Piesa Luatul slugilor sau a vibra la suferinta celuilalt

Cu prilejul serilor duhovnicesti organizate de Centrul Cultural Ortodox „Catedrala cu Luna” Oradea, desfasurate în perioada Postului Nasterii Domnului, un grup de tineri din Parohia Dobresti, Protopopiatul Beius, însotiti de profesorii lor si de parintele paroh Traian Dragos, au poposit, miercuri, 27 noiembrie 2013, la ceasul vecerniei, la Biserica cu Luna din Oradea, aducând cu ei mesajul Întruparii Fiului lui Dumnezeu în lume.Într-o atmosfera plina de bucurie si de emotie sfânta, credinciosii oradeni au fost martori, în duh, la evenimentele legate de Nasterea Domnului, ce s-au petrecut acum 2000 de ani, pe pamântul despre care astazi, în ciuda tensiunilor armate si a conflictelor religioase, îl numim sfânt. În murmur de colind, tinerii au dat expresie slavei lui Dumnezeu ce s-a coborât peste câmpul pastorilor din împrejurimile Betleemului, facându-i pe acestia vestitori ai iconomiei mântuirii. Precum cetele îngeresti s-au aratat atunci pastorilor, preamarind pe Dumnezeu prin grai ceresc: „Marire întru cei de sus lui Dumnezeu si pe pamânt pace între omeni bunavoire” (Luca 2, 14), în felul acesta, tinerii s-au facut mesagerii apropiatei veniri a Domnului Iisus Hristos, Care acum vine sa „Se nasca si sa creasca” în Betleemul sufletelor noastre.Pentru ca Betleemul de odinioara i-a oferit Pruncului Iisus o pestera rece, saraca si straina, noi trebuie sa-I daruim un suflet cald si primitor, pregatit si primenit prin fapta dragostei si a generozitatii. În acest context, grupul de tineri a prezentat si o piesa de teatru intitulata: „Luatul slugilor”, a carei tematica se înscrie în dimensiunea agapica a perioadei în care ne aflam, o vreme când, mai mult ca oricând, trebuie sa ne aplecam asupra suferintei, lipsurilor si necazurilor celor de lânga noi. Tema principala a scenetei a pus în lumina dimensiunea retoricii, si totodata, a raspunsului la marea întrebare care ne framânta pe toti: cine este aproapele nostru?Piesa de teatru, prezentata la un nivel artistic si emotional de exceptie, a reliefat, cu accente lirico-dramatice, momente dificile din istoria poporului român, cu precadere, traite în spatiul rural de taranul român, generate de anii celui de al doilea razboi mondial. Au fost descrise, în mod sugestiv, situatia sociala a acelor vremuri, tragedia razboiului, dar mai cu seama, riscurile majore ale accentuarii decalajelor social-economice dintre oameni. Comportamentul inuman al marilor latifundiari fata de semenii lor cu situatii sociale la limita existentei, copiii ramasi orfani de razboi nevoiti sa robeasca pe mosiile celor bogati pentru o simpla bucata de pâine, confruntati cu indiferenta, nepasarea si dispretul stapânilor, au constituit accentele tematice principale. Aceasta piesa, izvorâta din patimirile neamului românesc, se încadreaza perfect si poate fi interpretata în cheia tematica a Sfintelor Evanghelii ale Duminicilor din aceasta perioada (a bogatului nemilostiv si a saracului Lazar (Luca 16), a bogatului caruia i-a rodit tarina (Luca 12), a tânarului bogat (Luca 18), ce fac ample referiri la cât de pagubitoare poate fi pentru om viata traita doar în logica lui a „a avea”, „a aduna pentru sine”, „a trai pentru sine”, „a se bucura pentru sine” si niciodata în cea a lui „a darui”, „ a te darui”, „a iubi”, „a bucura si a te bucura cu celalalt”. Personajele din aceasta piesa sugerau varii similitudini cu protagonistii prezentati în textele scripturistice amintite.Piesa are o mare actualitate si reprezinta un excurs la memoria tragica a istoriei neamului românesc, si totodata, un deziderat ca aceasta sa nu se mai repete vreodata. Pe de alta parte, ea ne aduce aminte ca bogatia si bunastarea ne sunt date nu pentru a ne închide în cochilia eului nostru si a le folosi doar pentru noi, în mod egoist. Ci ele sunt darurile lui Dumnezeu care pot fi calauze spre mântuire atunci când sunt împartasite si celorlalti. Caci numai daruind putem dobândi. Ca nu acela este bogat care are cel mai mult, ci acela care daruieste mai mult. Iar cei de lânga noi, indiferent de scara sociala pe care se afla, nu sunt simple instrumente de care putem dispune dupa bunul plac, manipulându-le individualist în functie de anumite standarde sociale, ci fapturi ce poarta în adâncul lor pecetea lui Dumnezeu. (Articol semnat de Pr. Dr. Ioan Codorean)

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 654

Id: 36018

Data: Nov 29, 2013

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).