„Dacă avem gândul la Dumnezeu când trecem prin necazuri, suferinţă, boală şi Îi cerem ajutorul, atunci El ne ajută să transformăm crucea suferinţei în biruinţă prin nădejde”, a spus duminică Patriarhul României.
Purtarea crucii
Patriarhul a explicat în predica rostită la Biserica „Sfintei Cruci și a Sfântului Vasile cel Mare” – Victoria că fiecare om are de purtat o cruce, dar niciodată nu este atât de grea încât să nu reuşească să o poarte dacă cere ajutorul lui Dumnezeu.
Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a insistat să nu purtăm crucea în izolare, ci să apelăm la Dumnezeu care ne va ajuta să nu cădem în deznădejde şi să dăm „un alt sens suferinţei”.
Să folosim suferinţa, a spus Părintele Patriarh în Duminica după Înălţarea Sfintei Cruci, ca „o chemare de a ne apropia mai mult de Dumnezeu, de a ne schimba viaţa”.
„Constatând fragilitatea vieţii pământeşti, să căutăm mai mult viaţa cerească netrecătoare prin credinţă, împărtăşirea cu sfintele taine, spovedanie, sfinţirea vieţii şi prin fapta cea bună”.
Treptele mântuirii
Patriarhul României a făcut referire în omilia sa la scopul vieţii omului care este acela de a se pregăti pentru viaţa cerească netrecătoare, pentru a dobândi mântuirea.
El a explicat şi ce este mântuirea: unirea omului cu Dumnezeu cel veşnic viu.
Sintetizând textul biblic, Patriarhul a enumerat etapele mântuirii:
- Voinţa omului de a veni la Hristos;
- Lepădarea de sine;
- Luarea sau asumarea crucii;
- Urmarea lui Hristos.
Mântuirea depinde de libertatea noastră, potrivit Preafericirii Sale: de a ne despărţi de Dumnezeu prin necredinţă sau de a ne uni cu Dumnezeu prin credinţă şi prin fapte bune.
„Dumnezeu nu forţează pe nimeni să-L urmeze, dar invită pe toţi oamenii. Îi cheamă pe toţi la mântuire”.
Lepădarea de sine
Una dintre condiţiile mântuirii este lepădarea de sine. Patriarhul a explicat ce presupune această etapă afirmând că nu înseamnă „depersonalizare”, ci lepădarea unui „mod egoist de a trăi”.
„Lepădarea de sine nu înseamnă desfiinţarea persoanei, ci mutarea atenţiei de la eul propriu spre Dumnezeu”, a subliniat Patriarhul României.
Sfântul Gheorghe Pelerinul
În ultima parte a predicii, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a evocat portretul luminos al Sfântului Gheorghe Pelerinul, ale cărui moaşte au fost aduse de la Mănăstirea Văratec la biserica bucureşteană cu prilejul manifestărilor dedicate hramului.
„Gheorghe Pelerinul este unul dintre sfinţii cei mai reprezentativi pentru ţăranul român. Ne-am gândit că el este cel mai sfânt dintre ţăranii noştri pe care îi cunoaşte Biserica. Un om care din tinereţe a fost foarte evlavios şi a făcut minuni din timpul vieţii”.
„Sfântul a rămas toată viaţa un credincios mirean, dar foarte mult preţuit de ierarhi, preoţi, duhovnici pentru că el cerea binecuvântare şi se ruga foarte mult şi a sfătuit o mulţime de oameni ce au de făcut în viaţa lor atunci când întâmpinau greutăţi”.
„Avea pace interioară şi încredere în Dumnezeu”, a conchis Preafericirea Sa.
Tot în timpul aceluiaşi eveniment, Patriarhul Daniel l-a ridicat pe preotul paroh Cristinel Trandafir la rangul de iconom stavrofor.
Sfântul Ierarh Iosif cel Nou de la Partoș, Mitropolitul Banatului, a fost cinstit duminică de bănăţeni.
Sfântul român a păstorit credincioșii din Timișora între anii 1650-1653.
Manifestările dedicate hramului Catedralei Mitropolitane din Timişoara au început .....
Data: Sep 16, 2019
Mitropolitul Teofan al Moldovei și Bucovinei a vorbit sâmbătă la hramul Mănăstirii „Sfânta Cruce” – Brusturi despre Omul lui Dumnezeu aflat sub umbra Crucii.
„Este omul care are vitejie în viața lui, are cumințenie în viața sa, luptă să-și păzească mintea de gânduri .....
Data: Sep 16, 2019
În Duminica după Înălțarea Sfintei Cruci, 15 septembrie 2019, membrii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române vor sluji după următorul program transmis de Radio Trinitas:
Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, va participa la .....
Data: Sep 16, 2019
La hramul Bisericii Sfintei Cruci și a Sfântului Vasile cel Mare – Victoria, Sfânta Liturghie a fost oficiată de Preasfințitul Părinte Ieronim Sinaitul, Episcop vicar patriarhal.
În timpul predicii, Preasfinția Sa a făcut o prezentare a evoluției raportării .....
Data: Sep 16, 2019
Icoana în mozaic a Arhanghelului Gavriil a fost montată în Catedrala Naţională din Capitală.
Cu această ocazie, Comisia de Pictură Bisericească a analizat vineri stadiul lucrărilor de împodobire cu pictură în mozaic a lăcaşului de cult.
Echipa de pictori .....
Data: Sep 16, 2019
„Crucea este semnul unei lucrări dătătoare de viață”, a spus sâmbătă Preafericitul Părinte Patriarh Daniel.
„Este mai tare decât păcatul, iadul și moartea și de aceea ea este considerată apărătoare a creștinilor şi semn de biruință asupra răutăților pricinuite de .....
Data: Sep 16, 2019
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Pr Dan Sandu - Duminica a ii a din post - vindecarea slabanogului din Capernaum
Pr Dan Sandu - Duminica a ii a din post 2018
Pr Dan Sandu - Duminica vi dupa Rusalii 2010
Pr Dan Sandu - Sf Ioan Botezatorul 1
Pr Dan Sandu - a treia zi de Pasti 2010
Pr Dan Sandu - a doua zi de Pasti
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).