Episcopul Ioan Casian al Canadei a prezentat, în Duminica Sfintei Cruci, etapele pe care trebuie să le parcurgem pentru a deveni ucenici ai lui Dumnezeu.
„Mântuitorul Hristos spune: Oricine voiește să vină după Mine – prima etapă, să se lepede de sine – a doua etapă, să-şi ia crucea, iar a treia – să-Mi urmeze Mie (Marcu 8:34)”.
Ierarhul explică în amănunt ce presupune fiecare etapă dintre cele enumerate.
„Primul pas este acela al golirii de iubirea de sine străină lui Dumnezeu. Sf. Cezarie de Arles spune că iubirea de sine a fost eșecul primului om în Rai. Dacă nu s-ar fi iubit pe sine în ordinea cea nepotrivită, omul ar fi fost pregătit să-L asculte pe Dumnezeu, preferându-L pe El înainte de sine însuși”.
„A doua etapă este să-și ia crucea, să ia lucrarea lui Hristos, să o asume. Pentru omul care își începe viața în Biserică, prima Cruce este Crucea Botezului, care înseamnă a mărturisi credința”.
„A treia era etapă este urmarea lui Hristos. A pleca la drum după golirea de sine și luarea Crucii înseamnă a nu-L pierde din vedere nici clipă pe Hristos. El este alfa și omega vieții noastre. El este semnul prin care înțelegem că suntem pe calea cea bună către împărăția cerurilor”, a subliniat Preasfinţitul Părinte Ioan Casian.
El a vorbit şi despre post, credinţă şi cruce.
„Postul cu adevărat înseamnă, cârmirea corabiei care suntem noi înșine, de la apusul păcatului, patimilor și slăbiciunilor către răsăritul virtuților, harului dumnezeiesc și binecuvântării, către Hristos”.
„Postul este perioada înfrânării la care suntem chemați să aderăm prin credință, pentru că harul lui Dumnezeu să lucreze în așa fel încât să urcăm pas cu pas scara Raiului închipuită de Scara Sf. Ioan Scărarul”.
„Suntem în perioada înfrânării, în care încercăm să revenim la acea atmosferă a Raiului”, a mai spus ierarhul. „Hristos ne ia pe Crucea Lui pentru a ne duce mai departe și mai sus. Prin credință nu facem decât să ne atașăm de această Cruce pentru a fi purtați de Hristos prin ea spre noaptea Învierii, noaptea mântuirii noastre”.
Ierarhul român a rostit cuvântul la Sfânta Liturghie oficiată în Catedrala „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Saint Hubert.
Foto credit: Robert Nicolae
Abonează-te la newsletter şi fii la curent cu noutăţile
Vă mulțumim că citiți Basilica.ro.
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 248
Id: 73227
Data: Apr 7, 2021
Imagine:
Cu ocazia Zilei Mondiale a Sănătăţii din acest an, Organizația Mondială a Sănătății face apel la acţiuni de eliminare a inechităţilor în materie de sănătate, ca parte a unei campanii globale de-a lungul unui an, pentru a aduce oamenii împreună şi de a construi o lume mai corectă şi .....
Data: Apr 7, 2021
Creştinul trebuie să privească cimitirul nu ca pe „un loc al morților” sau ca pe „cel mai înspăimântător și marginal spațiu din raza unei comunități”, ci să aibă în vedere că reprezintă o busolă spre viaţa veşnică, notează Pr. Liviu Vidican Manici.
Într-una din
Data: Apr 7, 2021
„Suferinţa a intrat în lume în urma păcatului, iar Mântuitorul Iisus Hristos a asumat-o pentru a o transfigura, transformând-o într-un simbol al iubirii de Dumnezeu şi de semeni”, a afirmat părintele Sarmis-Marian Iancu în predica duminicală.
În omilia de la Biserica .....
Data: Apr 7, 2021
Vă prezentăm ultima parte a dialogului Basilica.ro cu Părintele Ioan, monah la schitul ortodox Sainte Foy din Munții Cevennes, Franța. Fostul fotoreporter ne explică ce înseamnă să fii un fotograf bun, dacă putem considera fotografia o formă de artă și dacă .....
Data: Apr 7, 2021
În Parohia băcăuană „Sfânta Treime” din Poiana Negustorului, ai cărei membri sunt exclusiv persoane de etnie romă, Ziua internaţională a romilor a fost sărbătorită în avans, începând cu data de 3 aprilie.
Programul sărbătorii a cuprins prezentarea unui scurt istoric .....
Data: Apr 7, 2021
Continuăm să luptăm în acest post cu slăbiciunile noastre urmând exemplul Mântuitorului și pe al prietenilor săi, sfinții.
Sub genericul #NuVăTemeți, ne facem curaj să deschidem „Scara dumnezeiescului urcuș” la treapta 20, unde marele sihastru din Sinai, Sfântul Ioan .....
Data: Apr 7, 2021
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Cautarea Imparatiei lui Dumnezeu, prioritate a vietii vesniceDuminica a III-a dupa Rusalii (Despre grijile vietii)Matei 6, 22-33'Zis-a Domnul catre dansii: luminatorul trupului este ochiul; daca va fi ochiul tau curat, tot trupul tau va fi luminat; iar daca ochiul tau va fi rau, tot .....
Data: Jun 13, 2010
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).