#CaleaPostului a început şi apelăm la Sfinţii Părinţi pentru îndrumări în acest sens. Primul tovarăş de drum de care avem neapărată nevoie este Sfântul Ioan Gură de Aur. Iată răspunsurile sfântului la cele mai frecvente întrebări despre post:
Când a fost instituit?
„La începuturile creaţiei, atunci când Dumnezeu l-a plăsmuit pe om, i-a dat deîndată porunca să postească. Dacă Adam împlinea această poruncă, avea să se mântuiască. Din toţi pomii din rai poţi să mănânci, iar din pomul cunoştinţei binelui şi răului să nu mănânci, căci, în ziua în care vei mânca din el, vei muri negreşit! (Facerea 2, 16-17). Aceasta nu era alta decât porunca de a posti”.
De ce este necesar să postim?
„Pentru că firea omenească e trândavă şi se îndreaptă mai degrabă spre tihnă şi plăceri, de aceea Stăpânul cel iubitor de oameni, ca un tată iubitor, a izvodit leacul postului, ca să ne desprindă şi de plăceri şi să ne şi ducă de la grijile lumeşti la lucrarea celor duhovniceşti”.
În prezent mai este util postul?
„Dacă şi în Paradis era nevoie de post, cu atât mai mult este nevoie în afara sa. Dacă înainte ca omul să fie rănit sufleteşte, postul era pentru el medicament, cu atât mai mult este medicament acum, când sufletul său este rănit de păcat. Dacă înainte să înceapă războiul poftelor, era absolută nevoie de post, cu atât mai multă nevoie este acum, când suntem în război cu diavolul”.
Schimbare?
„Postul va fi adevărat: dacă ne vom face studioşi, dacă ne vom corecta greşelile noastre. Eu am avut un duşman, eu m-am împăcat cu el. Eu aveam obiceiul de a vorbi de rău, eu m-am corectat. Eu huleam, acest obicei detestabil este schimbat. Ce ar importa o lungă navigare, dacă nava va intra goală în port? Ce va importa postul parcurs cu râvnă, dacă el nu va schimba sufletul nostru spre fapte bune?”
Cum postim?
„Nu numai gura noastră trebuie să postească, ci şi ochii, urechile, picioarele, mâinile, toate membrele noastre”.
„Mâinile noastre să postească, adică să fie curate de orice răpire sau avariţie lumească; picioarele să postească, adică să se abţină de a alerga la spectacole nepermise; ochii să postească, adică să se deprindă de a nu arunca niciodată priviri nemodeste, a nu privi cu curiozitate obiecte periculoase”.
„Căci spectacolul este hrana ochilor; dar dacă ele sunt nedrepte şi oprite, vatămă postul şi mântuirea sufletului este în pericol; dacă sunt însă drepte şi permise, ele sunt o podoabă a postului. Şi n-ar fi contra bunului simţ de la a ne abţine de la o mâncare altădată îngăduită şi de a ne sătura totuşi ochii cu un nutriment care le este oprit?”
„Tu nu mănânci carne? Bine, dar nu te hrăni cu necurăţie prin ochii tăi! Urechile, de asemenea, să postească şi postul lor este a nu asculta nici facerile de rău, nici clevetirile. Nu ridica strigare mincinoasă, zice Sfânta Scriptură (Exod 23, 1). Gura să postească, abţinându-se de la orice vorbire necinstită şi batjocoritoare. La ce foloseşte ca să ne abţinem de la carnea păsărilor şi peştilor, dacă noi sfâşiem şi mâncăm pe fraţii noştri?”
Postul este doar alimentar?
„Dar şi când postim, nu ajunge să ne abţinem de la diferite mâncăruri, ci trebuie să postim şi sufleteşte. Există primejdia ca ţinând posturile rânduite de Biserică, să nu avem nici un folos. Din ce cauză? Pentru că ne ţinem departe de mâncăruri, dar nu ne ţinem departe de păcat; nu mâncăm carne, dar mâncăm sufletele celor săraci; nu ne îmbătăm cu vin, dar ne îmbătăm cu pofte trupeşti; petrecem ziua în post, dar ne uităm la lucruri ruşinoase. În felul acesta, pierdem folosul postului.
„De aceea, postul de mâncare trebuie însoţit de îndepărtarea de orice păcat, de rugăciune şi de luptă duhovnicească. Numai astfel vei aduce jertfă bine-plăcută Domnului şi vei avea mult folos.”
Citeşte şi: Patriarhul Daniel | 40 de cuvinte despre post
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 300
Id: 69392
Data: Mar 7, 2020
Imagine:
- Membrii Sfântului Sinod subliniază bogăția și frumusețea spirituală a perioadei liturgice în care ne aflăm. Ei reamintesc faptul că această călătorie duhovnicească spre sărbătoarea Învierii trebuie continuată „alături de Hristos Domnul – Marele Pelerin”.
Ierarhii arată că .....
Data: Mar 7, 2020
Adunarea Episcopilor Ortodocşi Canonici din Statele Unite ale Americii (ACOB) va serba, în luna mai, zece ani de la înfiinţare.
La ultima întâlnire a Comitetului Executiv, desfăşurată la finalul lunii februarie în Englewood, NJ, a fost
Data: Mar 7, 2020
În cuvântul rostit marți, după a doua parte a Canonului cel Mare, Arhim. Melchisedec Velnic, starețul Mănăstirii Putna, a explicat păcatul ca pe o întreită cădere: din dragostea față de propriul suflet, din dragostea de aproapele și din iubirea lui Dumnezeu.
„Ioan .....
Data: Mar 7, 2020
Preafericitul Părinte Hrisostom, Arhiepiscopul Ciprului, a ajuns joi seară pe aeroportul din Istanbul pentru a participa alături de Patriarhul Ecumenic la liturghia și procesiunea cu icoane din Duminica Ortodoxiei care vor avea loc la Catedrala Sfântul Gheorghe din .....
Data: Mar 7, 2020
„Această rugăciune Miluiește-mă, Dumnezeule, miluiește-mă! socotesc că este deschizător al Împărăției lui Dumnezeu și în același timp este mângâietor pentru inimile noastre”, a
Data: Mar 7, 2020
Municipalitatea orașului Ioannina a hotărât să-i acorde Patriarhului Ecumenic titlul de cetățean de onoare, anunță Epirus Online.
Distincția îi va fi .....
Data: Mar 7, 2020
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Cuvant pentru suflet - Invataturi din pateric ale Sf Antonie cel Mare
Cuvant pentru suflet - Canonul cel mare al Sf Andrei Criteanul (18 martie 2013)
Cuvant pentru suflet - Botezul Domnului si sfintirea noastra (03 ianuarie 2013)
Cuvant pentru suflet - Schimbarea la Fata a Domnului (05 08 2015)
Cuvant pentru suflet - Grijile lumii si sfarsitul vietii
Cuvant pentru suflet - Sfantul Vasile cel Mare Texte si alcatuiri alese (01 ianuarie 2013)
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).