Seminarul Medicina și Teologie, la final

Marţi, în a doua zi a evenimentului, programul a debutat la ora 9:00 cu o slujbă de Te Deum oficiată de PS Vasile, la finalul căreia, IPS Părinte Andrei a adresat un cuvânt despre importanţa acestui eveniment, felicitând iniţiativa dr. Mircea Gelu Buta, organizatorul manifestării, care de 13 ani a adus personalităţi marcante, ce au discutat diverse subiecte importante pentru lumea contemporană, atât medicală cât şi teologică. Totodată, Înaltpreasfinţia Sa i-a dăruit maestrului Dan Puric „Crucea Transilvană”, cea mai înaltă distincţie a Mitropoliei Clujului, în semn de preţuire faţă de misiunea acestuia în promovarea valorilor umane şi creştine.

În sala de conferinţe au urmat dezbateri despre influenţa valorilor creştine asupra Bioeticii europene, sesiune ce a fost moderată de IPS Arhiepiscop şi Mitropolit Andrei, Vasile Stanciu, decanul Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca, Vasile Astărăstoae, rectorul Universităţii de Medicină şi Farmacie din Iaşi şi Ioan Chirilă, preşedintele Senatului Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca.

În cuvântul IPS Părinte Andrei, referitor la valorile creştine asupra Bioeticii europene, ierarhul a evocat trei teologi, subliniind scrierile lor referitoare la om: “Dacă este vorba să ne aducem aminte de modul în care valorile creştine influenţează bioetica, trebuie neapărat să ne oprim la învăţătura creştină despre om. Şi mă voi opri la trei teologi importanţi: cel mai mare dintre ei, Dumitru Stăniloaie, pr. Ion Brie şi martirul Ilarion Felea. Prin Chipul lui Dumnezeu care se oglindeşte în om avem să înţelegem darurile şi puterile cu care a înzestrat Dumnezeu sufletul omuluiconştiinţa de sine, mintea sănătoasă, raţiunea logică, imaginaţia creatoare, memoria, sentimentul, voinţa şi nemurirea (Ilarion Felea)”.

Tot astăzi a avut loc şi o masă rotundă cu discuţii despre psihoterapia traumei şi consiliere pastorală psihanaliză, moderate de dr. Pavel Chirilă, precum şi o conferinţă susţinută de maestrul Dan Puric, cu tema „Portretul prigonitorului”.
În finalul seminarului, corul de cameră „Psalmodia Transylvanica”, dirijat de pr. prof. univ. dr. Vasile Stanciu, a susţinut un micro-concert. (Sursa: mitropolia-clujului.ro)


sursa: doxologia.ro

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 352

Id: 40684

Data: May 15, 2014

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar