La sfârșitul Sfintei Liturghii se face rânduiala spalarii picioarelor. Altadata ea se savârșea pretutindeni în Biserica Ortodoxa; acum ea a ramas doar la Ierusalim, la Roma... prin unele manastiri smerite și în sufletele simțitoare ale creștinilor, care privesc uimite și copleșite de nespusa smerenie a Domnului. Nu pot uita uimirea cu care am descoperit-o într-o zi, când o batrâna de la țara, într-o Joi Mari, mersese la o bolnava ce zacea la pat, îi dusese un dar și-i spalase picioarele. „Domnul Hristos, zicea ea, sa spele azi picioarele ucenicilor și eu sa nu fac nimica? Macar atâta am facut și eu; am spalat picioarele Marioarei lui Gavril și i-am tras colțuni noi în picioare!”.Mirele Hristos ne-a chemat la ospațul cel de taina al nunții Sale. De aceea în aceasta zi, El ne daruiește fara economie darurile Sale; și nu numai darurile, ci Însuși pe Sine, izvorul tuturor darurilor.Patru lucruri mari praznuim în aceasta zi:- sfânta spalare;- Cina cea de Taina;- Rugaciunea din Ghetsimani și- prinderea Domnului, întâmplari dumnezeiești pline de taina și necuprinse de minte.„Sa ne apropiem dar toți, cu frica, de masa cea de taina, sa luam pâinea cu suflete curate, petrecând împreuna cu Stapânul, ca sa vedem cum spala picioarele ucenicilor și sa facem precum am vazut, plecându-ne unul altuia, caci așa a poruncit Hristos ucenicilor Sai...” (Icosul peasna a 6-a).Sfânta spalare ne arata taina cea necuprinsa de minte a smereniei Domnului, „care, din nemasurata Sa bunatate, ne-a aratat calea cea mai buna de urmat - smerenia - când a spalat picioarele ucenicilor Sai” (Otpustul zilei).Sa ne uitam dar, cum spala Stapânul picioarele ucenicilor. Mântuitorul își scoate haina, se încinge cu ștergarul, toarna apa în spalator și, rând pe rând, spala picioarele colbaite și ostenite ale ucenicilor. Dar de ce nu zic nimic ucenicii? De ce nu se împotrivesc când le spala picioarele? Cum, acesta era un lucru obișnuit, firesc pentru Învațatorul lor? Numai Petru, cel mai vârstnic, își da seama de nepotrivire: „Nu, Doamne, în veac nu vei spala picioarele mele!”.Fie, ucenicii primesc sa li se spele picioarele, dar apoi de ce nici unul nu se grabește sa spele picioarele Mântuitorului? De ce nici Petru? Ucenicii se simt bine cu picioarele racorite, dar pe ale Domnului nu I le racorește nimeni? Bieți oameni, ce suntem noi! Nu daruiește Domnul atâtea mângâieri, atâtea bucurii necontenit, în tot ceasul și pe El nu-L bucuram cu nimic! Nimeni nu se grabește sa-I spele picioarele ostenite pentru noi, pacatoșii. Numai uitare și nerecunoștința.De fapt, Învațatorul era sluga ucenicilor Sai: „Iata, Eu sunt cel ce slujește” zice El și „N-am venit ca sa Mi se slujeasca ci ca Eu sa slujesc”. Necontenit El le purta de grija ca unor copii ai Sai; de aceea și spalarea nu li se va fi parut așa de neobișnuita.Totuși aici este și o adânca taina, pe care ucenicii au slujit-o, fara sa-și dea seama. Domnul venise pentru a spala pe toți oamenii de întinaciunea pacatului, iar El, Curația, Sfințenia cea mai desavârșita, nu avea nevoie de spalare. Omenirea însa, fara de spalarea Lui nu putea avea parte de Dânsul: „Daca nu te spal, îi zice lui Petru, nu ai parte de Mine!”La sfârșitul Sfintei Liturghii se face rânduiala spalarii picioarelor. Altadata ea se savârșea pretutindeni în Biserica Ortodoxa; acum ea a ramas doar la Ierusalim, la Roma... prin unele manastiri smerite și în sufletele simțitoare ale creștinilor, care privesc uimite și copleșite de nespusa smerenie a Domnului. Nu pot uita uimirea cu care am descoperit-o într-o zi, când o batrâna de la țara, într-o Joi Mari, mersese la o bolnava ce zacea la pat, îi dusese un dar și-i spalase picioarele. „Domnul Hristos, zicea ea, sa spele azi picioarele ucenicilor și eu sa nu fac nimica? Macar atâta am facut și eu; am spalat picioarele Marioarei lui Gavril și i-am tras colțuni noi în picioare!”