Un nou așezamant monahal-social in Episcopia Caransebeșului

Preasfintitul Lucian, Episcopul Caransebesului, inconjurat de un numeros sobor de preoti si diaconi, a pus duminica, 22 septembrie, la orele dupa-amiezii, piatra de temelie a bisericii cu hramurile Invierea Domnului si Taierea Capului Sfantului Ioan Botezatorul a Asezamantului monahal-social Ţara Almajului , dupa cum ne-au transmis Diac. Nicolae Codrea, Darius Herea. Daca zilele trecute a fost frig, ploaie și vant, in aceasta duminica dupa-amiaza, vedem cum Dumnezeu ne-a randuit o vreme prielnica pentru a urca pe aceasta inalțime sfanta a Vaii Almajului și pentru a putea oficia, in condiții bune, aici in aer liber, aceasta slujba de punere a pietrii de temelie pentru o noua biserica. Intr-adevar, Domnul a dat dupa inima dumneavoastra. Domnul a dat aceasta binecuvantare și tot sfatul dumneavoastra astazi Domnul l-a plinit și credem ca aceasta biserica și tot ansamblul, complexul monahal-social, in timpul cel mai scurt se va ridica. Ma bucur ca sunt de fața preoții din parohiile almajene, parintele stareț de la Manastirea Almaj Putna și ma bucur nespus de mult pentru ca sunt de fața foarte mulți credincioși. Prin prezența dumneavoastra aici și nu in alta parte, ne incurajați pe noi slujitorii Bisericii, ii incurajați pe cei care au gandit și au inițiat acest proiect divino-uman și pe toți cei care fac parte din acest comitet de inițiativa, pentru ca intr-adevar, Valea Almajului a fost vaduvita de așezaminte sociale. Iata, iubiți credincioși și credincioase, ca Dumnezeu a randuit ca și aici, in centrul Vaii Almajului, sa se ridice un așezamant monahal-social, un centru al Vaii Almajului destinat slujirii lui Dumnezeu și slujirii aproapelui , a aratat Preasfințitul Lucian in cuvantul sau.La slujba au participat slujitori ai altarelor din parohiile invecinate, primari din mai multe localitați de pe Valea Almajului, precum si un numar insemnat de credinciosi, dintre care foarte multi copii si tineri imbracati in costume traditionale almajene.Parintele Zamela Petrica, ctitor și coordonator al proiectului, a marturisit: Dumnezeu a randuit ca astazi sa fim impreuna la acest eveniment deosebit de punere a pietrii de temelie pentru singurul așezamant monahal-social de pe Valea Almajului. Acesta a aparut ca o dorința a tuturor almajenilor de a avea aici in centrul Țarii Almajului un altar manastiresc, dar in același timp, tot in acest loc, sa se implineasca marea porunca a Mantuitorului lasata noua, de a ne iubi unul pe altul, așa cum El ne-a iubit pe noi. Ziua de astazi reprezinta pentru noi, cei care ne-am asumat acest proiect, doar inceputul și Il rugam pe Bunul Dumnezeu ca sa ne ajute pe mai departe in acesta lucrare sfanta .Asezamantul monahal-social si misionar Ţara Almajului va cuprinde un camin pentru persoane varstnice, precum si un centru misionar pentru tineret. La final, toți cei prezenți au primit din partea ierarhului iconițe.

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 755

Id: 34042

Data: Sep 24, 2013

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).