Una dintre piesele inedite ale expoziţiei „Arta pelerinajului. Obiecte din spaţiul est şi sud-est carpatic în secolele IV-XVI“, deschisă până pe 12 noiembrie, la Muzeul Unirii din Iaşi, este o ploscă de pelerin (ampulla). Piesa, prezentată pentru prima dată publicului, a fost descoperită în 2008 într-una din anexele bazilicii II de la Argamum, Capul Dolojman, com. Jurilovca, jud. Tulcea. „Acest tip de vas, realizat fie din ceramică, fie din sticlă, a fost răspândit pe un areal foarte mare, începând din secolul al V-lea î.Hr. şi până în perioada dominaţiei dinastiei arabe a ommeyazilor, din Peninsula Oman până în Mesopotamia (Dura Europos) şi de la Babylon până în spaţiul mediteranean“, a explicat curatorul expoziţiei, muzeograful Ioan Iaţcu.
Unii dintre ei vin de departe si stau in frig cel putin zece ore. Daca ii intrebi cum rezista raspund cu smerenie ca nici un sacrificiu nu e indeajuns de mare pentru a te intalni cu sfintii. Pelerinii veniti la Catedrala Patriarhala, cu flori in maini si busuioc, asteapta cu dragoste pentru .....
Data: Oct 28, 2011
Nu are adresa, nu locuieste intr-o localitate, nu are telefon, nu are curent electric, nu exista semnal la telefon in zona, locuieste in padure intr-o casa parasita si este inconjurat numai ..... Data: Oct 28, 2011 |
În Parohia Teliu-Vale, din judeţul Braşov, se desfăşoară, pe 28 şi 29 octombrie, o serie de manifestări dedicate evenimentului proclamării canonizării, în cadrul Festivalului de Artă Creştină "Sinapsa". Organizatorii sunt Asociaţia "Sinapsa .....
Data: Oct 28, 2011
În cadrul proiectului, până în prezent, 129 de copii din 43 de parohii ale Eparhiei Sălajului au beneficiat în mod gratuit de o săptămână în tabăra de la Durău. La sesiunea de formare au participat 14 preoţi din Protopopiatul Şimleu .....
Data: Oct 28, 2011
Valoarea totală a burselor acordate va fi de 87.600 de lei. În urma evaluărilor, bazate pe criterii precum performanţele şcolare şi profilul social şi familial ale fiecăruia, dintre cei 222 de candidaţi au fost selectaţi 16 elevi de liceu, 12 studenţi, 4 masteranzi .....
Data: Oct 28, 2011
Tema din această lună este „Sinuciderea – „salvare” sau condamnare!”, pe care părintele profesor Tofană o va analiza alături de invitata sa, medicul Doina Cosman, profesor universitar de psihiatrie şi sănătate mintală în cadrul .....
Data: Oct 28, 2011
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Cuvantul care zideste - 2015-02-09 - Judecarea aproapelui
Cuvantul care zideste - 2014-10-20 - Pierderea timpului
Cuvantul care zideste - 2016-04-27 - Luati mancati acesta este Trupul meu
Cuvantul care zideste - 2016-04-19 - Nadejdea in Dumnezeu
Cuvantul care zideste - 2015-08-24 - Rabdarea aduce bucurie
Cuvantul care zideste - 2016-03-28 - Munca si rugaciunea
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).