Peste 300 de cărţi şi 30.000 de ziare, reviste şi alte periodice din secolele XIX şi XX, care au fost digitalizate în ultimii ani, pot fi accesate printr-o aplicaţie pentru telefonul mobil, lansată vineri de Biblioteca Judeţeană „Alexandru D. Xenopol” din Arad, informează Agerpres.
„Biblioteca Județeană Alexandru D. Xenopol Arad devine, începând de vineri, cred că prima bibliotecă județeană din țară care dispune de o aplicație modernă și funcțională pentru telefoanele mobile. Venim astfel în întâmpinarea cititorilor, punându-le la dispoziție întreaga noastră bibliotecă digitală, mai ales că am reușit, după cincisprezece ani de muncă, să definitivăm și reperele monografice ale tuturor localităților din județul nostru”.
„Biblioteca Județeană «Alexandru D. Xenopol» Arad, de câțiva ani încoace se adaptează continuu acestor noi tendințe și cerințe, astfel că Biblioteca… digitală se îmbogățește cu conținut în fiecare zi”.
„Iar condițiile sanitare nefericite prin care trecem au fost pentru noi, deopotrivă și o provocare, dar și o oportunitate de a interacționa cu publicul, respectând distanțarea socială. Astfel cititorii pot fi în siguranță și doar la un click…distanță de noi”, a afirmat dr. Doru Sinaci, directorul instituției.
Aplicația pentru telefoanele mobile a fost concepută pentru a integra serviciile online ale bibliotecii în experiența specifică pe care o oferă folosirea dispozitivelor mobile, din punct de vedere funcțional, dar și vizual. Ea reunește într-o singură interfață conținutul mai multor pagini web ale bibliotecii.
Aplicația poate fi instalată aici.
Foto credit: Biblioteva Judeţeană Arad
Urmărește-ne și pe Twitter: @AgentiaBasilica și @BasilicaPhotos!
Vă mulțumim că citiți Basilica.ro.
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 310
Id: 71579
Data: Oct 13, 2020
Imagine:
Mitropolia Basarabiei a transmis, prin păstorul ei duhovnicesc, un mesaj de solidaritate cu pelerinii care nu mai au dreptul în acest an să participe la Sărbătoarea Sfintei Cuvioase Parascheva de la Iaşi.
Mitropolitul Petru a precizat că epidemia a fost tratată de .....
Data: Oct 13, 2020
Ziua internaţională pentru reducerea riscului dezastrelor a fost inițiată în 1989, după convocarea Adunării Generale a Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU).
Scopul consta în promarea unei culturi globale de conştientizare a riscurilor şi de reducere a dezastrelor, .....
Data: Oct 13, 2020
La demisolul Facultăţii de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” a Universităţii din Bucureşti (FTOUB) au loc lucrări de reabilitare şi modernizare.
Lucrările au început în 2019 cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh .....
Data: Oct 13, 2020
În cuvântul rostit la sărbătoarea Sfintei Parascheva de la Iaşi, desfăşurată anul acesta cu restricţii, Mitropolitul Teofan a făcut o trecere în revistă a situaţiei actuale şi a oferit câteva răspunsuri pentru timpurile pe care le trăim.
„Prezenţa epidemiei în viaţa .....
Data: Oct 14, 2020
Arhiepiscopul Calinic al Sucevei şi Rădăuţilor a liturghisit marţi la Catedrala din Iaşi cu prilejul sărbătorii Aducerii moaştelor Sf. Andrei în capitala Moldovei.
Data: Oct 14, 2020
Protoieria Bacău a organizat luni, 12 octombrie, o sesiune de formare în vederea înfiinţării de Centre de socializare .....
Data: Oct 14, 2020
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Sfântul Paisie - din Farasa spre cer - episodul 2 - subtitrare romana
Sfântul Paisie - din Farasa spre cer - episodul 3 - subtitrare romana
Sfântul Paisie - din Farasa spre cer - episodul 6 - subtitrare romana
Sfântul Paisie - din Farasa spre cer - episodul 5 - subtitrare romana
Sfântul Paisie - din Farasa spre cer - episodul 4 - subtitrare romana
Talpa Maicii Domnului - Pochaev - film ortodox rusesc tradus
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).