]]>Prima biserică ocrotită de Sfântul Paisie Aghioritul din Patriarhia Română se va ridica în localitatea clujeană Săvădisla. Părintele Paisie Aghioritul a fost trecut în rândul sfinţilor de Biserica Greciei anul acesta, iar Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât în şedinţa din 4 iunie 2015 înscrierea acestui sfânt şi în calendarul liturgic românesc începând din 2016, informează Ziarul Lumina, Ediția de Transilvania. Locul pe care va fi construit locaşul de cult din Săvădisla a fost binecuvântat sâmbătă, 18 iulie, de Înaltpreasfinţitul Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului şi Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului, în prezenţa protopopului de Cluj I, Dan Hognogi, a unui sobor de preoţi şi diaconi şi a celor 50 de credincioşi ortodocşi pe care îi are comunitatea. În această localitate credincioşii nu au avut până în prezent o biserică ortodoxă. Filia Săvădisla a fost înfiinţată la 1 iunie 2015 şi aparţine de Parohia Vălişoara. IPS Părinte Mitropolit Andrei le-a vorbit celor prezenţi despre importanţa locaşului de rugăciune în viaţa creştinilor. De asemenea, ierarhul a vorbit şi despre duhovnicia Sfântului Paisie Aghioritul, evocând şi întâlnirile pe care Înaltpreasfinţia Sa le-a avut cu părintele aghiorit. Părintele Paisie Aghioritul este unul dintre cei mai cunoscuţi şi iubiţi sfinţi ai secolului XX. Sfaturile lui duhovniceşti, adunate într-o serie de volume de către ucenicii săi, sunt foarte apreciate de creştini, mai cu seamă volumul „Cu durere şi dragoste pentru omul contemporan". Sfântul Paisie Aghioritul a fost canonizat anul acesta, în luna ianuarie, de către Patriarhia Ecumenică, la propunerea mănăstirilor din Sfântul Munte Athos. A fost un monah nevoitor în Sfântul Munte al Athosului şi ctitor al Mănăstirii Konitza şi al Mănăstirii Suroti, unde a ales să trăiască în ultima parte a vieţii sale. Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a aprobat, anul acesta, trecerea, începând cu anul 2016, în calendarul creştin ortodox român a Sfântului Paisie Aghioritul, cu data de prăznuire în ziua de 12 iulie, alături de sărbătoarea Cinstirii Sfintei Icoane Prodromiţa.
Download: Click for download attached file: Prima biserica ocrotita de Sfantul Paisie Aghioritul
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 688
Id: 53962
Data: Jul 20, 2015
Imagine:
]]>Odinioară aşezare dacică şi castru roman, mai târziu un sat săsesc şi românesc, Cincşorul este în zilele noastre o localitate în care trecutul este încă .....
Data: Jul 20, 2015
]]>Înaltpreasfinţitul Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei, s-a aflat în data de 17 iulie în mijlocul copiilor ocrotiţi în cadrul Aşezământului social .....
Data: Jul 20, 2015
]]>Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Iosif, Mitropolitul Ortodox Român al Europei Occidentale și Meridionale și Chiriarhul locului, în Duminica a VII-a după Rusalii (19 .....
Data: Jul 20, 2015
]]>Nota preşedintelui Departamentului Cultelor, Dumitru Dogaru, reprezenta o sinteză a capitolelor urmărite în problema monahală atât de instituţia pe .....
Data: Jul 20, 2015
]]>Credincioșii ortodocși îl sărbătoresc la 20 iulie pe Sfântul Mare Proroc Ilie Tesviteanul. Sfântul Proroc Ilie a fost fiul lui Sovah, din cetatea Tesva, .....
Data: Jul 20, 2015
]]>Comunitatea Parohiei Constantin Brâncoveanu - Berceni din Capitală demonstrează că prin jertfă și chibzuință se poate construi o biserică și în .....
Data: Jul 20, 2015
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).