Perioada apologetilor se incheie odata cu retorul crestin Lactantius. Dincolo de aspectele pozitive ale demersului sau in directia amintita, autorul latin ne-a lasat si o mostenire istorica valoroasa, fiind, poate, primul care a decis sa ne ofere o descriere scurta a perioadei persecutiilor din primele trei veacuri. In pofida unor lacune la nivel teologic, Lactantius a dat dovada de un stil ingrijit, o minte limpede si o atitudine ferma, vesnic pregatita sa apere, dar sa si acuze acolo unde era cazul.Lucius Caelius Firmianus Lactantius s-a nascut in jurul anului 250 in Africa. Despre familia sa nu cunoastem efectiv nimic. Primul moment in care Lactantius apare pe scena politica a Imperiului Roman se produce in anul 290. Recunoscut pentru calitatile sale retorice si literare, ajunge sa fie chemat de imparatul Diocletian pentru a ocupa catedra de retorica din Nicomedia, loc unde se afla in momentul respectiv resedinta oficiala a acestuia. Asadar, putem considera ca retorul african se bucura de o ampla apreciere in perioada respectiva. Cu toate acestea, decizia de a da curs invitatiei lui Diocletian s-a dovedit in scurt timp una nepotrivita. Lactantius era versat in limba latina, in timp ce orasul in care tocmai sosise beneficia de o populatie de origine greaca, putin dispusa sa invete o limba care era utilizata rar in regiune. Patrologul J. Quasten considera chiar ca Lactantius a fost nevoit sa se indrepte catre o activitate conexa pentru a se putea intretine din cauza lipsei de oameni dornici sa ii asculte prelegerile (vezi lucrarea sa intitulata Patrology, vol. II, Ave Maria Press, Illinois, s.a., p. 394). Nevoit sa se intretina si din alte activitati, Lactantius a fost grav afectat si de inrautatirea relatiilor dintre puterea politica si crestinism de la inceputul secolului al IV-lea. Astfel, persecutia care a izbucnit in anul 303 l-a obligat efectiv sa se retraga de la curtea imperiala si sa traiasca in saracie. Cu toate acestea, perioada dificila nu l-a impiedicat sa scrie o serie de opere importante precum De opificio Dei s Despre opera creatoare a lui Dumnezeut sau sa lucreze la capodopera sa Divinae Institutiones s Institutiile divinet. De asemenea, stagiul petrecut la Nicomedia l-a ajutat sa il cunoasca pe Sfantul Constantin cel Mare, aflat de asemenea acolo. H. Drobner considera ca este posibil ca Lactantius sa il fi instruit pe Constantin cel Mare in privinta limbii latine ( The Fathers of the Church: A Comprehensive Introduction, Hendrickson Publishers, Peabody, 2007, p. 182). Acest fapt ar explica, de altfel, relatia buna pe care cei doi au pastrat-o de-a lungul timpului. Totodata, dupa incheierea persecutiilor indreptate impotriva crestinilor, probabil in jurul anului 315, Constantin cel Mare l-a chemat la Trier pentru a-l instrui pe fiul sau cel mare, Crispus. Respectul acordat de doi imparati care au avut o atitudine total diferita fata de crestinism il plaseaza pe Lactantius intr-o categorie aparte. Acest fapt a fost recunoscut si de umanistii din perioada renascentista, precum Pico de la Mirandolla sau Erasmus de Rotterdam, care l-au descris pe Lac-tantius drept un Cicero crestin (pentru mai multe detalii privind viata sa vezi C. Moreschinni, Enrico Norelli, Istoria literaturii crestine vechi grecesti si latine, vol. I, trad. Hanibal Stanciulescu si Gabriela Sauciuc, Editura Polirom, Iasi, 2001, p. 431).Stilul si sursele saleLactantius a fost renumit pentru stilul sau elegant de a scrie, intru totul conform modelului pe care si l-a ales inca din tinerete, si anume Cicero. Cu toate acestea, asa cum afirma majoritatea cercetatorilor, in special St. Papadopoulos si J. Quasten, i-au