]]>Orice Sfântă Taină la care participăm constituie de fapt o nouă parte a dialogului nostru cu Dumnezeu. Momentele în care participăm la slujbele liturgice sunt cele în care ne putem descoperi cel mai mult sufleteşte, în care avem posibilitatea de a fi, măcar atunci, complet sinceri cu noi înşine şi cu Dumnezeu. De aceea, putem spune că Taina Mărturisirii este un punct culminant al descoperirii noastre ca oameni, un moment de răscruce, de judecată a propriei noastre persoane. Cu acest gând bun dorim să încheiem secţiunea dedicată Tainei Mărturisirii. Am încercat să răspundem la această întrebare în decursul acestui an, dar, dacă am reuşi să sintetizăm tot ceea ce am dorit să transmitem, am spune că prin această acţiune ne descoperim pe noi înşine, ne cunoaştem aşa cum suntem şi începem cu adevărat să progresăm în a deveni persoane depline. Păcatul ne împuţinează sufleteşte, iar în zilele noastre, oamenii lipsiţi de suflet - a se înţelege prin aceasta cei care nu au sentimente, emoţii, dorinţe, cei morţi sufleteşte - sunt tot mai des întâlniţi. Cei care evită Taina Spovedaniei sting lumina minţii lor, astupă adâncimea propriei inimi, pun sub obroc darurile (talanţii) primiţi de la Dumnezeu, însă cei care se spovedesc încep, încetul cu încetul, să atingă acea profunzime de comunicare cu Hristos. Creştinii care îşi spovedesc păcatele încep să se vadă aşa cum sunt: la început păcătoşi, nevrednici, morţi sufleteşte, apoi, renăscuţi prin pocăinţă, mângâiaţi prin bucurie, refăcuţi prin har dumnezeiesc, gata să slujească persoanelor din jur, indiferent dacă acestea le sunt apropiate sau nu. Spovedania ne înnoieşte sufleteşte, zideşte în noi „inimă nouă”, aşa cum ne spune foarte frumos Psalmul 50. De aceea, motivele micimii de suflet (nevrednicia aparentă a duhovnicului, lipsa ruşinii pentru cele rele, ignoranţa păcatelor, mândria nebună care ne prezintă nouă înşine drept sfinţi) nu sunt valide pentru a respinge Taina Spovedaniei. Mai multe informaţii în Ziarul Lumina.
Download: Click for download attached file: Daca te spovedesti, afli cine esti cu adevarat
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 597
Id: 46523
Data: Dec 18, 2014
Imagine:
]]>Centrul social pentru persoane vârstnice „Renaşterea” din Craiova a găzduit astăzi, 18 decembrie 2014, un concert de colinde susţinut de preşcolarii de la Grădiniţa .....
Data: Dec 18, 2014
]]>Joi, 18 decembrie 2014, în apropierea sãrbãtorii Naşterii Domnului, Înaltpreasfinţitului Pãrinte Arhiepiscop şi Mitropolit Nifon a oferit, la Centrul Social Creştin al .....
Data: Dec 18, 2014
]]>Copiii de la Centrul de zi pentru copii antepreşcolari „Sfânta Irina” din Blaj împreună cu fraţii şi surorile lor mai mari sau mai mici au primit cadouri de Crăciun din partea .....
Data: Dec 18, 2014
]]>Copiii si tinerii din Parohia Sf. Nicolae – Tabacu din Bucureşti au avut un sfârşit de săptămână plin de bucurie duhovnicească. O bucurie pe care au împărtăşit-o şi au .....
Data: Dec 18, 2014
]]>Luna decembrie adună cinstirea a trei sfinţi cu numele Daniel. Astfel, pe 11 decembrie l-am sărbătorit pe Sfântul Daniil Stâlpnicul, pe 17 decembrie, pe Sfântul Proroc Daniel, iar .....
Data: Dec 18, 2014
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Credinta si cultura azi - Cultura informatiei. Pledoarie pentru cunoastere (14 05 2017)
Biserica azi - Crucea, de la simbol la atitudine de viata (13 09 2016)
Valoarea faptei - Icoanele facatoare de minuni ale Maicii Domnului
Secvente Trinitas - Parohia Ortodoxa Romana din Ulm, Germania.(23 07 2015)
Biserica azi - Crucea si rastignirea Mantuitorului Iisus Hristos in crestinismul timpuriu (15 03 2017)
Cuvant pentru suflet - Sfantul Apostol Toma (04 10 2017)
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).