Duminica parintilor si a copiilor la Asezamantul Social-Filantropic Sf. Vasile cel Mare din Galati

]]>În prima Duminică după Pogorârea Duhului Sfânt, Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos s-a aflat în mijlocul părinţilor şi a copiilor asistaţi din cadrul Aşezământului Social-Filantropic “Sf. Vasile cel Mare” din Galaţi, cu prilejul sărbătoririi în Eparhie, ca de altfel în întreaga Patriarhie Română, a Duminicii Părinţilor şi a Copiilor. Programul a debutat cu oficierea Sfintei Liturghii la Altarul de vară închinat Sfântului Ioan cel Milostiv din incinta Aşezământului. Răspunsurile liturgice au fost oferite de corul maicilor din cadrul mănăstirii Sf. Vasile cel Mare, împreună cu tinerele asistate. Înaltpreasfinţia Sa a premiat fetele cu rezultate deosebite la învăţătură în anul şcolar 2014 – 2015, oferindu-le diplome, pachete cu rechizite, obiecte igienico-sanitare şi dulciuri, dup[ cum ne-a transmis Pr. Gabriel Molocea. “La sărbătoarea Tuturor Sfinţilor care anul acesta a fost închinată şi părinţilor şi copiilor lor ne-am bucurat de Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie împreună cu maicile, educatoarele, părinţii şi, mai ales, cu copiii de la Centrul Social “Sf. Vasile cel Mare” şi “Sf. Cuv. Parascheva”, instituţie filantropică şi socială care zi de zi îngrijeşte de aproape 100 de copii şi tineri. Buchetul celor ce au primit astăzi diplome speciale pentru rezultate deosebite la învăţătură este o mărturie şi, în acelaşi timp, o încurajare pentru educatori şi pentru cei ce reuşesc să îmbine dragostea de părinte cu priceperea pedagogică şi, mai ales, cu deschiderea braţelor părinteşti către copii. Sperăm ca zâmbetele lor să fie un răspuns la grija, la dragostea şi la eforturile celor ce se ostenesc neîncetat în Casa” Sf. Vasile cel Mare” şi “Sf. Parascheva” pentru ei, pentru familiile lor şi pentru timpul când ei înşişi vor întemeia familii autentice, creştine!”, a arătat Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Casian. În continuare, tinerele au susţinut în faţa părinţilor lor şi a oaspeţilor prezenţi un program cultural artistic în care au pus în scenă o piesă de teatru, au interpretat cântece adecvate momentului şi au recitat poezii. La final, toţi copii au primit pachete cu dulciuri şi rechizite şcolare. Aflată în centrul municipiului Galaţi, într-o clădire reprezentativă pentru eparhie, Asociaţia filantropică creștin-ortodoxă „Sfântul Vasile cel Mare“ din Galaţi se află sub egida Arhiepiscopiei Dunarii de Jos şi adăposteşte un centru rezidențial pentru 25 de fete, un centru multifuncţional de servicii sociale, „Speranţa” pentru 75 de copii ce provin din familiii defavorizate, şi un centru medical ocrotit de Sfinţii Doctori fără de arginţi Cosma şi Damian.

Download: Click for download attached file: Duminica parintilor si a copiilor la Asezamantul Social-Filantropic Sf. Vasile cel Mare din Galati

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 735

Id: 52542

Data: Jun 8, 2015

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).