Calea Crucii, care urmareste drumul pe care Mantuitorul Iisus l-a parcurs spre Golgota, a fost numita oficial 'Via Dolorosa' ('Calea Durerii') sau 'Statiunile Caii Crucii' in secolul al XVI-lea, desi multi cred ca franciscanii ar fi fost cei care ar fi pus bazele venerarii acestui parcurs sacru. In randurile care urmeaza incercam sa va prezentam o scurta istorie a acestui drum al calvarului Mantuitorului nostru Iisus Hristos, care ne aminteste neincetat masura dragostei lui Dumnezeu fata de noi, oamenii. Exista mai multe surse istorice care vorbesc despre Via Dolorosa. O prima mentionare a acestui drum al durerii dateaza din secolul al XII-lea. Traditia insa spune ca Maica Domnului mergea zilnic la locurile patimirii Mantuitorului. Alte surse acrediteaza ideea ca dupa oficializarea Crestinismului in anul 312, de catre imparatul Constantin cel Mare, Calea Crucii a fost marcata cu cele mai importante statiuni ale sale. Sfantul Ieronim (342-420), care a trait la Betleem in ultima parte a vietii sale, vorbeste despre multimile de pelerini, din diferite tari, care vizitau locuri sfinte si care parcurgeau drumul Calvarului lui Iisus.De-a lungul secolelor, acest parcurs a fost schimbat de mai multe ori, ajungandu-se ca in Evul Mediu pelerinii sa fie pusi sa aleaga intre doua rute existente, bazate pe o impartire din Biserica Latina: cei care aveau bisericile in partea de vest mergeau spre vest, iar ce le aveau spre rasarit, mergeau pe calea dinspre rasarit.Initial, pelerinii bizantini urmau o cale aproape identica cu cea de astazi, fara insa a face cele 14 opriri care au intrat in traditia Bisericii.Custodia franciscanilor si inversul statiunilorIn 1342, franciscanii au fost numiti custozi ai sanctuarelor din Ţara Sfanta, perioada in care credinciosii primeau indulgente pentru rugaciuni la urmatoarele statiuni: locuinta lui Pilat, locul in care Hristos S-a intalnit cu mama Sa, acolo unde a vorbit cu femeile, unde S-a intalnit cu Simon din Cirene, la locul in care soldatii L-au dezbracat de hainele Sale, unde a fost pironit pe cruce si la mormantul Sau.Cuvantul 'statiune', care se refera la un loc de oprire, a fost folosit pentru prima oara de catre englezul William Wey, un pelerin care vizitase Ţara Sfanta in 1458 si 1462.De remarcat este faptul ca, la inceput, drumul obisnuit era aparent inversul celui despre care vorbim astazi, inceputul fiind Calvarul, iar sfarsitul la locuinta lui Pilat. Parcurgerea drumului sfant de la locuinta lui Pilat la Golgota pare a fi inceput in perioada despre care vorbeste William Wey.Drumul Crucii, dupa ocuparea IerusalimuluiIn decursul timpului, venerarea Caii Crucii a tot crescut in popularitate. Asa se face ca inca din secolul al V-lea Biserica a inceput sa reproduca locurile sfinte in alte zone, pentru pelerinii care nu puteau merge in Ţara Sfanta. Astfel, Sfantul Petronius, episcop de Bologna, a construit un grup de capele la Manastirea San Stefano, care reprezentau cele mai importante locuri de rugaciune din Ţara Sfanta, inclusiv cateva dintre statiunile Caii Durerii.Odata cu ocuparea Ierusalimului de catre turci, a fost blocat accesul crestinilor in Ţara Sfanta. La 1587, Zuallardo relata ca musulmanii interziceau oricui 'sa faca vreo oprire sau vreun act de veneratie la statiuni cu capul descoperit, sau orice alt fel de manifestatie', suprimand practic orice fel de venerare in Ţara Sfanta. Este perioada in care au inceput sa se dezvolte replici europene ale locurilor sfinte, in nu mai putin de 30 de zone diferite (Cordoba, Anvers, Nurenberg, Rhodos, Louvain etc.). In timp ce intentia era 'recrearea' drumului supliciului, numarul de opriri varia de la 5 la 42. Actualul numar de opriri pare sa provina din literatura religioasa mai degraba decat din practica pelerinajelor. Intr-o carte scrisa de Adrichomius in anul 1584, intitulata 'Ierusalim, asa cum a stralucit in timpul lui Hristos', se vorbeste despre 12 statiuni, identice cu primele 12 de astazi, in timp ce manualele devotionale din Germania si Ţarile de Jos, cunoscute drept 'pelerinaje spirituale', popularizau 14 opriri, neobligatorii insa. Dieceza din Viena, spre exemplu, folosea pana la 1799 un set de 11 opriri. Mai retinem, referitor la problema acestor opriri, si