.Lecția cea mare de smerenie pe care ne-a dat-o Domnul spalând picioarele ucenicilor, lecția slujirii aproapelui, „taina fratelui”, „am venit ca sa slujesc”, abia acum, dupa doua mii de ani, începe creștinatatea sa o învețe!„Doamne, Dumnezeul nostru, Cela ce ne-ai aratat noua masura smereniei, întru plecarea Ta cea preaînalta și ne-ai învațat pe noi sa slujim unul altuia, înalța-ne și pe noi cu smerenia cea dumnezeiasca...” (Rugaciune la spalare).La Cina, deja încep Sfintele Patimi: „Luați, mâncați, acesta este Trupul Meu, care se frânge pentru voi...; beți dintru acesta toți, acesta este Sângele Meu, care se varsa pentru voi și pentru mulți...”. Acum începe trupul sa se frânga și sângele sa se verse și nu va conteni pâna la sfârșitul veacurilor: „Aceasta sa o faceți întru pomenirea Mea!”.Nesfârșita dragoste și copleșitoarea smerenie a Domnului la Cina cea de Taina! La naștere, la taierea împrejur, pe Golgota, Dumnezeu, deși îmbracat cu trup asemenea noua, totuși este vazut prunc în iesle, ținut în brațe, „om al durerilor”. În Sfânta Împartașanie însa, este cu totul ascuns; ia chipul pâinii și al vinului, ca sa ni se poata darui întreg de-a pururi, fara împiedicare, „pentru iertarea pacatelor și pentru viața de veci”.Jertfa de pe Cruce este deplina, rascumpara pentru totdeauna pe om; totuși acesta poarta semnele stricaciunii aduse de pacat, este supus morții și de aceea Sfânta Împartașanie seamana în trupul cel stricacios samânța învierii, arvuna vieții veșnice, „leacul nemuririi”, dupa cuvântul Parinților, caci ne încredințeaza Domnul: „cine manânca Trupul Meu și bea Sângele Meu, are viața veșnica și Eu îl voi învia pe el în ziua cea de apoi” (Ioan 6, 54).Liturghia euharistica este Liturghia smereniei Domnului, Liturghia dragostei Sale, testamentul iubirii Sale de oameni: „Aceasta sa o faceți întru pomenirea Mea!” Și, în adevar, la fiecare Sfânta Liturghie se reînnoiește jertfa întru amintirea Domnului, Care mereu se jertfește, ca mereu sa ne sfințeasca și sa ne traga la Sine. Cu adevarat, nu este mai mare lucru pe lume decât acesta. Lucrare dumnezeiasca, minune necontenita, piatra de poticnire:- vezi pâine și vin și guști carne și sânge;- iei o farâma și ai întregul neîmpuținat;- este aici pe acest altar și în același timp pe toate altarele creștine din lume!Minunea dumnezeiasca, ce se savârșește imediat la cererea preotului liturghisitor, Dumnezeu Cel atotputernic este la dispoziția omului!Minune permanenta, dragoste nemasurata, smerenie neajunsa a lui Dumnezeu, pe toate le vedem în fiecare zi pe Sfântul Prestol. Și totuși... slujitorii Sai Îl trec cu vederea, Îl lasa uitat, Îl nesocotesc, umblând împrejur fara evlavie și fara cutremur, discutând lucrurile cele mai straine de locul și momentul dumnezeiesc care se savârșește. Ce se întâmpla atunci în altar? Rastignim iar și iar pe Iisus Hristos, dar nu spre mântuire, ci spre osânda, spre pierzarea și aruncarea noastra în întunericul cel mai dinafara.„Biserica Ortodoxa, înalt euharistica, cu totul euharistica, nu poate fi adusa iarași la frumusețea și puterea ei primara, decât atunci când preoții ei vor înflori ca merii de iubire catre Hristosul cel Euharistic; când inimile noastre vor fi candele aprinse și cadelnițe înmiresmate de tamâie la picioarele Împaratului din Altar”. (Gala Galaction)„Cinei Tale celei de Taina, astazi Fiule al lui Dumnezeu, partaș ma primește...”.Cu rugaciunea din Ghetsimani și cu prinderea Domnului deja am intrat în Vinerea cea Mare a Sfintelor și înfricoșatoarelor Patimi.(Parintele Petroniu Tanase)Sursa: doxologia.ro.

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 688

Id: 39895

Data: Apr 17, 2014

Imagine: