Ca în fiecare an, ca în fiecare primavara, intuiesc Noaptea Sfânta de Înviere ca fiind semnul unui posibil început, important, fundamental, dar greu de realizat. Ştiu de mult ca înnoirea ar trebui sa se petreaca în sensul profund al termenului, mult mai mult decât simpla evadare, superficiala, din rutina si grijile cotidiene. Mai stiu ca aceasta chemare este simtita de noi toti, o intuim în caldura care ne mângâie fata, venita din luminita firava a lumânarii pe care o strângem în mâna cântând „Hristos a Înviat“.Ne-a fost frig, am simtit înghetul vântului care bântuie noaptea, ne-am temut si ne-a fost greu sa ne ferim de toate cele ascunse în întunerec. Dar atunci când preotul ne cheama sa luam lumina, totul se schimba, imediat si deplin. Lumina înseamna viata. Abia acum, în noaptea sfânta a Învierii Domnului, definitia capata un caracter irevocabil si substantial. Ne-a fost frig, acum ne încalzim, nu am vazut nimic si ne-am temut, acum suntem la adapost si siguranta. Primim o simpla luminita, o flacara care pâlpâie nelinistita din ceara lumânarii. De noi depinde daca lasam vântul si frigul sa ne-o stinga, sau daca ne îngrijim sa o pastram si sa o punem la adapost. Protejând-o, ea ne încalzeste si ne lumineaza tot mai intens. Iar daca o dam mai departe, altora, dispare tot întunericul lumii. Lumina sfânta este semnul schimbarii, al drumului pe care ar trebui sa pornim de astazi, din ziua Sfintelor Pasti.Mai multe informații în saptamânalul Lumina de Duminica.

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 534

Id: 40006

Data: Apr 20, 2014

Imagine: