„Suntem extrem de agitați, trăim într-un context învolburat, nu ne găsim întotdeauna clipele de răgaz și frumusețea sufletului. Tânjim să avem, în suflet, multă pace și liniște. Dacă este în sufletul nostru, va fi și în familie, la locul de muncă sau în societate”, a afirmat duminică Episcopul Ignatie.
Ierarhul a liturghisit în Duminica Sfântului Ioan Scărarul la Capela din cimitirul Parohiei Fedești, Protopopiatul Huși. Sfânta Liturghie a fost precedată de slujba de sfințire a capelei.
La predică, Episcopul Huşilor a valorificat îndemnurile Sfântului Ioan Scărarul, consemnate în lucrarea Scara, referitoare la dobândirea liniștii interioare.
„Dobândirea reală a liniștii în sufletul omului se realizează atunci când aceasta devine o stare de profunzime a vieții noastre – când devenim impasibili și nu ne mai deranjează zgomotul din jur”.
„Dacă ne deranjează, înseamnă că nu o avem în chip deplin. Dacă nu ne mai deranjează, atunci înseamnă că am dobândit liniștea”.
Preasfinţitul Părinte Ignatie a vorbit şi despre indiciile Sfântului Ioan Scărarul prin care putem realiza cum putem pierde liniștea din suflet.
„Unul dintre acestea este mânia, faptul că ne tulburăm și ne enervăm foarte repede din lucruri de nimic. Ne năpustim asupra celor din jur și avem tendința, tot timpul, de a-i corecta, de a-i pune la punct, de a-i dădăci”.
„Un alt indiciu este închipuirea de sine. Ne facem o părere deosebită față de noi înșine, care nu corespunde cu realitatea. Ne urcăm pe un soclu despre care știm în adâncul conștiinței că nu ni se cuvine, că ne-am cocoțat mult prea sus”.
„Un alt indiciu este fățărnicia. Suntem ipocriți, falși. Una spunem, alta facem, și nu poate fi liniște în viața noastră”.
„Un ultim indiciu este ținerea de minte a răului. Nu îl uităm o veșnicie pe cel care ne greșește și încercăm să ne luăm revanșa pe toate căile. Păcatul acesta ne chinuie foarte mult. Sunt atâția oameni care trăiesc nefericiți și neliniștiți, pentru că nu pot uita răul făcut de cineva. Se autoflagelează. Dacă avem în noi aceste patimi (mânia, închipuirea de sine, fățărnicia și ținerea minte a răului), suntem neliniștiți. Este nevoie să scăpăm de acestea”.
PS Ignatie a semnalat indiciile prin care identificăm starea de echilibru interior.
„Sfântul Ioan Scărarul ne dă indiciile după care ne putem da seama că suntem oameni liniștiți, cu pace: semnele, stadiile și dovezile celor care au liniște sunt acestea: mintea nebântuită de valuri, un cuget curat, neprihănit, rugăciunea nesăturată, (…) a încetat în ei lăcomia pântecelui. Cei care se liniștesc au îndemn lăuntric spre teologhisire; au dreapta socoteală, (discernământul, echilibrul); în omul liniștit piere multa grăire”.
„Tot Sfântul Ioan Scărarul ne spune: puterea împăratului stă în bogăție și în mulțimea supușilor săi. Puterea celui care are liniștea stă în bogăția rugăciuni”.
„Cu cât ne rugăm mai mult, cu atât suntem mai liniștiți. Cu cât nu ne rugăm, cu atât suntem mai învolburați și neliniștiți”, a îndemnat Episcopul Ignatie.
Foto credit: Episcopia Huşilor
Urmăriți-ne pe Twitter: @AgentiaBasilica
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 288
Id: 76647
Data: Apr 4, 2022
Imagine:
Arhiepiscopul Varsanufie al Râmnicului a vorbit duminică la Biserica „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din orașul Călimănești despre .....
Data: Apr 4, 2022
Mitropolitul Laurențiu al Ardealului a subliniat la slujba de duminică importanța credinței în vremurile actuale pline de confuzie și teamă.
„Cred, Doamne! Ajută necredinței mele!”, va trebui să repetăm mereu, a spus ierarhul, citând versetul de la Marcu 9:24. „Să .....
Data: Apr 4, 2022
Pentru a veni în sprijinul victimelor războiului din Ucraina, clerici din România și de dincolo de graniță au organizat joi, cu sprijinul autorităților, cel de-al șaptelea
Data: Apr 4, 2022
Episcopul Maramureşului şi Sătmarului a recepționat joi lucrările de reabilitare realizate din fonduri europene la Palatul Cultural din Sighetu Marmaţiei. Clădirea, care a avut o istorie zbuciumată, fiind cândva prima reședință eparhială, a fost transformată în Centrul Cultural .....
Data: Apr 4, 2022
Mitropolitul Teofan a vorbit duminică despre „Scara [Sf. Ioan Scărarul – n.ed.] ca imagine a drumului nostru către Dumnezeu, o scară puternic înrădăcinată în Piatra cea din capul unghiului, înrădăcinată puternic în inima Împărăției Cerurilor precum o ancoră neclintită. Pe această .....
Data: Apr 4, 2022
Mitropolitul Irineu al Olteniei își sărbătoreşte în ziua de 06 aprilie ocrotitorul spiritual: pe Sf. Sfinţit Mc. Irineu, Episcop de Sirmium. Patriarhul Daniel l-a felicitat pe IPS Irineu de ziua onomastică.
Mitropolitul Irineu al Olteniei a făcut studii la .....
Data: Apr 6, 2022
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).