Patriarhia Română a aflat cu surprindere că o entitate politică aflată în campanie electorală a tipărit, cu scopul de a le oferi cetățenilor ca material electoral, calendare creştin-ortodoxe (false) care conţin nu doar o siglă politică, ci inclusiv greşeli liturgice şi tipiconale, omisiuni sau înscrieri eronate ale unor sfinţi români canonizaţi recent şi ale unor sărbători religioase.
Dincolo de faptul că o asemenea inițiativă concretizată în tipărirea unui material electoral mascat în calendar creștin ortodox constituie un rapt de conținut, imagine și simbol creștin-ortodoxe, aceasta încalcă Legea nr. 103/1992, privind dreptul exclusiv al cultelor religioase pentru producerea obiectelor de cult (actualizată la data de 29 ianuarie 2001) conform căreia Biserica Ortodoxă Română are dreptul exclusiv de tipărire a calendarelor ortodoxe şi de comercializare/distribuire a acestora numai în biserici, mănăstiri şi propriile magazine bisericeşti.
Reamintim că, în perspectiva alegerilor locale și legislative din acest an, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, în ședința sa din 21 iulie 2020, pornind de la pozițiile exprimate succesiv prin hotărârile sinodale din 13-14 februarie 1996, 23-25 februarie 2000, 12-13 februarie 2004, 5-7 martie 2008 și 25 februarie 2016, din dorința de a face cât mai clară atitudinea Bisericii Ortodoxe Române față de viața politică și campaniile electorale, a reiterat apelul său către liderii partidelor politice din Romania de a nu permite recrutarea de membri din rândurile clerului și nici folosirea în scopuri politice a persoanelor, spațiilor, slujbelor și însemnelor bisericeşti.
Ca urmare, Patriarhia Română recomandă credincioşilor ortodocşi să caute calendarele ortodoxe autentice numai în biserici, mănăstiri şi magazinele bisericeşti, pentru a avea siguranţa că textul acestora este cel aprobat anual de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române.
Biroul de presă al Patriarhiei Române
Foto credit: Basilica.ro / Iulian Dumitraşcu
Abonează-te la newsletter şi fii la curent cu noutăţile
Vă mulțumim că citiți Basilica.ro.
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 305
Id: 71957
Data: Nov 23, 2020
Imagine:
Mitropolitul Ioan al Banatului a asistat duminică, în Catedrala Episcopală Ortodoxă Sârbă din Timișoara, la Sfânta Liturghie şi a oficiat Slujba Parastasului pentru Patriarhul Irineu.
Înaltpreasfinţitul Părinte Ioan a evocat personalitatea Patriarhului Serbiei, pe .....
Data: Nov 23, 2020
Biserica de lemn construită de Horea se află în proces de restaurare, urmând să fie valorificată prin intermediul realităţii virtuale, anunţă
Data: Nov 23, 2020
Viața ortodoxă văzută prin lentila aparatului foto în perioada 16-22 noiembrie 2020. Primii fulgi de zăpadă, fotografii cu biserici sau momente liturgice, toate surprinzând aspecte din ortodoxie.
Episcopul Macarie a explicat duminică în orașul suedez Helsingborg, în ce .....
Data: Nov 23, 2020
Lucian Sandu-Milea a revenit asupra lucrării „Fortificații” în care prezenta Catedrala Mitropolitană din Timișoara fără crucile de pe turlă.
Artistul a modificat pictura din campusul studențesc adăugând crucile catedralei ortodoxe în pictura de 170 mp.
.....Data: Nov 23, 2020
Moaștele Sfântului Ioan cel Nou sunt purtate în aceste zile prin județul Suceava „pentru ca prezența lor să aducă, iarăși, credința că nu suntem singuri și că sfinții ne ocrotesc și se roagă lui Dumnezeu pentru noi”,
Data: Nov 23, 2020
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Parintele Ilie Cleopa - Lectia pe care i-a dat-o Dumnezeu lui Adam in Rai
Parintele Cleopa - Viata in pustie
Parintele Ilie Cleopa - Despre pustnici
Parintele Cleopa - Despre rabdare
Parintele Cleopa - Dialog cu pictorul Sorin Dumitrescu
Parintele Cleopa - Gandul la moarte
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).