Vecernia scoaterii Sfântului Epitaf a fost oficiată vineri dimineață în Catedrala Patriarhală de Arhim. Clement Haralam împreună cu mai mulți slujitori ai lăcașului de cult.
Credincioșii au posibilitatea să se închine și să treacă pe sub Sfântul Epitaf, în Catedrala Patriarhală, în intervalul orar 11:30 – 16:50. Vezi programul slujbelor.
Sfântul Epitaf, numit și Sfântul Aer, este o pânză pe care se află imprimată, brodată sau pictată Icoana Punerii în mormânt a Mântuitorului. Prima atestare documentară a ceremoniei scoaterii Epitafului provine din 1346, într-un tipic atonit de la Vatoped.

Acest Vohod se facea atunci la Utrenia Sâmbetei Mari cu Evanghelia purtată pe umăr, învelită în Sfântul Epitaf. Evanghelia simboliza astfel Trupul Domnului și, de aceea, era învelită sau acoperită cu Epitaful, așa cum Trupul Domnului a fost înfășurat în giulgiu, pentru înmormantare.
Vineri seară, în timpul Deniei Prohodului, preoţii şi credincioşii vor purta în procesiune Sfântul Epitaf, în jurul bisericii, actualizând evenimentul înmormântării Domnului Iisus Hristos, după care este dus în Sfântul Altar și aşezat pe Sfânta Masă unde rămâne în toată perioada pascală până în ajunul sărbătorii Înălţării Domnului.
Ziua de 22 aprilie a fost declarată sărbătoare oficială a planetei Pământ în anul 2009 de Organizaţia Naţiunilor Unite (ONU).
Decizia a fost adoptată ca expresie comună a dorinţei tuturor de a contribui la un viitor mai curat şi mai verde.
Ziua Pământului a .....
Data: Apr 23, 2022
Lucrarea de mântuire nu se face în izolare, ci în comuniune, a spus Preasfințitul Părinte Ieronim Sinaitul joi, la Denia Vinerii Mari, pe care a oficiat-o la altarul de vară al Catedralei Patriarhale. „În primul rând în comuniune cu Dumnezeu, după aceea în comuniune cu aproapele, în .....
Data: Apr 23, 2022
În Pastorala de Paști din Anul omagial al Rugăciunii, Episcopul Canadei amintește că Biserica s-a născut din rugăciunea și comuniunea .....
Data: Apr 23, 2022
Maicile de la Mănăstirea Copou din Iași au recreat Epitaful de la Cozia (1396), cel mai vechi epitaf din țară. Lucrarea a durat un an și jumătate, pentru că au fost nevoite să descopere singure cum pot recrea anumite efecte artistice. O maică a explicat pentru
Data: Apr 23, 2022
Mitropolitul celor două Americi explică în Pastorala de Paști ce reprezintă lumina lumânării pe care o aprindem la Înviere și cum putem schimba .....
Data: Apr 23, 2022
Biroul de presă al Patriarhiei Române a făcut publice cifrele referitoare la sprijinul pentru refugiați oferit de Biserica Ortodoxă Română în perioada 1-14 aprilie. Valoarea totală a ajutorului pentru refugiați acordat de la declanșarea crizei umanitare a ajuns la .....
Data: Apr 23, 2022
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Credinta si cultura azi - Cultura informatiei. Pledoarie pentru cunoastere (14 05 2017)
Biserica azi - Crucea, de la simbol la atitudine de viata (13 09 2016)
Valoarea faptei - Icoanele facatoare de minuni ale Maicii Domnului
Secvente Trinitas - Parohia Ortodoxa Romana din Ulm, Germania.(23 07 2015)
Biserica azi - Crucea si rastignirea Mantuitorului Iisus Hristos in crestinismul timpuriu (15 03 2017)
Cuvant pentru suflet - Sfantul Apostol Toma (04 10 2017)
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).