Cea mai înalta asezare monahala din tara, Manastirea cu hramurile „Schimbarea la Fata“ si „Sfântul Voievod Ştefan cel Mare“ din Muntele Ceahlau, a adunat ieri peste 500 de pelerini de toate vârstele si din toata tara. Sfânta Liturghie dedicata sarbatorii „Muntelui cel sfânt al românilor” a fost oficiata de Înaltpreasfintitul Parinte Teofan, Mitropolitul Moldovei si Bucovinei, si de Preasfintitul Parinte Macarie, Episcopul românilor din Europa de Nord, înconjurati de un sobor de preoti si diaconi, potrivit mmb.ro.Manastirea Ceahlau, situata la la altitudinea de 1.800 m, si-a sarbatorit ieri principalul hram, marea sarbatoare a Schimbarii la Fata, în prezenta Înaltpreasfintitului Parinte Teofan, Mitropolitul Moldovei si Bucovinei, si a Preasfintitului Parinte Macarie, Episcopul românilor din Europa de Nord, care au urcat de la Schitul Stanile spre vârful muntelui. Numerosi pelerini, veniti din toate colturile tarii, au ajuns la manastirea de pe Ceahlau înca de marti seara, participând si la slujba Privegherii si dormind peste noapte ori în corturi, ori în încaperile manastirii.Dupa sosirea majoritatii credinciosilor prin cele doua trasee, statiunea Durau si cabana Stanile, la Manastirea cu hramurile „Schimbarea la Fata“ si „Sfântul Voievod Ştefan cel Mare“ de pe Ceahlau, a fost oficiata Sfânta Liturghie arhiereasca de catre cei doi arhierei, înconjurati de un sobor de preoti si diaconi, pe o scena amenajata în apropierea bisericii asezamântului monahal. Din soborul de slujitori au mai facut parte, alaturi de protos. Casian Florea, staretul Manastirii Ceahlau, si arhim. Petroniu Marin, staretul Manastirii Pângarati, pr. Vasile Ţoc, protopopul Protoieriei Roznov, pr. Ionel Cutuhan, protopopul Protoieriei Ceahlau,precum si alti preoti din Arhiepiscopia Iasilor. Slujba a debutat cu rugaciunea de dezlegare rostita de Episcopul românilor din Europa de Nord, iar raspunsurile la strana au fost date de un grup de studenti ai Facultatii de Teologie Ortodoxa „Dumitru Staniloae“ din Iasi.PS Macarie: „Praznicul Schimbarii la Fata nu este un eveniment exterior, ci unul launtric”În cuvântul rostit dupa citirea Sfintei Evanghelii pelerinilor prezenti la hram, PS Parinte Macarie a facut legatura între sarbatoarea Schimbarii la Fata si teologia isihasta: „Praznicul Schimbarii la Fata nu este un eveniment exterior, ci unul launtric, fiindca Apostolii au fost cuprinsi de lumina în interior, de au putut sa se împartaseasca din slava lui Hristos. Evanghelistii ne spun ca fata Mântuitorului Hristos a devenit mai stralucitoare decât soarele, iar vesmintele Sale mai albe decât lumina, dar Sfintii Parinti ai Bisericii ne spun ca aceste cuvinte sunt improprii, din moment ce slava lui Hristos nu poate fi exprimata în imagini create. Lumina lui Dumnezeu este necreata, din acest lucru dezvoltându-se teologia isihasta a Sfântului Grigorie Palama si a contemporanilor sai teologi ortodocsi din secolul al XIV-lea. S-a facut astfel diferenta între esenta inaccesibila si energia comunicabila a Preasfintei Treimi, ceea ce numim noi har. Lumina Taborului, ne mai spune Sfântul Grigorie Palama, nu are nici început si nici sfârsit, nu poate fi circumscrisa în timp si în spatiu. De aceea, ucenicii au trebuit sa treaca de la trup la duh ca sa-si curete simtirile si sa se împartaseasca din lumina lui Hristos. Din aceasta lumina ne împartasim la fiecare Liturghie, avându-L pe Hristos în mijlocul nostru, spunând de fiecare data întocmai ca Apostolul Petru: «Bine ne este noua, Doamne, sa fim aici!»”