„Dacă nu ai repere duhovniceşti, poţi derapa în depresie”, atrage atenţia Mitropolitul Andrei al Clujului într-un mesaj pastoral în care semnalează pericolul singurătăţii.
Înaltpreasfinţia Sa reaminteşte contextul actual care „ne-a obligat să fim singuri”, însă prezintă şi partea plină a paharului evidenţiind „modul pozitiv de funcţionare al singurătăţii”.
„Epidemia de coronavirus ne-a determinat să păstrăm distanţa socială şi să ne ferim de Covid-19. Am încercat pe cât ne-a fost cu putinţă să nu ne îndepărtăm de cei dragi şi să nu cădem în depresie”.
El precizează că „singurătatea poate avea şi un rol pozitiv. Numai că noi nu suntem întotdeauna la înălţimea duhovnicească de a gusta binefacerile însingurării”.
În acest sens el citează din literatura patristică. „Avva Ruf a fost întrebat: „Ce este liniştea? Şi care este folosul ei? Iar bătrânul i-a zis: liniştea este a sta în chilie cu frica şi cunoştinţa lui Dumnezeu, ferindu-te de pomenirea de rău şi de cugetarea înaltă. Acest fel de linişte fiind născător de toate faptele bune, ne păzeşte de săgeţile vrăjmaşului cele înfocate, nelăsându-ne să fim răniţi de ele”
„Însuşi Mântuitorul căuta clipe de linişte în singurătate”, a reamintit Înaltpreasfinţia Sa.
„După prima înmulţire a pâinilor, citim că dând drumul mulţimilor, S-a suit în munte, ca să se roage singur (Matei 14, 23). Ba chiar și ucenicilor le-a dat acest sfat: El le-a zis: Veniți voi înșivă de o parte, în loc pustiu, și odihniți-vă puțin. Căci mulți erau care veneau și mulți care se duceau și nu mai aveau timp nici să mănânce” (Marcu 6,31).
Ierarhul şi-a exprimat speranţa că în momentul „în care restricţiile se vor încheia, oamenii care-şi pun problema spirituală cu seriozitate, cu mai multă râvnă va căuta biserica şi se vor preocupa de comuniunea liturgică”.
Înaltpreasfinţia Sa a subliniat că în „biserică, sufletul îşi găseşte liniştea şi se încarcă de iubire faţă de ceilalţi” şi a precizat că la Sfânta Liturghie stabilim comuniunea perfectă.
„Noi sperăm că dorinţa creştinilor de a se aduna la Biserică să nu fie slăbită de această perioadă de pandemie ci, din contră, ea să devină mai puternică. Gândirea seculară care-i influenţează pe unii oameni, ne rugăm Domnului să fie depăşită”.
În încheiere, mitropolitul l-a rugat pe Dumnezeu ca „această perioadă de încercare să treacă, pandemia să se termine”, iar credincioşii să vină în număr şi mai mare la biserică.
Foto credit: Radio Renaşterea
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 270
Id: 70124
Data: May 8, 2020
Imagine:
Episcopia Basarabiei de Sud a donat, săptămâna trecută, Centrului de sănătate Publică Cahul ANSP, aparatură medicală în valoare de 350 000 lei moldoveneşti. Totodată, Preasfinţitul Părinte Veniamin a binecuvântat laboratorul și cele două Hote de securitate biologică clasa II, .....
Data: May 9, 2020
Institutul Naţional de Sănătate Publică a publicat sâmbătă propunerile privind setul de măsuri de relaxare care vor fi aplicate după ridicarea stării de urgenţă. .....
Data: May 9, 2020
Până în prezent, Arhiepiscopia Timişoarei a reuşit să strângă şi să doneze zeci de tone de produse alimentare în cadrul campaniei umanitare demarate în urmă cu o lună şi jumătate.
În cadrul ultimei acţiuni organizată joi au fost donate cinci tone de produse .....
Data: May 9, 2020
Mănăstirea Prislop și-a sărbătorit vineri hramul istoric închinat Sfântului Ioan Evanghelistul. În contextul sanitar actual, slujba a fost oficiată în lipsa credincioșilor de Arhim. Nestor Dinculeană, vicar administrativ eparhial, împreună cu mai mulți clerici de la .....
Data: May 9, 2020
În data de 9 mai 1877, sesiunea extraordinară a Adunării Deputaţilor a proclamat Independenţa de Stat a României faţă de Imperiul Otoman.
Ministrul afacerilor străine de atunci, Mihail Kogălniceanu a declarat:
În stare de rezbel, cu legăturile .....
Data: May 9, 2020
Sfântul Proroc Isaia, cinstit de Biserica Ortodoxă în data de 9 mai, este unul din cei patru mari proroci ai Legii Vechi.
Numit „Evanghelistul Vechiului Testament”, Prorocul Isaia a trăit în secolul 8 îHr., iar misiunea sa profetică s-a întins pe parcursul a .....
Data: May 9, 2020
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Credinta si cultura azi - Cultura informatiei. Pledoarie pentru cunoastere (14 05 2017)
Biserica azi - Crucea, de la simbol la atitudine de viata (13 09 2016)
Valoarea faptei - Icoanele facatoare de minuni ale Maicii Domnului
Secvente Trinitas - Parohia Ortodoxa Romana din Ulm, Germania.(23 07 2015)
Biserica azi - Crucea si rastignirea Mantuitorului Iisus Hristos in crestinismul timpuriu (15 03 2017)
Cuvant pentru suflet - Sfantul Apostol Toma (04 10 2017)
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).