Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Pimen, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, la Mănăstirea Putna din judeţul Suceava a fost săvârșită miercuri, 15 ianuarie 2014, slujba Parastasului cu prilejul împlinirii a 164 de ani de la naşterea poetului Mihai Eminescu. Cu acest prilej, arhim. Melchisedec Velnic, stareţul Mănăstirii Putna şi exarh al mănpstirilor din Eparhia Sucevei şi Rădăuţilor, a amintit în cuvântul rostit despre prezența lui Eminescu la Putna și despre rosturile înalte spre care ne cheamă omagierea sa. „La 164 de ani de la nașterea lui Mihai Eminescu, îl cinstim și ne rugăm pentru odihna sufletului său. El s-a identificat cu interesul acestui popor, cu dorințele lui; cred că nu este un altul care să fi iubit neamul, cultura, limba, asemenea lui. Cred că și sfârșitul vieții sale pământești Eminescu a venit din cauza durerii pe care el a simțit-o văzând că cei care au în mâini destinele unui neam, cei care au datoria de a promova binele, adevărul, frumosul, nu o fac. Prezența lui Mihai Eminescu aici este legată de Serbarea de la Putna din 1871, la hramul mănăstirii. Aceasta a fost cea dintâi Serbare a Românilor de Pretutindeni, cu ocazia căreia a avut loc și primul Congres al Studenților Români de Pretutindeni. După încheierea ei, Eminescu scrie: «Să deie Ceriul ca să ajungem asemenea momente mai adeseori, să ne întâlnim la mormintele strămoșilor noștri plini de virtute, și să ne legăm de suveranitatea lor cu credința și aspirațiile vieții noastre. Numai cu chipul acesta vom putea conserva patria ce avem; numai cu chipul acesta neamul românesc poate spera slavă și pomenire în viitor». Din păcate, însă, după întoarcerea la Viena, eforturile de redeșteptare națională nu au putut fi continuate unitar, deși participanții la Serbare au rodit, fiecare în direcția lui, pregătind drumul către Unirea din 1918. Pe Eminescu l-a afectat însă această lipsă. Eminescu este un martir al limbii, culturii și spiritualității românești, un martir al credinței în valorile acestui popor. Facă bunul Dumnezeu ca ziua de pomenire a lui Eminescu să fie o zi de trezire a conștiinței neamului nostru, de întoarcere către valorile noastre naționale și, dacă vrem să ne iubim patria, neamul, biserica, să-l citim pe Eminescu!”
Premiile Festivalului Literar „Mihai Eminescu”
În fața bustului lui Eminescu din incinta mănăstirii, ridicat la inițiativa Societății Arboroasa în 1926, a avut loc festivitatea de acordare a premiilor Festivalului Literar „Mihai Eminescu”, oferite de Centrul "Bucovina". Academicianul Mihai Cimpoi de la Chișinău a primit Premiul de Excelență „Mihai Eminescu” pentru volumul "Mihai Eminescu. Dicționar enciclopedic", apărut la Editura Gunivas din Chișinău, în 2013. Academicianul Mihai Cimpoi a vorbit despre faptul că prin Eminescu mergem cu valorile noastre în Europa: „Premiul acesta este deosebit de onorant. Aici, la Putna, se întâlnesc cele două figuri emblematice: Ștefan cel Mare și Eminescu. În manifestul Congresului din 1871, Eminescu scrie că este timpul să imprimăm o singură direcție spiritului românesc. Eminescu a imprimat o singură direcție: spre europenitate și spre universalitate. De naționalism nu trebuie să fugim”. Adrian-Gelu Jicu, critic literar din Bacău, a primit Premiul Special „Mihai Eminescu” pentru exegeză eminesciană în volumul "Coordonate ale identității naționale în publicistica lui Mihai Eminescu. Context românesc și context european", publicat la Editura Muzeului Național al Literaturii Române din București, în 2013. Adrian-Gelu Jicu a mulțumit și a mărturisit că acesta este un premiu al lui Eminescu: „Nu este premiul meu, ci al lui Eminescu. Lui se cuvine să îi aducem acest omagiu. Parafrazând un cuvânt evanghelic, putem spune că «unde doi sau trei se adună în numele lui Eminescu, acolo este și el». Legat de acest aspect, există în carte un capitol dedicat Bisericii. Eminescu vede în Biserică un factor fundamental pentru apărarea identității naționale. Eminescu în permanență socotește Biserica unul din stâlpii românității, alături istorie, limbă, folclor”. Arhim. Melchisedec Velnic a dăruit celor doi premianți triada volumelor despre Eminescu publicate de către Zoe Dumitrescu-Bușulenga și reeditate de către Fundația "Credință și Creație". A urmat un recital de poezie și cânt al elevilor de la Școala Generală din Putna, sub îndrumarea prof. Mircea Aanei, directorul instituţiei. La manifestările de la Putna au participat și oficialități județene, subprefectul Constantin Harasim și consilierii județeni Mihai Grozavu și Virginel Iordache, precum și primari din zona Rădăuți. (Protos. Dosoftei Dijmărescu)
sursa: doxologia.ro
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 490
Id: 37420
Data: Jan 16, 2014
Imagine:

Data: Jan 17, 2014
Data: Jan 17, 2014
Data: Jan 17, 2014
Biserica Domneasca de la Curtea Veche – Paraclis Patriarhal - îmbraca în aceste zile haine de sarbatoare cu ocazia cinstirii ocrotitorului .....
Data: Jan 17, 2014
Data: Jan 17, 2014
Data: Jan 17, 2014
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Cuvantul care zideste - 2015-02-09 - Judecarea aproapelui
Cuvantul care zideste - 2014-10-20 - Pierderea timpului
Cuvantul care zideste - 2016-04-27 - Luati mancati acesta este Trupul meu
Cuvantul care zideste - 2016-04-19 - Nadejdea in Dumnezeu
Cuvantul care zideste - 2015-08-24 - Rabdarea aduce bucurie
Cuvantul care zideste - 2016-03-28 - Munca si rugaciunea
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).