Evenimentul, devenit deja tradiţie în oraşul de pe Bega, a întrunit şi în acest an peste 60 de grupuri de colindători şi formaţii corale, de la şcolile din judeţul Timiş. Organizat de Arhiepiscopia Timişoarei şi Inspectoratul Şcolar Judeţean Timiş, festivalul a cuprins mai multe secţiuni, în cadrul cărora elevii au susţinut, atât recitaluri de colinde, scenete religioase, precum şi momente artistice dedicate obiceiurilor şi tradiţiilor de Crăciun.
Juriul concursului a fost alcătuit din profesori de specialitate de la catedrele Religie şi Muzică. Aceştia au ţinut cont în cadrul notării de modul de interpretare a pieselor, originalitatea obiceiului tradiţional prezentat şi bineînţeles, de prezenţa scenică a micilor artişti.
Din partea Arhiepiscopiei Timişoarei a fost prezent la eveniment preotul Sorin Lungoci, consilier la Sectorul Învăţământ şi Activităţi cu Tineretul, iar din partea Inspectoratului Şcolar Judeţean Timiş, prof. Daniela Buzatu, inspector de Religie şi prof. dr. Dan Băcilă, inspector de Muzică.
(Sursa: mitropolia-banatului.ro)
sursa: doxologia.ro
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 605
Id: 36692
Data: Dec 17, 2013
Imagine:
La manifestare au participat Înaltpreasfinţia sa dr. Timotei Seviciu, Arhiepiscopul Aradului, ostenitorii Centrului Eparhial, conducerea Universităţii „Aurel Vlaicu”, în frunte cu doamna preşedinte prof. univ. dr. Lizica Mihuţ, .....
Data: Dec 17, 2013
Corala preoţilor din Arhiepiscopia Aradului, întemeiată în 4 februarie 2010, în ziua când s-au împlinit 85 de ani de patriarhat ai Bisericii Ortodoxe Române, la initiaţiva şi cu binecuvântarea .....
Data: Dec 17, 2013

Data: Dec 18, 2013

Data: Dec 18, 2013

Data: Dec 18, 2013

Data: Dec 18, 2013
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).