumarca satului Godeanu, de pe 18 iulie si zilele Parohiei “Sf. Ilie”, manifestari cultural-religioase care vor culmina cu savârsirea Sfintei Liturghii arhieresti de duminica, 20 iulie.Preasfintitul Nicodim i-a binecuvântat apoi pe cei de fata, punându-le la inima povete duhovnicesti.
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 610
Id: 42390
Data: Jul 14, 2014
Imagine:

Data: Jul 14, 2014

Data: Jul 14, 2014

Data: Jul 14, 2014

Data: Jul 14, 2014

Data: Jul 14, 2014

Data: Jul 14, 2014
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).