Mitropolitul Serafim al Germaniei, Europei Centrale și de Nord transmite o pastorală cu ocazia începerii Postului Mare pe care îl descrie drept o etapă de pregătire pentru a trăi din plin bucuria Sfintei Învieri. „Numai pregătindu-ne pentru o sărbătoare ne putem bucura de ea”.
„Pentru a trăi din plin bucuria Sfintei Învieri, trebuie să ne pregătim vreme de șapte săptămâni cu post și rugăciune, cu mărturisirea păcatelor în fața preotului duhovnic și cu înmulțirea faptelor bune către semenii aflați în diferite nevoi”.
Potrivit Părintelui Mitropolit, vremea Postului Mare este o perioadă de pocăință, „în care ne silim să ne întoarcem de la păcatele și obișnuințele rele, la viața curată și bună, plăcută lui Dumnezeu, singura care ne dă pace și mulțumire în suflet”.
În continuare, ierarhul îndeamnă „să fim conștienți că dacă trăim în păcate, dacă nu ne rugăm, nu postim și nu ținem legătura cât mai strâns cu Biserica, nu vom avea niciodată pace și mulțumire în suflet”.
Pornind de la această temă, IPS Serafim continuă explicând textul evanghelic ce urmează a fi citit duminica aceasta, a Izgonirii lui Adam din Rai, și pune accent asupra relației dintre rugăciune, iertarea semenilor și pocăință.
„Datoria de a ierta greșalele semenilor este o cerință fundamentală pentru mântuirea noastră. Dumnezeu nu ne primește nici rugăciunea, nici postul dacă nu iertăm pe cei ce ne-au greșit. Ținând minte răul sau trăind în ceartă în familie sau cu semenii noștri, ne îmbolnăvim sufletul căci ura este o adevărată otravă”.
La final, Mitropolitul Serafim îi îndemnă pe credincioși să se roage și să postească tot Postul, „căci postind, veți avea mare bucurie în suflet și vă veți simți mai bine și trupește”.
În încheierea mesajului pastoral transmis, Mitropolitul Germaniei, Europei Centrale și de Nord îndeamnă comunitățile din eparhie să continue eforturile de sprijinire a refugiaților ucraineni aflați pe teritoriul României, amintind faptul că primele ajutoare au ajuns deja la beneficiari.
Mesajul pastoral poate fi lecturat integral aici.
Foto credit: arhivă Basilica.ro
Urmăreşte-ne pe Instagram: @basilica.ro
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 278
Id: 76413
Data: Mar 3, 2022
Imagine:
Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a prezidat joi Sinaxa Monahală din Arhiepiscopia Bucureștilor. Au avut loc prezentări despre cimitirele mănăstirești și s-a discutat despre necesitatea construirii de noi cimitire, precum și de case de oaspeți pe lângă așezămintele monahale din .....
Data: Mar 3, 2022
La biserica românească „Sf. și Dreptul Simeon și Sf. Prorociță Ana” din Pescara, Italia, au început lucrările de pictură.
Pictura în tehnica fresco este executată de pictorul bisericesc Sorin Efros, se precizează pe
Data: Mar 3, 2022
Părintele Ion Onea, Parohul din Niculițel, a vorbit joi dimineață la Radio Trinitas despre suferința despărțirii la care a fost martor în Vama Isaccea: „Zilele acestea au fost foarte emoționante pentru noi, cei de aici, pentru că am văzut disperare, am văzut emoții, am văzut .....
Data: Mar 3, 2022
Postul Mare, cea mai importantă perioadă de pregătire pentru Sărbătoarea Sfintelor Paşti, începe luni, 7 martie 2022.
Postul Păresimilor, aşa cum mai este cunoscut, este cel mai aspru şi mai lung dintre cele patru posturi mari din Biserica Ortodoxă.
La .....
Data: Mar 3, 2022
Centrul pentru activități after school „Sfântul Nicolae” din Deva, al Episcopiei Devei şi Hunedoarei, are un nou program de funcţionare.
.....Data: Mar 3, 2022
Arhiepiscopia Tomisului a anunțat joi activitățile cu care eparhia contribuie la Luna pentru viață 2022: inaugurarea unui birou de consiliere pentru femeile în criză de sarcină, o campanie de donare de sânge și participarea la Marșul pentru viață 2022 de la Constanța.
.....Data: Mar 3, 2022
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).