zelul calugarului franciscan Leonard de Port Maurice, care a ridicat 571 de seturi de statiuni, intre 1731 si 1751, devenind cunoscut ca 'predicatorul Caii Crucii'. Unii cred ca el ar fi fost cel care ar fi inversat ordinea opririlor, astfel incat sa se termine cu cea a Calvarului. Cert este faptul ca acest calugar a construit o monumentala Cale a Crucii la Coloseumul din Roma, cu 15 statiuni, ultima fiind dedicata Maicii Domnului, pe care au strabatut-o in vremurile noastre, in Vinerea Mare, si unii dintre Sfintii Parinti ai Vaticanului.Cele 14 popasuri traditionale de astaziAstazi, pelerinii care pasesc pe Via Dolorosa parcurg un drum relativ identic cu cel stabilit in perioada bizantina timpurie. Cei care au alte opinii despre initialul Drum al Crucii merg pe alte cai spre Biserica Invierii Domnului. De pilda, anglicanii cred ca Iisus a fost condus spre nord, unde se afla gradina cu mormantul gol, in timp ce catolicii dominicani incep Drumul Calvarului de la Palatul lui Irod, de langa Poarta Jaffa.Dupa traditia Bisericii din Ierusalim, Via Dolorosa este impartita in 14 popasuri, fiecare dintre ele marcand un eveniment deosebit. Primele noua opriri au loc in diferite puncte ale orasului vechi, iar ultimele cinci in interiorul Bisericii Sfantului Mormant. Drumul Crucii incepe din fata Portii Leilor (Poarta Sfantului Arhidiacon Ştefan), din cartierul musulman, si se termina la Biserica Sfantului Mormant. Iata cele 14 popasuri: 1. Curtea casei lui Pilat din Pont, unde Iisus a fost judecat si condamnat; 2. Pretoriul, unde a fost pusa Crucea pe umerii Domnului si a pornit spre Golgota; 3. Prima cadere a Mantuitorului sub povara Crucii; 4. Intalnirea Domnului cu Maica Sa; 5. Simon Cirineanul ridica Crucea Domnului; 6. Intalnirea Domnului cu Veronica; 7. A doua cadere a Mantuitorului la pamant; 8. Intalnirea Domnului cu femeile care se tanguiau dupa El; 9. A treia cadere a Mantuitorului la pamant; 10. Golgota - Dezbracarea Domnului de haine; 11. Baterea in cuie a Mantuitorului pe Cruce; 12. Rastignirea. Moartea Domnului pe Cruce; 13. Coborarea de pe Cruce - Piatra Ungerii; 14. Punerea Domnului in Mormant si Invierea.(Articol publicat in Ziarul Lumina, Ediția din data de 13 aprilie 2012)
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 1068
Id: 21274
Data: Apr 13, 2012
Imagine:
'Drumul suferintei' (via dolorosa) lui Hristos porneste din actul plin de dragoste al Intruparii si se sfarseste, prin Moarte, in Inviere. Caci Hristos, 'Dumnezeu fiind in chip, n-a socotit o stirbire a fi El intocmai cu Dumnezeu, ci S-a desertat pe Sine, chip de rob luand, facandu-Se asemenea .....
Data: Apr 13, 2012
Cu ajutorul Bunului Dumnezeu am ajuns si anul acesta in Sfanta si Marea Vineri din Saptamana Sfintelor Patimiri ale Domnului si Mantuitorului nostru Iisus Hristos. Astazi, Biserica prin sfintele ei slujbe si prin lecturile din pericopele evanghelice ne aduce aminte de sfintele, .....
Data: Apr 13, 2012
Duc la moarte pe Datatorul vietii. Şi s-a facut aceasta pentru noi, prin puterea si iconomia dumnezeiasca mai presus de minte, patimirea si sfarsitul Lui risipind intr-un mod neasteptat planul iudeilor. Şi ei au luat pe Iisus si L-au dus ca sa fie rastignit. Şi ducandu-Şi crucea, a iesit la .....
Data: Apr 13, 2012
Cu binecuvantarea Inaltpreasfintitului Parinte Mitropolit Nifon, Arhiepiscopul Targoviștei, in Joia Mare, la 12 aprilie 2012, s-a desfasurat la Targoviste, sub coordonarea cunoscutului artist plastic Mihai Şerbanescu, traditionala manifestare, intitulata Calea Luminii . Dupa savarsirea .....
Data: Apr 13, 2012
Mai multi batrani imobilizati la pat din Craiova au primit joi, 12 aprilie 2012, vizita Inalt Preasfintitului Irineu, Arhiepiscopul Craiovei si Mitropolitul Olteniei, care le-a daruit pachete cu alimente si le-a vorbit despre bucuria intampinarii Sfintele Sarbatori de Pasti, dupa cum ne .....
Data: Apr 13, 2012
Preafericitul Parinte Patriarh Daniel, Sfanta si Marea Vineri (Denia de Joi seara) - Taina iubirii divine rastignite de lumea pacatului - din lucrarea Foame si sete dupa Dumnezeu – intelesul si folosul postului, aparuta la Editura Basilica, Bucuresti, 2010: Slava .....
Data: Apr 13, 2012
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).