Părintele Paroh Cristian Cerbu, de la Parohia „Adormirea Maicii Domnului” din Lugoj, și cadrele didactice de la Școala specială „Alexandru Roșca” din Lugoj au vizitat vineri două cătune izolate din Munții Cernei. Înainte ca zăpada să blocheze drumurile din zonă, ei le-au dus oamenilor alimente neperisabile și haine pentru sezonul rece.
Acțiunea s-a desfășurat în cătunele Dobraia și Prisăcina, care aparțin de comuna Cornereva din județul Caraș-Severin.
Sătenii nu s-au lăsat mai prejos și le-au oferit vizitatorilor produse alimentare din gospodăriile proprii, precum și câteva lecții despre cum privește viața omul credincios.
„Greutățile, neajunsurile dar și simplitatea vieții din trecut și din prezent au constituit pentru noi o pildă vie despre ceea ce înseamnă armonia deplină cu natura și cu Dumnezeu”, a relatat Părintele Cristian Cerbu pentru site-ul eparhial.
„Mărturiile lor despre modul în care își duc povara anilor ne-au impresionat până la lacrimi, cuvintele «Dumnezeu», «Domnul Iisus» sau «Maica Domnului» fiind mereu prezente pe buzele lor. Lumea în care se află și din care am făcut și noi parte preț de câteva ceasuri, nu este cea pe care o cunoaștem. Abia când am plecat și am coborât la ale noastre am realizat că am fost mai mult în cer decât pe pământ, unde am întâlnit oameni cu sufletele lipite de Dumnezeu”, a mai transmis parohul.
La bisericuța din Dobraia, preotul și voluntarii au rostit o rugăciune de mulțumire pentru ziua frumoasă care a făcut posibilă acțiunea lor, dar și de cerere, pentru sănătatea și ocrotirea localnicilor.
Acțiunea a fost posibilă prin implicarea fostului senator Ioan Talpeș, care a pus la dispoziție două mașini de teren pentru deplasarea până în cătunele de munte. Participanții își propun să revină în zonă cu acțiuni de sprijin.
Arhiepiscopul Ciprian al Buzăului și Vrancei a sfințit duminică biserica „Adormirea Maicii Domnului” din comuna vrânceană Popești, care a fost construită în 1817 .....
Data: Nov 2, 2021
Mitropolitul Iosif a slujit luni, 01 noiembrie, în Biserica românească „Sfinții Doctori fără de arginți Cosma și Damian” din Mulhouse, Franţa, cu ocazia hramului. La Sfânta Liturghie au participat mai mulți medici.
Nu știm foarte multe despre viața sfinților serbați, .....
Data: Nov 2, 2021
Sanctitatea Sa Bartolomeu I aniversează marţi 30 de ani de la întronizarea ca Arhiepiscop al Constantinopolului – Noua Romă şi Patriarh Ecumenic.
Cel de-al 270-lea Patriarh al Constantinopolului a fost întronizat în data de 2 noiembrie 1991, la Catedrala Sf. .....
Data: Nov 2, 2021
Luni, 1 noiembrie 2021 a avut loc ședința de lucru a preoților din Catalonia și Insulele Baleare, prezidată de Preasfințitul Părinte Teofil de Iberia, Arhiereu vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Spaniei și Portugaliei.
Biserica românească din orașul italian Piacenza a fost sfințită luni, 01 noiembrie, de PS Atanasie de Bogdania, .....
Data: Nov 2, 2021
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Comori ale Ortodoxiei - Aparitia tiparului in Tarile Romane
Comori ale Ortodoxiei - Viata si minunile Sfintei Cuvioase Parascheva
Comori ale Ortodoxiei - Pictura munteneasca in secolul al XVII-lea
Comori ale Ortodoxiei - Biserica fortificata Precista Galati
Comori ale Ortodoxiei - Manastirea Moisei - Maramures
Comori ale Ortodoxiei - Manastirea Barsana Renasterea unei vechi vetre monahale
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).