De sarbatoarea Sfântului Voievod Ştefan cel Mare, Manastirea Dobresti din judetul Timis, ctitorie a Preafericitului Parinte Patriarh Daniel, si-a praznuit unul dintre hramuri, informeaza “Ziarul Lumina”.Cu acest prilej, a fost oficiata Sfânta si Dumnezeiasca Liturghie la subsolul noii biserici a asezamântului monahal de catre un sobor de preoti si diaconi de la manastirile si parohiile din împrejurimile manastirii, condus de pr. Sorin Lungoci, consilier la Sectorul învatamânt si activitati cu tineretul din cadrul eparhiei. Slujba a fost savârsita în prezenta Preasfintitului Parinte Paisie Lugojeanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timisoarei, iar raspunsurile liturgice au fost date de Grupul psaltic „Theophoros“, condus de diac. dr. Ion-Alexandru Ardereanu. Cuvântul de învatatura a fost rostit de catre ieromonahul Nectarie Arvai, staretul Manastirii Românesti, care a vorbit celor prezenti despre lucrarea deosebita a Sfântului Ştefan cel Mare pentru Biserica Ortodoxa Româna si pentru crestinismul balcanic în general. „Ziua de astazi a fost pentru obstea Manastirii Dobresti, dar si pentru credinciosii din sat si din împrejurimi un prilej de înaltare sufleteasca, de bucurie a întâlnirii cu Sfântul Ştefan cel Mare în rugaciuni si cântari. Ne bucuram ca au fost alaturi de noi si membrii Asociatiei Sfântul Ştefan cel Mare din Timisoara, care au contribuit la buna desfasurare a acestei sarbatori, precum si mai multi elevi cu rezultate deosebite la faza judeteana a Olimpiadei Nationale de Religie“, a precizat protos. Matei Buliga, staretul Manastirii Dobresti.Asezamântul monahal din Dobresti, comuna Bara, a luat fiinta la 9 iulie 2003, cu binecuvântarea Înaltpreasfintitului Parinte Nicolae, Mitropolitul Banatului, si la initiativa si staruinta Preafericitului Parinte Patriarh Daniel (pe atunci Mitropolitul Moldovei si Bucovinei), originar din aceasta parte a Banatului. Lucrarile de constructie desfasurate la noua vatra monahala banateana avanseaza, fiind demarate lucrari la biserica manastirii si la noul corp de chilii pentru obste si pelerini. Manastirea Dobresti are ca ocrotitori pe Sfânta Cuvioasa Parascheva, Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul si Sfântul Voievod Ştefan cel Mare.
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 592
Id: 42138
Data: Jul 4, 2014
Imagine:

Data: Jul 4, 2014

Data: Jul 4, 2014

Data: Jul 4, 2014

Data: Jul 4, 2014
Data: Jul 4, 2014
Data: Jul 4, 2014
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).