Facultatea de Compoziţie, Muzicologie şi Pedagogie Muzicală din cadrul Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti (UNMB) organizează un nou concurs de admitere. Candidaţii pot opta pentru mai multe specializări printre care şi Muzică Bizantină.
Cea de-a doua sesiune de admitere va avea loc în perioada 6-18 septembrie.
„Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti organizează între 6 şi 18 septembrie o nouă sesiune de admitere la diferite specializări printre care şi Muzică Bizantină. Perioada de admitere înseamnă două momente: între 6 şi 8 septembrie, înscrierea pentru licenţă şi master la Muzică şi Muzicologie Bizantină, iar în perioada 10-18 septembrie se vor derula probele de admitere. Probele sunt practice şi teoretice, iar la master există şi proiect de cercetare”, a declarat pentru Trinitas TV Prorectorul Nicolae Gheorghiţă, UNMB.
În cadrul secţiei de Muzică Bizantină, studenţii au posibilitatea de a se specializa în cântarea bisericească împreună cu profesori renumiţi, având şansa să beneficieze de materiale didactice rare.
„Fiecare dintre studenţi pot să abordeze partituri inedite şi au posibilitatea de a cânta alături de cântăreţi importanţi şi, în acelaşi timp, pot să beneficieze de studiu şi aparatură performantă”, a declarat Arhid. Conf. Gabriel Constantin Oprea.
Studenţii secţiei de muzică bizantină au ocazia să facă parte din formaţia Psalmodia a Universităţii.
La concursul de admitere, candidaţii vor fi supuşi la o probă eliminatorie care constă în auz, solfegiu şi paralaghie la prima vedere.
Foto credit: Arhivă Basilica.ro
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 331
Id: 74665
Data: Sep 3, 2021
Imagine:
Înaltpreasfinţitul Părinte Casian a oficiat vineri o slujbă de pomenire pentru Arhiepiscopul Antim Nica, la mormântul acestuia, în Catedrala din Galaţi. Parastasul a fost prilejuit de sărbătoarea Sfântului Mucenic Antim, Episcopul Nicomidiei,
Data: Sep 3, 2021
Episcopul Sălajului își serbează onomastica în ziua de cinstire a Sfântului Mucenic Petroniu, un martir care a suferit chinuri cumplite pentru credința în Hristos în secolul II, pe timpul împăratului roman Adrian.
Episcopul Petroniu Sa s-a născut în 30 noiembrie .....
Data: Sep 4, 2021
La ediția a 26-a a „Colocviilor Putnei” au fost prezentate mai multe comunicări legate de „Prima Serbare a Românilor de Pretutindeni”, reeditată anul acesta, la 150 de ani de la eveniment.
Au fost făcute referiri la apelativele adresate Sf. Ștefan cel Mare în .....
Data: Sep 4, 2021
Înaltpreasfinţitul Părinte Serafim, Mitropolitul Ortodox Român al Germaniei, Europei Centrale și de Nord, a împlinit sâmbătă vârsta de 73 de ani.
IPS Serafim s-a născut în data de 4 septembrie 1948 în localitatea Boholţ, Făgăraş, într-o familie cu cinci copii, fiind .....
Data: Sep 4, 2021
Preotul Vlad-Sergiu Sandu de la Parohia Firiteaz a fost distins sâmbătă, 04 septembrie 2021, cu Premiul de Excelență la prima ediție a Galei Administrației Arădene.
În cadrul acesteia, mai multe personalități au primit premii și distincții în semn de apreciere .....
Data: Sep 4, 2021
Arhiepiscopul Varsanufie al Râmnicului a spus vineri la Mănăstirea Stânișoara că „îi cinstim pe Sfinții Neofit și Meletie pentru că și-au închinat cu totul viața lui Dumnezeu. Îi cinstim ca pe cei care s-au făcut părtași vieții dumnezeiești, după cum spune Sfântul Apostol Pavel: ‹Nu .....
Data: Sep 4, 2021
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Sfanta Evanghelie dupa Matei Cap 23 Pr Mircea Stoleriu RO
Sfanta Evanghelie dupa Matei Cap 02 Pr Mircea Stoleriu RO
Sfanta Evanghelie dupa Matei Cap 18 Pr Mircea Stoleriu RO
Sfanta Evanghelie dupa Matei Cap 10 Pr Mircea Stoleriu RO
Sfanta Evanghelie dupa Matei Cap 05 Pr Mircea Stoleriu RO
Sfanta Evanghelie dupa Matei Cap 03 Pr Mircea Stoleriu RO
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).