Episcopia Europei de Nord a anunțat joi că cele 100 de burse sociale lunare pe care le oferă copiilor din Copșa Mică au ajuns la destinatari și în luna noiembrie, chiar dacă unele localități sunt în carantină.
Bursele, în valoare de 25 de euro fiecare, sunt subvenții de hrană cu care familiile achiziționează alimente de bază: ulei, făină, zahăr, paste făinoase, conserve.
Fiind o situație specială, cu multe localități în carantină, responsabilii proiectului s-au deplasat personal la domiciliul familiilor, pentru care au pregătit 100 de pachete cu alimente neperisabile.

Părintele Petru Acatrinei, de la Parohia Ortodoxă Română „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Valea Viilor, Protopopiatul Mediaș, a declarat că darul românilor din diaspora pentru copiii din zona Copșa Mică nu este doar unul material, ci are și valoare spirituală.
Astfel, aceste familii primesc „o rază de speranță”, a declarat el într-un video postat pe Facebook.
Proiectul filantropic „Burse sociale pentru copiii săraci din România” susține lunar 100 de copii din zonele defavorizate Copșa Mică, Valea Viilor și Mediaș, care primesc bonuri filantropice în valoarea de 25 de euro, prin intermediul parohiilor ortodoxe din localitate.
Cum donezi
Cont în coroane suedeze
Banca Swedbank Sjuhärad
Bank giro: 846-6740
Clearing nr: 8032-5
Număr de cont: 04042155-4
IBAN: SE95 8000 0803 2500 4042 1554
Cod Swift: SWEDSESS
Titular: Rumänska Ortodoxa Kyrkan i Borås
Detalii plată: „Donație pentru copiii săraci din România”
Cont în coroane norvegiene
Nordea Bank, Număr cont: 6039.06.86156
IBAN: NO5760390643910
Cod Swift: NDEA NO KK
Titular: Den Rumenske Ortodokse Menighet i Oslo
Detalii plată: „Donaţie pentru copiii săraci din România”
Cont în euro
Banca Comercială Română
IBAN: RO83RNCB0231157121670002
Titular: Parohia Ortodoxă Română Valea Viilor
Swift : RNCB RO BU
Specificați: „Donaţie pentru copiii săraci din România”
Cont în lei
Banca Comercială Română
Titular: Parohia Ortodoxă Română Valea Viilor
IBAN: RO13RNCB0231157121670001
Swift : RNCB RO BU
Detalii plată: „Donaţie pentru copiii săraci din România”
Vezi și:
- Episcopul Macarie a oferit 100 biciclete copiilor din Copșa Mică
- Copiii Părintelui Dan Damaschin au primit „Ghetuțele călduroase” oferite de Episcopia Europei de Nord
- Episcopia Europei de Nord sprijină copiii români fără posibilităţi materiale
Foto credit: Freepik.com
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 262
Id: 72081
Data: Dec 4, 2020
Imagine:
Într-un interviu acordat miercuri studentului teolog Grigorie Pijin, Părintele Andrei Florariu din Belcești, județul Iași, povestește cum a crescut .....
Data: Dec 4, 2020
Compania Antibiotice Iași a inaugurat marți, de Ziua Națională, Parcul Prieteniei a+. Cu o suprafață totală de 25.000 mp, parcul amenajat în spațiul împădurit din exteriorul fabricii cuprinde o zonă cu peste 1000 de copaci și arbuști, gazon, alei pietonale și un spațiu de joacă .....
Data: Dec 4, 2020
Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor, îl cinstește ca ocrotitor spiritual pe Sfântul Cuvios Ioan Damaschin (4 decembrie).
.....Data: Dec 4, 2020
Din cauza pandemiei, tradiționalul concert de colinde intitulat „Sf. Nicolae în mijlocul copiilor” nu mai are loc. Cu toate acestea, darurile Părintelui Patriarh ajung la 100 de copiii din centrele sociale înainte de sărbătoarea Sfântului Nicolae.
Darul Patriarhului .....
Data: Dec 4, 2020
Sfântul Cuvios Ioan Damaschin, serbat în data de 04 decembrie, a fost imnograf, pictor, dar și un mare teolog.
În cadrul campaniei noastre pentru Postul Crăciunului vă propunem „Cuvântul la sfânta naștere a lui Hristos” al .....
Data: Dec 4, 2020
Secretariatul de Stat pentru Culte (SSC) a organizat joi o nouă întâlnire în cadrul Platformei de Dialog între reprezentanții autorităților publice cu atribuții în combaterea răspândirii virusului SARS-CoV-2 și reprezentanții cultelor religioase.
Scopul consultărilor .....
Data: Dec 4, 2020
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).