Se aşteaptă ca slujbele din Săptămâna Mare, respectiv Sfânta Liturghie din noaptea Sfintelor Paşti (de la Biserica Sf. Mormânt – n.r.) să fie săvârşite cu accesul a 2.000-2.500 de credincioşi, cu respectarea unor norme de minimă distanţare şi prezentarea certificatului care atestă vaccinarea împotriva coronavirusului, a declarat pentru Ziarul Lumina părintele Teofil Anăstăsoaie, Reprezentantul Patriarhiei Române la Locurile Sfinte.
Procedurile privind organizarea slujbelor specifice acestei perioade, mai ales a Ritualului pogorârii Luminii Sfinte şi a Sfintei Liturghii din noaptea de Paşti, încă nu sunt stabilite.
Există consultări în acest sens cu autorităţile civile, în special cu poliţia vechii cetăţi, a precizat Pr. Teofil, care a amintit că în Israel se înregistrează o relaxare a restricţiilor sanitare, pe fondul diminuării semnificative a numărului de bolnavi de COVID-19. Astfel, ceremoniile religioase se vor desfăşura într-un ritm normal.
Subiectul măsurilor administrative a fost abordat în cadrul întâlnirii pe care părintele Teofil Anăstăsoaie a avut-o cu Patriarhul Teofil al Ierusalimului. Reprezentantul Patriarhiei Române la Locurile Sfinte a fost primit marţi, 13 aprilie, la Reşedinţa Patriarhală.
Clericul a transmis Preafericirii Sale un mesaj de felicitare şi i-a oferit în dar o icoană cu ocazia sărbătoririi ocrotitorului spiritual, Sfântul Mucenic Teofil din Sevastia Armeniei.
Totodată, au fost purtate discuţii şi pe tema pelerinajelor, care urmează a fi reluate, cu unele restricţii sanitare, din această vară.
Sursă foto: Ziarul Lumina
Citeşte şi: Basilica Travel reia pelerinajele în Țara Sfântă. Care sunt condițiile
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 352
Id: 73299
Data: Apr 15, 2021
Imagine:
Natalia Angela Popovici, membră a Corului „Ecclesia” – Catedrala Ortodoxă din Sfântu Gheorghe, a fost desemnată cetăţean de onoare al comunităţii româneşti din municipiu,
Data: Apr 15, 2021
În 15 aprilie 2021 s-au împlinit trei ani de la hirotonia în Arhiereu a Preasfințitului Părinte Teofil de Iberia.
Arhiereul vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Spaniei și Portugaliei s-a născut în 13 mai 1971 localitatea Desești, județul .....
Data: Apr 15, 2021
Teatrul Stela Popescu a iniţiat un program de lectură online dedicat adulţilor şi tinerilor, în contextul pandemiei de coronavirus, care a cauzat numeroase restricţii, mai ales în domeniul artelor. În fiecare miercuri, actorii teatrului lecturează diferite texte cu valoare .....
Data: Apr 15, 2021
Biserica „Sfinții Trei Ierarhi” a Universității din Cernăuți a fost inclusă într-un program de restaurare, a anunţat Agenţia BucPress.
Rectorul universității cernăuțene, Roman .....
Data: Apr 15, 2021
Episcopul Ignatie al Huşilor a fost marţi invitatul emisiunii „Metope”, transmisă în direct pe contul de YouTube al Radio Guerrilla şi moderată de Theodor Paleologu şi Răzvan Ioan.
Tema principală a fost postul, despre care ierarhul a afirmat că „ne invită .....
Data: Apr 15, 2021
Cancelaria Sfântului Sinod și de Reprezentanța Patriarhiei Române pe lângă instituțiile europene organizează o serie de conferinţe având .....
Data: Apr 15, 2021
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).