În Duminica Sfintei Cruci, a treia din Postul Mare, Sfânta Liturghie la Mănăstirea Mănăstirea „Înălțarea Sfintei Cruci” din Coslogeni a fost oficiată de Preasfinţitul Părinte Vincenţiu.
În cuvântul rostit, Episcopul Sloboziei şi Călăraşilor a vorbit despre purtarea crucii.
„Să ne împăcăm și să ne iubim prin jertfa Sfintei Cruci. Să ne silim a ne duce fiecare crucea noastră cu smerenie, cu răbdare și cu nădejdea mântuirii”.
„Să nu deznădăjduim în boli, în suferințe și în mulțimea necazurilor vieții”.
„Să ne gândim că toți părinții, înaintașii și sfinții noștri au suferit și și-au dus crucea cu răbdare și bucurie până la capăt”, a spus Preasfinţia Sa.
Răspunsurile au fost date de un grup coral de la Seminarul Teologic „Sfântul Ioan Gură de Aur” din Slobozia.
„Hristos ne cheamă aici pe pământ să-L mărturisim în fața tuturor”, reaminteşte Ierom. Maxim Morariu într-un articol legat de asumarea Crucii.
Părintele spune că urmarea lui Hristos presupune .....
Data: Apr 6, 2021
Momentul redeschiderii Mănăstirii Voroneț a fost recreat marți la Biblioteca Academiei Române prin documentele și imaginile expuse, dar mai ales prin evocările actorilor principali care, în urmă cu treizeci de ani, au făcut posibil acest lucru.
Totodată, la .....
Data: Apr 6, 2021
Cuvântul Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, la vernisajul expoziţiei: „Mănăstirea Voroneţ, 533 de ani de la înfiinţare, .....
Data: Apr 6, 2021
În contextul Zilei Jandarmeriei Române (3 aprilie), preotul militar Liviu Tudor ne-a vorbit despre oamenii în uniformă şi instituţia cu responsabilitate în menţinerea şi restabilirea ordinii publice şi a siguranţei naţionale.
Părintele Liviu, care slujeşte .....
Data: Apr 6, 2021
În urmă cu 155 de ani se instituia Societatea Literară Română, iar după un an continua sub numele de Societatea Academică Română.
La rândul ei, Societatea Academică Română devine în 1879
Data: Apr 6, 2021
Misiunea Socială Diaconia a Mitropoliei Basarabiei a lansat, pentru al 12-lea an consecutiv, campania de Paşti „Masa Bucuriei”.
Campania din acest an este organizată în premieră cu Banca de Alimente, un alt proiect major Diaconia. .....
Data: Apr 7, 2021
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
01. Talcuirea Evangheliei - Pr. Viorel-Ion Vacariu - 24.06.2012 - Duminica a III-a dupa Rusalii
05. Talcuirea Evangheliei - Pr. Viorel-Ion Vacariu - 22.07.2012 - Duminica a VII dupa Rusalii
36. Talcuirea Evangheliei - Pr. Viorel-Ion Vacariu - 24.02.2013 - Duminica a XXXIII-a dupa Rusalii (a vamesului si fariseului)
09. Talcuirea Evangheliei - Pr. Viorel-Ion Vacariu - 19.08.2012 - Duminica a XI-a dupa Rusalii
50. Talcuirea Evangheliei - Pr. Viorel-Ion Vacariu - 09.06.2013 - Duminica orbului
23. Talcuirea Evangheliei - Pr. Viorel-Ion Vacariu - 25.11.2012 - Duminica a XXX-a dupa Rusalii
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).