Inalt Preasfințitul Laurențiu, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului a oficiat Sfanta Liturghie in Duminica vindecarii Orbului din naștere la altarul de vara al Schitului Duminica Tuturor Sfinților din apropierea localitații Augustin, județul Brașov, dupa cum ne-a transmis Ştefan Marculet. Grupuri de credincioși din comunitațile apropiate de așezamantul monahal au participat la Sfanta Liturghie, alaturi de obștea de maici condusa de egumena Mihaela Guraliuc. In soborul de preoți s-au aflat exarhul manastirilor din Arhiepiscopia Sibiului, arhimandritul Visarion Joanta, stareți și duhovnici de la așezaminte monahale din județul Brașov și slujitori ai sfintelor altare din parohiile invecinate. O mare parte din credincioșii veniți la Augustin s-au impartașit cu Sfintele Taine la slujba religioasa, iar raspunsurile liturgice au fost date de un grup de studenți de la Facultatea de Teologie Ortodoxa Sfantul Andrei Șaguna din Sibiu. Slujba religioasa a fost oficiata cu doar cateva zile inainte ca obștea manastirii sa praznuiasca hramul bisericii de lemn, lacaș de cult inchinat Inalțarii Domnului . Așa cum s-a impamantenit deja in ultimii ani, grupuri de pelerini urca la Schitul Augustin in duminici și marile sarbatori, pentru a se ruga in acest loc sfințit și pentru a se reculege. Pelerinii veniți de mai departe nu au lipsit nici la liturghia arhiereasca din aceasta duminica. In cuvantul de invațatura, IPS Mitropolit Laurențiu le-a explicat pelerinilor sensurile profund duhovnicești ale minunii savarșite de Mantuitorul Iisus Hristos asupra orbului din naștere la scaldatoarea Siloamului. Orbul din naștere s-a intalnit cu Omul numit Iisus, așa cum Ii spunea Mantuitorului și Acesta i-a facut o minune de care nu mai auzise vreodata. Și totuși, orbul nu L-a vazut pe Mantuitorul dupa vindecare. A avut posibilitatea sa vada doar lumea incojuratoare, care i-a fost contrara și nu s-a bucurat ca el a primit darul acesta. Pentru ca minunea sa fie deplina, Mantuitorul iisus Hristos, vazand ca orbul vindecat este respins de mai marii sinagogii, s-a apropiat de el și l-a intrebat daca el crede in Fiul lui Dumnezeu. Apoi S-a descoperit acestuia ca fiind Fiul lui Dumnezeu. Mantuitorul n-a savarșit minunea pentru popularitate, ci in mod deplin pentru cel vindecat. Intai i-a deschis ochii trupului și apoi cei ai sufletului, pentru ca sa-l caștige deplin , a subliniat Parintele Mitropolit.Mulțumirile din partea obștii au venit prin cuvantul parintelui duhovnic Iosif Bozga, iar sarbatoarea s-a incheiat cu ocolirea bisericii și stropirea acesteia cu apa sfințita.Schitul Augustin este situat pe Dealul Manastirii , un loc mirific aflat la granița dintre județele Brașov și Covasna, taram pe care a existat cu secole in urma un așezamant monahal, distrus la 1762, de generalul Bucow. Pe locul unde a existat Sfantul Altar, credincioșii au așezat o cruce de lemn, profanata in perioada comunista. Pe 20 mai 2007, IPS Mitropolit Laurențiu a așezat piatra de temelie pentru acctuala biserica de lemne, tarnosita in Duminica a VI-a dupa Paști din anul 2010. La Augustin s-au mai construit intre timp un corp de chilii și altarul de vara.
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 706
Id: 31579
Data: Jun 9, 2013
Imagine:
Data: Jun 9, 2013

Data: Jun 9, 2013
Fundaţia "Solidaritate şi Speranţă" a Arhiepiscopiei Iaşilor a organizat, pe data de 1 iunie, cea de a doua ediţie a evenimentului caritabil „Zâmbeşte copile!”, ocazie cu care peste 150 de copii şi tineri talentaţi din Iaşi .....
Data: Jun 9, 2013
Data: Jun 9, 2013
Data: Jun 9, 2013

Data: Jun 9, 2013
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).