PS Damaschin Dorneanul a propus luni înființarea unui centru pentru tratarea dependențelor în cadrul Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților.
Propunerea a fost enunțată la o sinaxă cu duhovnicii, stareții și starețele din Eparhie.
Episcopul vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților a vorbit în cadrul întâlnirii despre etapele de vindecare a dependențelor. El a subliniat că din momentul cronicizării unei dependențe este nevoie de o conlucrare între spovedanie și tratament medical de specialitate.
În acest context, Preasfinția Sa a propus înființarea de către Arhiepiscopie a unui centru pentru tratarea dependențelor, informează Arhiepiscopia pe site-ul oficial.
Sinaxa a fost organizată în Sala „Pimen Arhiepiscopul” a Centrului Eparhial Suceava și a avut tema „Duhovnicul în viața călugărului și a mănăstirii; duhovnicul din mănăstiri în fața provocărilor lumii contemporane”.
Arhiepiscopul Calinic a discutat cu duhovnicii din Eparhie despre problemele mai speciale pe care le-au întâmpinat la spovedit.
S-a subliniat faptul că în situațiile dificile este necesară o discuție pe îndelete între duhovnic și credincios, Înaltpreasfințitul Părinte Calinic a spus că deciziile care se iau pentru vindecarea duhovnicească a oamenilor trebuie să fie luate cu așezare duhovnicească, întrucât exagerările nu sunt bune.
Înaltpreasfințitul Părinte Calinic a cerut ca duhovnicii să aibă multă atenție, discernământ și căldură în spovedania și în sfătuirea adolescenților și a tinerilor.
De asemenea, a fost subliniată dificultatea pastorației românilor care își împart timpul între țară și străinătate; în dialogul cu ei, duhovnicul trebuie să folosească cu discernământ medierea telefonică sau a internetului.
Vezi mai multe detalii despre eveniment pe site-ul oficial al Eparhiei.
Foto credit: Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 252
Id: 72963
Data: Mar 10, 2021
Imagine:
Muzeul Civilizației Populare Tradiționale ASTRA din Sibiu și Palatul Comisiei Europene a Dunării din Galați vor reprezenta ţara noastră în competiția internațională pentru obținerea Mărcii Patrimoniului European 2021, a
Data: Mar 10, 2021
În curtea fostului penitenciar din Piteşti va fi construit un lăcaş de cult în amintirea deţinuţilor care au suferit represalii din partea regimului comunist. Piatra de temelie a fost aşezată luni de Arhiepiscopul Calinic al Argeşului şi Muscelului.
Responsabil .....
Data: Mar 10, 2021
Trailerul filmului „Omul lui Dumnezeu” (Man of God) a fost lansat oficial marţi, 9 martie. Filmul regizat de Yelena Popovic este dedicat vieţii şi activităţii Sfântului Nectarie de la Eghina.
Mitropolitul Nicolae al celor două Americi a oficiat în Duminica Înfricoșătoarei Judecăți cununia lui Richard cu Amaris-Irina, credincioși care fac parte din comunitatea Misiunii „Sfânta Maria” din Norfolk, statul american Virginia.
Nașii tinerilor sunt preotul .....
Data: Mar 11, 2021
Preasfinţitul Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, își cinstește joi ocrotitorul spiritual, pe Sf. Ier. Sofronie, Patriarhul Ierusalimului.
Viața sfântului poate fi lecturată
Data: Mar 11, 2021
Înaltpreasfinţitul Părinte Serafim, Mitropolitul Ortodox Român al Germaniei, Europei Centrale și de Nord, a împlinit joi 31 de ani de la hirotonia în Arhiereu.
IPS Serafim s-a născut în data de 4 septembrie 1948 în localitatea Boholţ, Făgăraş, într-o familie .....
Data: Mar 11, 2021
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).