]]>În ziua Praznicului Naşterii Domnului, 25 decembrie 2015, în Catedrala Arhiepiscopală din Galaţi, Sfânta Liturghie a fost săvârşită de către un sobor de preoţi şi diaconi, sub protia Înaltpreasfinţitului Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, a precizat Părintele Molocea Gabriel. La slujbă au participat numeroşi credincioşi din oraş şi din municipiu, care au avut prilejul de a mulţumi lui Dumnezeu pentru darurile duhovniceşti de care s-au învrednicit în acest an şi de a asculta cuvântul de învăţătură rostit de Chiriarhul Dunării de Jos, care a arătat tainica şi sfântă legătură dintre copii şi dumnezeiescul Prunc de la Betleem. Între credincioşi s-au aflat şi elevi cu rezultate deosebite la învăţătură, precum şi tineri studenţi de la mai multe facultăţi din ţară. Cu acest prilej, Înaltpreasfinţitul Părinte Casian a hirotonit pe diac. Emanuel Bujoi întru preot, pe seama Parohiei Romanu din Protopopiatul Brăila, iar pe tânărul teolog Petru Rareş Bucur, întru diacon. După tradiţie, jertfa de la Sfântul Altar a fost prelungită la altarul semenului aflat în suferinţă. În semn de solidaritate cu persoanele marginalizate social, cu persoanele fără adăpost şi cu refugiaţii aflaţi în Galaţi, Sectorul social-filantropic al Arhiepiscopiei au oferit, prin cantinele sociale, o masă caldă de Crăciun. În acelaşi duh de iubire faţă de aproapele, au fost oferite pachete cu hrană caldă la cele 80 de persoane fără adăpost din cadrul Spitalului de Psihiatrie „Elisabeta Doamna“ din municipiul Galaţi.
Download: Click for download attached file: Praznicul Nasterii Domnului la Galati
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 622
Id: 59850
Data: Dec 28, 2015
Imagine:
]]>Proclamată în urmă cu un an ca „Zi a tinerilor din Episcopia Maramureşului şi Sătmarului”, sărbătoarea Sfântului Arhidiacon Ştefan a fost, anul acesta, o zi deosebită pentru .....
Data: Dec 28, 2015
]]>De sărbătoarea Sfântului Arhidiacon Ștefan, cel dintâi Mucenic al creștinismului, duminică, 27 decembrie 2015, Preasfințitul Părinte .....
Data: Dec 28, 2015
]]>Căsuţa mică, dar primitoare din Siliştea Snagovului, județul Ilfov, a fost, duminică, 27 decembrie 2015, loc de pelerinaj pentru sute de persoane care au venit de .....
Data: Dec 28, 2015
]]>La inițiativa Părintelui Constantin Ghiță, parohul Bisericii Sfântul Ierarh Nicolae și Izvorul Tămăduirilor - Târgșoru Vechi din Protoieria Ploiești Sud, a avut loc un concert .....
Data: Dec 28, 2015
]]>În a treia zi de Crăciun, 27 decembrie 2015, când se face pomenirea Sfântului Apostol și Arhidiacon Ștefan, la ceas de seară, Înaltpreasfinţitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul .....
Data: Dec 28, 2015
]]>În Duminica după Naşterea Domnului şi totodată ziua de prăznuire a Sfântului Arhidiacon Ştefan, 27 decembrie 2015, Înaltpreasfinţitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, a .....
Data: Dec 28, 2015
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Paraclisul Sfantului Ioan Botezatorul
Paraclisul Sfintei Cuvioase Parascheva
Al doilea Paraclis catre Prea-Sfanta Nascatoare de Dumnezeu
Paraclisul Cuvioasei maicii noastre Parascheva
Paraclisul Sfantului Ierarh Iosif cel Milostiv, Mitropolitul Moldovei
Paraclisul Sfintelor slavitelor femei Mironosite
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).