Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop vicar patriarhal, a binecuvântat duminică lucrările efectuate la Biserica „Sfântul Proroc Daniel”, situată în cartierul Berceni din Capitală.
După slujbă, ierarhul a oficiat Sfânta Liturghie în timpul căreia a evidenţiat rolul Sfintei Cruci în iconomia mântuirii.
„Prin Crucea lui Hristos, mai înainte de El un mijloc înfiorător de ucidere a răufăcătorilor, prin jertfirea Mântuitorului pe ea a devenit altarul cel mai sfânt”.
„A devenit mijlocul prin care lumea a fost împăcată cu Dumnezeu Tatăl prin moartea cea de bună voie a unicului Său Fiu, Mântuitorul nostru Iisus Hristos”, a spus Preasfinţia Sa, potrivit Trinitas TV.
Părintele paroh a fost hirotesit iconom, iar cei care au ajutat la încheierea lucrărilor au primit distincţii.
Parohia a fost înființată în data de 1 aprilie 1999. Piatra de temelie a fost sfințită chiar în ziua Sfântului Proroc Daniel, în data de 17 decembrie 1998, cand au început și lucrările de construcție la biserica din lemn.
Piatra de temelie a bisericii mari a fost sfințită în data de 25 mai 2003.
Foto credit: captură Trinitas TV
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 358
Id: 67966
Data: Sep 16, 2019
Imagine:
„Lepădarea de sine înseamnă deschiderea sufletului omului, pentru ca iubirea sfântă a lui Hristos să lumineze viața omului”, a evidențiat Părintele Patriarh Daniel în predicile sale rostite în Duminica după Înălțarea Sfintei Cruci.
Patriarhul a explicat ce presupune .....
Data: Sep 16, 2019
Voluntarii de Paraclisul Catedralei Mântuirii Neamului au donat sâmbătă un lumânărar pentru Fortul 13 Jilava, declarat în 2016 de Ministerul Culturii monument istoric și memorial care poate fi vizitat de public.
Cu această ocazie, a fost oficiată o slujbă de pomenire .....
Data: Sep 16, 2019
„Dacă avem gândul la Dumnezeu când trecem prin necazuri, suferinţă, boală şi Îi cerem ajutorul, atunci El ne ajută să transformăm crucea suferinţei în biruinţă prin nădejde”, a spus duminică Patriarhul României.
Purtarea crucii
Patriarhul a explicat în .....
Data: Sep 16, 2019
Sfântul Ierarh Iosif cel Nou de la Partoș, Mitropolitul Banatului, a fost cinstit duminică de bănăţeni.
Sfântul român a păstorit credincioșii din Timișora între anii 1650-1653.
Manifestările dedicate hramului Catedralei Mitropolitane din Timişoara au început .....
Data: Sep 16, 2019
Mitropolitul Teofan al Moldovei și Bucovinei a vorbit sâmbătă la hramul Mănăstirii „Sfânta Cruce” – Brusturi despre Omul lui Dumnezeu aflat sub umbra Crucii.
„Este omul care are vitejie în viața lui, are cumințenie în viața sa, luptă să-și păzească mintea de gânduri .....
Data: Sep 16, 2019
În Duminica după Înălțarea Sfintei Cruci, 15 septembrie 2019, membrii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române vor sluji după următorul program transmis de Radio Trinitas:
Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, va participa la .....
Data: Sep 16, 2019
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Pr Dan Sandu - Duminica a ii a din post - vindecarea slabanogului din Capernaum
Pr Dan Sandu - Duminica a ii a din post 2018
Pr Dan Sandu - Duminica vi dupa Rusalii 2010
Pr Dan Sandu - Sf Ioan Botezatorul 1
Pr Dan Sandu - a treia zi de Pasti 2010
Pr Dan Sandu - a doua zi de Pasti
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).