In Duminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci, credinciosii Parohiei Timisoara Iosefin, Protopopiatul Timisoara I, au aniversat 90 de ani de la infiintarea parohiei si 75 de ani de la sfintirea bisericii cu hramul 'Nasterea Maicii Domnului', potrivit Ziarul Lumina , Editia de Banat. Din incredintarea Inalt Preasfintitului Nicolae, Mitropolitul Banatului, si la invitatia pr. Ionel Popescu, parohul bisericii, a participat la manifestarile religioase si cultural-artistice organizate cu acest prilej Preasfintitul Paisie Lugojanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timisoarei. 'Credinciosii parohiei noastre, preotii si Consiliul Parohial ne-am pregatit cu totii cu emotie pentru aceste momente atat de importante in viata parohiei noastre, cand aniversam cei 90 de ani de existenta a Parohiei Timisoara-Iosefin si, totodata, 75 de ani de la prima sfintire a bisericii. Am avut bucuria si de a avea in mijlocul nostru pe Preasfintitul Parinte Paisie Lugojanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timisoarei, care a sfintit si binecuvantat lucrarile de restaurare si reamenajare efectuate in ultimii ani la sfantul lacas, precum si numerosi oaspeti din tara si din Banatul Sarbesc', a spus pr. paroh Ionel Popescu, vicar administrativ la Centrul Eparhial. Ierarhul a oficiat slujba de binecuvantare si sfintire a lucrarilor de renovare si constructie intreprinse la sfantul lacas, precum si a troitei din lemn ridicate in curtea bisericii, pentru a comemora cei 90 de ani de existenta a parohiei.Totodata, a fost sfintit si inaugurat demisolul bisericii, special amenajat cu spatii multifunctionale pentru oficierea sfintelor slujbe, organizarea de conferinte si catehizarea copiilor si a tinerilor. Apoi, PS Paisie Lugojanul, inconjurat de un ales sobor de preoti si diaconi, a oficiat Sfanta si Dumnezeiasca Liturghie. In cadrul acesteia, ierarhul a hirotonit in treapta preotiei pe tanarul diacon Dan-Dumitru Garjoaba, numit preot pe seama Parohiei Sanmihaiu Roman, Protopopiatul Timisoara I. La slujba a participat si Adrian Lemeni, secretar de stat pentru culte, precum si oficialitati locale, in frunte cu Gheorghe Ciuhandu, primarul Timisoarei.'Sunt astazi aici intr-o multipla calitate, o data ca primar si credincios vechi al acestei parohii, dar si pentru faptul ca, in urma cu 75 de ani, bunicul meu, care a fost preot, a participat la tarnosirea acestei frumoase biserici, ca delegat din partea Eparhiei Aradului. Ma bucur ca dupa 75 de ani crezul oamenilor a ramas la fel de viu, iar ceea ce s-a realizat in timp atesta ca cei care au venit si au administrat parohia au facut-o cu folos pentru comunitate, iar rezultatele sunt vizibile', a declarat Gheorghe Ciuhandu.Dupa Sfanta Liturghie, pr. paroh Ionel Popescu a inmanat diplome si plachete aniversare ostenitorilor si binefacatorilor, care, prin sprijinul lor fizic si material, au contribuit la ducerea la bun sfarsit a lucrarilor intreprinse la sfantul lacas.In final, PS Paisie Lugojanul a transmis credinciosilor Parohiei Timisoara-Iosefin, condusi de pr. paroh Ionel Popescu, binecuvantarea si felicitarile Inalt Preasfintitului Nicolae, Mitropolitul Banatului, pentru munca si eforturile depuse in slujba Sfintei Biserici.
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 738
Id: 16506
Data: Sep 14, 2011
Imagine:
Astăzi se împlinesc 20 de ani de când, pe 15 septembrie 1991, actualul Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei a fost hirotonit arhiereu ca Episcop-Vicar Patriarhal. Ne rugăm Bunului Dumnezeu să dăruiască IPS Părinte Mitropolit Teofan păstorire îndelungată .....
Data: Sep 14, 2011
Biserica „Înălţarea Sfintei Cruci“ a Schitului Lebăda a fost târnosită ieri de Înalt Preasfinţitul Teofan. Lăcaşul de cult şi-a cinstit cu acest prilej hramul. Încă de la primele ore ale dimineţii, pelerinii din mai multe zone ale .....
Data: Sep 14, 2011
În această toamnă, în cadrul întâlnirilor de la Centrul cultural-pastoral Durău vor fi cinci serii de preoţi, ultima fiind programată în perioada 9-11 octombrie. Toţi preoţii conferenţiari vor aborda tema „Pregătirea mirilor pentru .....
Data: Sep 14, 2011
În parohia Chintinici, Protopopiatul Roznov, va avea loc astăzi, de la ora 15:30, lansarea volumelor „Roznovul în mărturii documentare până la jumătatea secolului al XVIII-lea“ şi „Ctitoriile familiei Rosetti la Roznov“, de pr. .....
Data: Sep 14, 2011
Preoţii din Protopopiatul Huşi s-au reunit marţi, 13 septembrie, în şedinţă lunară. În cadrul întrunirii administrative, care a avut loc cu binecuvântarea Preasfinţitului Corneliu, Episcopul Huşilor, a fost abordată tema „Sfânta Taină .....
Data: Sep 14, 2011
Mii de credincioşi au trecut pe la raclele cu sfintele moaşte aşezate în catedrală, participând la sfintele slujbe care au fost oficiate aici de Preasfinţitul Vasile Someşanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Clujului.
Pelerinajul moaştelor din .....
Data: Sep 14, 2011
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).