„Să ne aducem unii pe alții înaintea Mântuitorului Iisus Hristos, înaintea Marelui Doctor, cei care suntem plini de nădejde să îi aducem înaintea Mântuitorului pe cei deznădăjduiți!”, a spus Episcopul Europei de Nord la finalul Sfintei Liturghii oficiate în a doua duminică din Postul Mare la Parohia „Învierea Domnului” din Oslo.
Explicând textul evanghelic duminical despre vindecarea slăbănogului din Capernaum, Preasfințitul Părinte Macarie a detaliat faptul că „pe cât de mare era credința celor patru prieteni, pe atât de mare era necredința cărturarilor și fariseilor care se aflau acolo”.
„Imediat au cugetat în sufletul lor că Mântuitorul nu ar avea puterea să ierte păcatele, singurul care poate ierta este Dumnezeu, deci nu credeau în dumnezeirea Mântuitorului Iisus Hristos”.
În continuare, Părintele Episcop a relatat momentul în care Mântuitorul îi confruntă pe cei ce cleveteau împotriva lui, și a spus că slăbănogul este vindecat datorită credinței prietenilor lui.
„Preaiubiții mei, și noi îi purtăm pe cei slăbănogi sufletește și trupește în rugăciune și în fapta cea bună. De aceea, acest argument al mijlocirii unuia pentru ceilalți care sunt mai neputincioși este suprem în rugăciunile de mijlocire ale Bisericii, pe care le rostim neîncetat.
„Să ne aducem unii pe alții înaintea Mântuitorului Iisus Hristos, înaintea Marelui Doctor! Cei puternici să îi aducem pe cei slăbănogiți, cei tari să îi aducem pe cei mai slabi, cei sănătoși să îi aducem pe cei bolnavi, cei care suntem plini de nădejde să îi aducem înaintea Mântuitorului pe cei deznădăjduiți!”.
„Asemenea prietenilor acestui paralizat din Capernaum, sfinții ne poartă înaintea Mântuitorului Iisus Hristos, însă ne purtăm și noi poverile unul altuia în rugăciune și fapta cea bună”, a explicat ierarhul.
„Prietenii slăbănogului și-au pus toată nădejdea în Mântuitorul Iisus Hristos, și Hristos nu i-a dezamăgit, Hristos nu ne dezamăgește niciodată”.
„În El să ne punem nădejdea, să ridicăm inima sus, să întindem aripile spre cer și să ținem inima sus! Așa cum suntem îndemnați la fiecare Sfântă Liturghie”, a adăugat Părintele Episcop Macarie.
La final, Episcopul Europei de Nord s-a rugat, împreună cei prezenți, în fața icoanei „Maici Domnului Grabnic Ascultătoarea” și a „Sfinților Mucenici Ioan Valahul şi Halvard Norvegianul”.
La Mănăstirea „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” Frumoasa a avut loc vineri recepția lucrărilor de restaurare la ansamblul așezământului monahal ieșean, care este monument istoric.
La eveniment au participat PS Nichifor Botoșăneanul, Episcop vicar al .....
Data: Mar 21, 2022
Sfântul Grigorie Palama a fost sărbătorit cu fast duminică la Tesalonic, cetatea unde a păstorit ca arhiepiscop timp de doisprezece ani (1347-1359).
Mitropolitul Antim al Salonicului a oficiat Sfânta .....
Data: Mar 21, 2022
În a doua duminică din Postul Mare, închinată Sfântului Grigorie Palama, Episcopul Lucian a vizitat două comunități de ucraineni din județul Caraș-Severin.
În prima parte a zilei, Episcopul Caransebeșului a oficiat Sfânta Liturghie la Parohia Copăcele și s-a rugat .....
Data: Mar 21, 2022
Preasfinţitul Părinte Ignatie a vorbit duminică despre starea pe care o transmite omul credincios, pornind de la exemplul oferit de cei patru .....
Data: Mar 21, 2022
După doi ani în care au fost anulate din cauza pandemiei, olimpiadele școlare pentru elevii din România s-au reluat. La finalul săptămânii trecute a avut loc faza județeană sau pe sectoare – în cazul Capitalei, la Olimpiada de Religie – Cultul Ortodox.
Au .....
Data: Mar 21, 2022
Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților a publicat un clip care prezintă proiectul noului schit aflat în curs de construcție la Vadu Negrilesei, un sat aflat în Munții Stânișoarei care a fost loc de sihăstrie pentru părintele Cleopa Ilie.
Arhiepiscopia a decis în .....
Data: Mar 22, 2022
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).