. În cuvântul sau, Episcopul românilor din Europa de Nord a facut referire si o analogie între colibele de care a vorbit Apostolul Petru pe Tabor si trupurile noastre: „Apostolul Petru a cerut, împartasindu-se de lumina, sa se faca trei colibe. Şi noi ne împartasim de lumina, însa trupurile noastre sunt colibe - nu din lemn sau din alt material, ci din carne si os, prin aceasta aratându-se ca Domnul stralucirilor trebuie sa ne lumineze si sa-si faca salas în coliba saracacioasa a trupului nostru. Noi, prin Sfânta Împartasanie, Îl avem pururea pe Hristos împreuna cu noi; El este cu noi si noi suntem cu El. Zice, în acest sens, Vasile Voiculescu: «În coliba-ntunecata/ Din carne si os lucrata,/ A intrat Hristos deodata./ Nu faclie ce se stinge,/ Nu icoana ce se frânge,/ Ci El Însusi, trup si sânge,/ Preschimbat pentru faptura/ Într-o scumpa picatura,/ Dulcea Cuminecatura. / Coliba cum L-a primit,/ S-a facut cer stralucit,/ Cu bolta de margarit./ Şi pe ea soare si stele/ Cu luceferi printre ele./ În mijloc tron luminos/ Şi pe el Domnul Hristos/ Care mult se bucura/ Duhul Sfânt Se alatura/ Şi acolo ramânea/ Şi acum si pururea. Şi noi Doamne ne-am sculat/ Colibele am curatat/ Usi, ferestre, toate-s noi. Doamne, intra si la noi!»”.La sfârsitul slujbei, IPS Mitropolit Teofan i-a îndemnat pe pelerinii prezenti sa prelungeasca momentele traite la Manastirea Ceahlau în viata de zi cu zi: „Sa-L rugam pe Dumnezeu ca taina acestui munte si prezenta noastra sub lumina cea binecuvântata a Taborului sa fie traite în aceste clipe cât mai intens si sa nu lasam aceasta lumina doar la parintii acestui asezamânt monahal; cu mila Domnului, sa mergem cu ea în viata din vale, unde este mult întuneric, multa agitatie si multa oboseala. Taina întâlnirii noastre cu Dumnezeu si momentele pe care în aceasta sfânta zi le-am trait sa le prelungim în viata de zi cu zi. Trebuie sa dam mintii noastre cât mai mult Ceahlau si cât mai multa Liturghie si vom sti în acest fel ce sa facem, ce sa decidem si ce sa împlinim în viata noastra de familie sau de societate”. De asemenea, protos. Casian Florea, staretul Manastirii Ceahlau, a multumit pentru prezenta ierarhilor prezenti, parintilor care au slujit împreuna cu ierarhul lor, cât si credinciosilor împreuna-rugatori.
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 841
Id: 43018
Data: Aug 7, 2014
Imagine:

Data: Aug 7, 2014

Data: Aug 7, 2014

Data: Aug 7, 2014

Data: Aug 7, 2014

Data: Aug 7, 2014

Data: Aug 7, 2014
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Canonul cel Mare al Sfantului Andrei Criteanul (partea I) (18 martie 2013)
Sfanta Liturghie la praznicul Bunei Vestiri (25 martie 2013)
Priveghere la praznicul Bunei Vestiri (24 martie 2013)
Sfanta Liturghie in Duminica Samarinencei (a V-a dupa Pasti) (2 iunie 2013)
Sfanta Liturghie la praznicul Intampinarii Domnului (2 februarie 2013)
Canonul cel Mare al Sfantului Andrei Criteanul (partea a IV-a) (21 martie 2013)
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).