104 doctoranzi, 13 cadre didactice şi îndrumători de doctorat de la mai multe universități din ţară şi străinătate participă, în perioada 10-11 decembrie, la Școala Internaționale (de Iarnă) a Doctoranzilor Teologi.
Evenimentul este organizat online, pe platforma Zoom, de Facultatea de Teologie Ortodoxă din Alba Iulia. Tematica școlii este: „Direcții și teme de cercetare în teologia contemporană. Cui folosesc cercetările doctorale?”.
Întâlnirea a debutat joi printr-un moment de rugăciune, de la ora 9:00.
Părintele lect. univ. Oliviu Botoi, consilier cultural al Eparhiei Alba Iuliei, a transmis cuvântul de binecuvântare al Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Irineu, după care părintele prof. univ. Mihai Himcinschi, decanul Facultății de Teologie Ortodoxă, a adresat participanților cuvântul de bun venit.
Prezentarea lucrărilor a început la ora 14:00 şi s-a desfăşurat în cadrul a patru paneluri, în funcție de tematica fiecărui studiu. Sesiunile de comunicări sunt moderate de cadre didactice și doctoranzi ai Facultății de Teologie Ortodoxă din Alba Iulia.
„Evenimentul aduce împreună cercetători în teologie, profesori și doctoranzi din țară și din străinătate, care împărtășesc noutățile descoperite ca roadă a muncii de documentare, aspecte practice legate de modul în care se pot aduce îmbunătățiri procesului de cercetare și de prezentare, precum și elemente cheie despre procesul formator prin care doctorandul îl parcurge în această perioadă de instruire”, menţionează organizatorii.
Întâlnirea este privită „ca o formă de dialog introspectiv asupra propriilor cercetări în domeniul teologic, din țară și din străinătate”.
Lucrările vor continua vineri, 11 decembrie.
La eveniment participă reprezentanţi ai unor instituţii precum: Universitatea Ludwig-Maximilian (Germania), Universitatea din Veliko Târnovo (Bulgaria), Academia de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad, Universitatea din București, Universitatea Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu, Universitatea din Craiova și Universitatea din Oradea.
Foto credit: Arhiepiscopia Alba Iuliei
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 249
Id: 72139
Data: Dec 10, 2020
Imagine:
Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a hirotesit joi întru duhovnic, la Paraclisul istoric „Sf. M. Mc. Gheorghe” al Reşedinţei Patriarhale, şapte preoţi din Arhiepiscopia Bucureştilor.
Patriarhul Daniel a explicat, după slujba de hirotesie, de ce lucrarea părintelui .....
Data: Dec 10, 2020
Trei familii fără posibilități materiale au primit locuințe în prag de iarnă de la Episcopia Hușilor. Sunt casele cu numărul 5, 6 și 7 din programul eparhial „Bucuria e acasă”.
De Ziua Internațională a Drepturilor Omului, Biserica Ortodoxă Română, Agenția Națională Împotriva Traficului de Persoane (ANITP) din cadrul Ministerului Afacerilor Interne și Primăria Bucureștilor au semnat un protocol de cooperare pentru prevenirea și combaterea traficului de .....
Data: Dec 10, 2020
Cântăreaţa greacă de muzică bizantină Nektaria Karantzi a prezentat într-un interviu secretul evoluţiei sale profesionale.
Ea .....
Data: Dec 10, 2020
Institutul Clinic Fundeni a primit miercuri, 09 decembrie 2020, un nou sprijin din partea voluntarilor de la Paraclisul Catedralei Mântuirii Neamului (CMN).
Întrucât la finalul lunii noiembrie spitalul rămăsese fără căldură, fiii duhovnicești ai Paraclisului CMN s-au .....
Data: Dec 10, 2020
Parohia „Sf. Cuv. Dionisie Exiguul” din Albacete, Spania se îngrijește constant de copiii fără posibilități materiale din România prin proiectul „Bucuria de a dărui” care a împlinit deja trei ani de existență.
Cu ocazia sărbătorii Sfântului Nicolae, comunitatea .....
Data: Dec 10, 2020
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Canonul cel Mare al Sfantului Andrei Criteanul - Catedrala Mitropolitana Iasi
Denia de Luni seara
Canonul cel Mare al Sfantului Andrei Criteanul - Manastirea Radu Voda
Canonul cel Mare al Sfantului Andrei Criteanul - Corul Seminarului Teologic din Galati
Sfanta Liturghie - Duminica Rusaliilor - Catedrala Mitropolitana Iasi - IPS Teofan - Corul Operei Romane Iasi
Sfanta Liturghie - Catedrala Mitropolitana din Iasi
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).