lipsit atat o cunoastere filosofica profunda, cat si o initiere mai ampla in cadrul invataturii de credinta crestina. In ceea ce priveste calitatile sale oratorice, este clar ca avem de-a face cu o adevarata personalitate a vremii, un om experimentat, stapan pe sine si capabil sa predea si altor persoane stiinta pe care o acumulase. Insa, la inceputul activitatii sale din Nicomedia, Lactantiu nu era convertit la crestinism. Este posibil sa fi fost catehumen, cu toate ca nu putem afirma cu exactitate acest fapt. Convertirea sa a avut loc cel mai probabil in jurul anului 300, cercetatorii considerand ca avea aproape 50 de ani la momentul respectiv (vezi Stylianos Papadopoulos, Patrologie, vol. II/1, trad. lect. dr. Adrian Marinescu, Editura Bizantina, Bucuresti, 2009, p. 97). El utilizeaza rar Scriptura in scrierile sale, ceea ce demonstreaza, in opinia lui J. Quasten, ca nu era destul de informat cu privire la credinta pe care o adoptase. Desigur, argumentul este destul de puternic, dar, de vreme ce Lactantius si-a adaptat operele pentru a servi si ca mijloace de atragere a lumii pagane, in special a filozofilor si retorilor vremii, putem considera ca a preferat sa puna esenta crestina intr-un invelis cultural ceva mai amplu, fara a pierde astfel din valoarea acesteia. Din pacate, Lactantius a dat dovada de neglijenta la nivel teologic din anumite puncte de vedere, dovedind astfel ca avea unele carente, dar acest fapt nu confirma asa-zisa sa superficialitate. De vreme ce ne aflam inca in perioada anterioara primului Sinod Ecumenic, nu putem considera ca ar fi fost adeptul vreunei erezii sau al unei secte, fapt confirmat si de patrologii contemporani.Calitatile de istoric veritabilIn mod incontestabil insa, Lactantius este primul mare istoric crestin, precedandu-l pe Eusebiu de Cezareea. Lucrarea sa intitulata De mortibus persecutorum sDespre mortile persecutorilort prezinta toate domniile imparatilor care au fost potrivnici credintei crestine. Dand dovada de un ascutit simt istoric, de o capacitate de sinteza remarcabila si de un stil remarcabil, Lactantius reuneste portrete ale unor personaje celebre precum Diocletian, Galerius, Decius sau Domitian. Lucrarea respecta principiul enuntat de cartile scripturistice ale Macabeilor. Astfel, fiecare imparat persecutor primeste o pedeapsa asemenea celei pe care o are de indurat Antioh al IV-lea Epifanes. Niciunul dintre acestia nu isi incheie zilele in liniste. Desi lucrarea poate fi banuita de subiectivism si cu toate ca anumite detalii din aceasta nu sunt conforme cu realitatea, ea cuprinde o serie de informatii interesante. Dispunem aici de o descriere pozitiva a lui Licinius, precum si de o prezentare a actiunilor sociale negative ale imparatilor romani. Astfel, aproape fiecare personalitate prezentata a efectuat, in opinia lui Lactantius, si o serie de acte negative la adresa poporului roman. Acolo unde acestia nu sunt acuzati de coruptie, sunt invinuiti de calomnie, asasinate, lacomie, desfrau etc. Imparatii respectivi nu au fost niste simpli persecutori, ci adevarati dusmani ai Imperiului Roman. Lactantiu ne evidentiaza, astfel, si latura socio-politica a guvernarilor in cauza. Nu este un autor obiectiv, adeseori pare de-a dreptul neinformat, dar, asa cum am spus, ne ofera detalii care, mai tarziu, nu pot fi regasite la Eusebiu de Cezareea. In concluzie, putem afirma ca Lactantius nu a fost numai ultimul apologet, ci si primul mare istoric crestin. (Articol aparut sub semnatura lui Adrian Agachi si publicat in "Ziarul Lumina" din data de 1 august 2013)

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 769

Id: 32851

Data: Aug 1, 2013

Imagine: