Peste o suta de credinciosi de la Biserica Sfantul Calinic de la Cernica , din cartierul craiovean Valea Rosie, vor merge, duminica, 8 iulie 2012, in pelerinaj la manastirile din nordul Olteniei, a precizat Gabriela Popescu de la Biroul de presa al Arhiepiscopiei Craiovei.Excursia este organizata in cadrul proiectului Glasuri de inger , derulat intre 2011 – 2012, in cadrul caruia Corul parohial s-a implicat intr-o serie de activitati religioase si misionar - culturale. In acest sens, la Concertul de colinde care a avut loc anul trecut, in perioada sarbatorilor de Craciun, la Teatrul Liric Elena Teodorini , Corul bisericii a obtinut locul I. Prin aceasta excursie, incercam sa facem o socializare, pentru ca tinerii, varstnicii, copiii sa se cunoasca intre ei. Astfel, duminica dimineata vom participa la Sfanta Liturghie, savarsita la Manastirea Arnota. Dupa aceea, vom servi masa de pranz, apoi vom merge la manastirile Bistrita, Horezu, Manastirea dintr-un singur lemn si, in functie de timpul ramas, la alte manastiri , a precizat preotul Marin Albu, parohul Bisericii Sfantul Calinic de la Cernica .Parintele Albu a adaugat ca aproape jumatate dintre persoanele care vor merge in excursie fac parte din Corul bisericii, restul fiind credinciosi din cadrul parohiei.
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 687
Id: 23112
Data: Jul 6, 2012
Imagine:
Predica Preafericitului Parinte Daniel, Patriarhul Romaniei, la Duminica a V-a dupa Rusalii (Vindecarea celor doi demonizati din tinutul Gadarei):'In vremea aceea, trecand Iisus dincolo, in tinutul Gadarenilor, L-au intampinat doi demonizati care ieseau din morminte, foarte cumpliti, incat .....
Data: Jul 6, 2012
Milenara vatra monahala din vestul tarii, sfanta Manastire Hodos-Bodrog a constituit dintotdeauna pentru spatiul romanesc un reper de neinlocuit, un bastion al credintei ortodoxe si al limbii romanesti, un act de identitate pentru romanii din aceste parti, informeaza Ziarul Lumina, Editia de .....
Data: Jul 6, 2012
Biserica Parohiei 'Sfantul Ilie' din Targu Neamt a fost supusa, timp de 16 luni, unui proces de restaurare. Pictura sfantului lacas si catapeteasma au fost curatate si restaurate prin contributia credinciosilor din parohie. Pe langa aceste lucrari, slujitorii Bisericii 'Sfantul Ilie' s-au .....
Data: Jul 6, 2012
Cu problematica pastoratiei in situatii de criza are de-a face lucrarea lui Raimar Kremer, Jutta Lutzi, Bernd Nagel 'Accidentul ca si criza. Consilierea oamenilor dupa un eveniment traumatic' (Unfall als Krise. Beratung von Menschen nach einem traumatischen Erlebnis), aparuta la Vandenhoeck & .....
Data: Jul 6, 2012
In perioada 2-8 iulie 2012, in Parohia 'Inaltarea Sfintei Cruci' - Dumbrava Rosie II, Protopopiatul Piatra Neamt, se desfasoara a doua editie a Taberei de pictura 'Byzantion'. Activitatile au loc in colaborare cu Asociatia culturala 'Arte.Ro' Piatra Neamt, Palatul Copiilor din Piatra Neamt si .....
Data: Jul 6, 2012
Sfantul Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane s-a reunit, ieri, 5 iulie 2012, in sedinta de lucru in Sala Sinodala din Resedinta patriarhala, sub presedintia Preafericitului Parinte Patriarh Daniel. Inainte de sedinta, Preasfintitul Mihail, Episcopul ortodox roman al Australiei si Noii Zeelande, .....
Data: Jul 6, 2012
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).